„Canada nu discută despre Suedia decât în legătură cu camerele pe care vrem să le achiziţionăm pentru dronele noastre. Statele Unite spun acelaşi lucru. Spuneţi că veţi lua măsuri cu privire la problema F-16 după adoptarea de către Congres. (…) Faceţi-o simultan şi în mod solidar cu ceea ce vă revine şi Parlamentul nostru va lua decizia necesară”, a declarat Erdogan.
Parlamentul turc a început la jumătatea lunii noiembrie examinarea protocolului de aderare a Suediei la NATO, aflat în aşteptare din mai 2022, însă discuţiile au fost ulterior amânate.
Turcia jucase deja cartea Suediei pentru a încerca să obţină undă verde din partea Statelor Unite pentru vânzarea de avioane F-16, de care are nevoie pentru a-şi moderniza forţele aeriene.
Guvernul american nu se opune acestei vânzări, însă Congresul SUA a blocat până acum această achiziţie din motive politice, precum încălcări ale drepturilor omului în Turcia sau tensiunile cu Grecia.
Nemulţumirea Ankarei faţă de Washington pentru sprijinul acordat de acesta Israelului în războiul împotriva Hamas a complicat şi mai mult situaţia.
La sfârşitul lunii noiembrie, Suedia a anunțat că a primit asigurări că Turcia va ratifica aderarea „în câteva săptămâni”.
Cu toate acestea, Comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului turc nu a stabilit încă o nouă dată pentru reluarea examinării protocolului de aderare.
După 17 luni de blocaj, preşedintele Erdogan a transmis, la finalul lui octombrie, deputaţilor turci protocolul de aderare a statului scandinav la NATO.
Turcia, alături de Ungaria, sunt ultimele state din cei 31 de membri ai NATO care blochează aderarea Suediei, după ce au validat, în martie, primirea Finlandei în alianța militară condusă de SUA.
Foto: Profimedia Images
MistyDo49 • 09.12.2023, 11:29
Va veni vremea când Erdogan va fi tras la răspundere pentru încălcarea drepturilor omului în Turcia , dar și pentru instigarea lumii musulmane împotriva civilizației occidentale...