Anchetatorii au aflat că autorul atacului armat de vineri din Norvegia, are convingeri de extremă dreapta, informează BBC.co.uk. Deşi poliţia nu a vrut să facă publică identitatea autorului, presa a reuşit să afle că este vorba despre Anders Behring Breivik, în urma mărutiriilor martorilor.
Şeful poliţiei, Sveinung Sponheim, a precizat că există o serie de postări pe internet ale suspectului  care „sugerează faptul că are convingeri politice de dreapta şi antimusulmane”.
Totuşi anchetatorii cercetează fiecare amănunt, pentru a afla care sunt motiveel care l-au împins pe norvegian să deschidă focul asupra tienrilor laburişti.
Anders se descrie pe pagina lui de Facebook drept un creştin conservator, că este pasionat de body-building şi sinmpatizant al francmasoneriei.
Pe contul său de Twitter a postat un mesaj, pe 17 iulie, care este un citat din filosoful englez John Stuart Mill: „O persoană care are credinţă are tot atâta forţă cât 100.000 de persoane care nu au decât interese.
În acelaşi timp, martorii masacrului de pe insula Utoeya au spus că cel care a deschis focul era blond, cu ochii albaştri şi înalt şi purta costum de poliţist, asemănătoare imaginii din profilul de pe Facebook.
Criminalul se pare că s-a alăturat aripii de extremă dreapta pe când avea 20 de ani, spune un prieten al acestuia, citat de ziarul norvegian Verdens Gang, şi participa intens la discuţii pe forumurile de profil, exprimându-şi de nenumărate ori convingerile naţionaliste. Nu avea o pregătire militară, cu excepţia faptului cu făcuse armata, şi nu avea nici cazier.  Cu toate acestea, poliţia se întreabă cum a fost capabil să recurgă la un asemenea gest, îngrozind o lume întreagă.
Breivik a crescut în Oslo şi a absolvit la Şcoala de Management din capitala norvegiană, urmând aici şi cursuri post-universitare. După ce a terminat şcoala s-a mutat din capitală şi s-a angajat la compania Breivik Geofarm, o fermă biologică, ceea ce i-ar fi permis să aibă acces la compuşii chimici folosiţi la bombe.

Clipe horror pentru o vedetă din tenis: „În casă erau 5 bărbați uriași cu măști. Am simțit că e sfârșitul”
PARTENERI - GSP.RO
Clipe horror pentru o vedetă din tenis: „În casă erau 5 bărbați uriași cu măști. Am simțit că e sfârșitul”
Va fi sfârșitul pentru Prințul Harry și Meghan Markle. Anunțul care nu mai lasă loc de surprize
PARTENERI - PLAYTECH
Va fi sfârșitul pentru Prințul Harry și Meghan Markle. Anunțul care nu mai lasă loc de surprize
Horoscop 31 octombrie 2020. Fecioarele pot ajunge foarte ușor la concluzii greșite, dintr-o grabă nejustificată
HOROSCOP
Horoscop 31 octombrie 2020. Fecioarele pot ajunge foarte ușor la concluzii greșite, dintr-o grabă nejustificată
Majorat sărbătorit cu zeci de invitați și cântăreți de manele, oprit de poliție după un Live pe Facebook. „Amânaţi mă, fraţilor. Sunt şi eu Tzanca Uraganu’ şi mi-am făcut botezul în casă” VIDEO --->
Știrileprotv.ro
Majorat sărbătorit cu zeci de invitați și cântăreți de manele, oprit de poliție după un Live pe Facebook. „Amânaţi mă, fraţilor. Sunt şi eu Tzanca Uraganu’ şi mi-am făcut botezul în casă” VIDEO --->
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani
Telekomsport
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani