De ce Erdogan ar putea alege un război cu Grecia. Un conflict pare „nu doar posibil, ci și probabil”, spune un expert în istoria Turciei

„Insulele pe care le ocupați nu ne obligă la nimic, vom face ceea ce este necesar atunci când va veni timpul. Așa cum am spus, putem veni pe neașteptate, într-o noapte”.

Au trecut câteva săptămâni de când președintele turc Recep Tayyip Erdogan a făcut această declarație, amenințând în mod explicit că va invada Grecia, vecinul și partenerul din NATO, folosind mai mult sau mai puțin același limbaj pe care l-a folosit înaintea operațiunilor militare derulate în Siria.

O mulțime de probleme istorice divizează Atena și Ankara, dar Erdogan este preocupat acum de „militarizarea” de către Grecia a insulelor sale din Marea Egee.

În timp ce prezența militară grecească acolo a rămas în mare parte constantă în ultimele decenii, Ankara insistă că aceasta încalcă tratatele din 1923 și 1947 care au stabilit suveranitatea Atenei asupra insulelor.

Un conflict între Grecia și Turcia, prin urmare, pare nu doar posibil, ci și probabil, spune profesorul Ryan Gingeras în analiza sa pentru site-ul War on the Rocks.

De fapt, subliniază el, o analiză atentă a declarațiilor recente făcute de oficialii turci, precum și a evenimentelor din ultimele luni arată că riscul a crescut.

Este evident că un eventual conflict va avea consecințe serioase asupra ambelor țări. Cu toate acestea, avertizează profesorul, retorica lui Erdogan, precum și interesele și ideologia sa sugerează că Ankara ar putea fi dispusă să înfrunte aceste riscuri.

Recomandări

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

Nemulțumirea Turciei

La începutul verii, semnele sugerau mai degrabă că tensiunile dintre Grecia și Turcia se diminuează.

Odată cu încheierea unui acord care a permis Suediei și Finlandei să aplice pentru aderarea la NATO, Erdogan părea mult mai preocupat de noua ofensivă împotriva milițiilor kurde din Siria – o operațiune pe care a amânat-o sub presiunea Rusiei și a Statelor Unite.

Temerile legate de reluarea ostilităților greco-turce au crescut însă din nou la începutul lunii august, odată cu lansarea de către Ankara a unei noi nave de foraj care ar fi vizat apele disputate din Mediterana. În ciuda așteptărilor din presa naționalistă turcă, nava a călătorit undeva în apele aflate aproape de coasta Turciei.

Perioada de acalmie s-a încheiat în ultima săptămână a lunii august, după ce presa turcă a relatat pe larg mai multe presupuse incidente între armatele turcă și greacă.

Primul incident, potrivit Ministerului turc al Apărării, a avut loc atunci când avioanele de război grecești au hărțuit avioanele turcești care participau la o misiune NATO deasupra Mediteranei. Câteva zile mai târziu, oficialii turci au afirmat că un sistem antiaerian grecesc S-300 a luat în cătare avioanele F-16 turcești, în apropiere de Creta.

Recomandări

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Dezmințirile anonime ale Greciei nu au făcut prea mult pentru a opri indignarea Ankarei.

În condițiile în care ambele incidente au avut loc în timpul ceremoniilor care au marcat 100 de ani de la sfârșitul Războiului de Independență, Erdogan a catalogat desfășurarea de către Grecia a sistemului S-300, de fabricație rusă, drept o dovadă a infidelității Atenei față de NATO.

Acesta este contextul în care președintele Turciei a amenințat că armata sa ar putea debarca fără avertisment pe insulele Greciei.

Cuvintele lui Erdogan au fost imediat contrate. Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a spus că discursul a fost unul intenționat agresiv și că a venit din partea unui lider care pare „să aibă o fixație ciudată” pentru Grecia.

Ulterior, Departamentul de Stat al SUA a reiterat dorința Washingtonului ca „toate părțile să evite retorica și să nu întreprindă acțiuni ce ar putea exacerba și mai mult tensiunile”, subliniind în același timp că suveranitatea insulelor grecești din Marea Egee „nu este pusă în discuție”.

Tensiunile au loc pe fondul unei crize economice dure în Turcia. De aceea, unii observatori din interiorul și din afara țării au sugerat că scăderea popularității lui Erdogan în sondaje este principalul motiv pentru izbucnirea sa, observă Gingeras.

Recomandări

Călin Georgescu reacționează la valul de proteste declanșate împotriva lui: „Sunt tată de băieţi, am trei băieţi, suntem o familie puternică, unită” | VIDEO

Și că, cu un an înaintea alegerilor din 2023, el ar putea încerca să „întoarcă soarta” scrutinului, apelând la alegătorii naționaliști care nu s-au încolonat în tabăra sa.

Despre demilitarizare

În orice caz, de la discursul lui Erdogan din septembrie, presa din Turcia, în coordonare cu Ministerul oficial al Comunicațiilor din țară, a menținut un ritm constant de articole pe tema situației din Marea Egee.

Cele mai constante critici vizează faptul că Grecia ar fi militarizat în mod ilegal insulele din largul coastei Anatoliei. Această afirmație a Ankarei se bazează pe clauzele a două tratate separate, care abordează suveranitatea Greciei asupra insulelor sale, subliniază profesorul.

Tratatul de la Lausanne din 1923, spre exemplu, specifică faptul că „nicio bază navală sau fortificație” nu trebuie să fie construită pe cele cinci insule principale din nordul Mării Egee. Cu toate acestea, termenii permit Greciei să mențină un „contingent normal” de trupe regulate în aceste insule.

Tratatul de la Paris din 1947, pe de altă parte, prevede fără echivoc că insulele grecești din Dodecanez „vor rămâne demilitarizate”.

Cu toate acestea, Grecia susține că termenii au fost concepuți ca o promisiune pentru Italia, care a cedat insulele Atenei, după cel de-Al Doilea Război Mondial. Deoarece Italia a confiscat insulele de la Imperiul Otoman în 1913, Turcia a fost exclusă din negocieri în 1947, astfel ca promisiunea să nu aibă legătură cu Ankara, spune Gingeras.

Comentatorii turci nu par însă dispuși să analizeze natura contradictorie a acestor acorduri. Prin urmare, vocile din presa turcă vorbesc despre teritoriile grecești din Marea Egee ca fiind „insulele cu statut demilitarizat (gayri askeri statüdeki adalar)”. Folosirea acestei expresii a fost însoțită de un flux neîntrerupt de relatări privind amplasarea de trupe și echipamente pe insule, scrie profesorul.

Mai multe surse online au postat articole cu imagini ale unor presupuse baze și aerodromuri ilegale de pe tot cuprinsul Mării Egee grecești. Comentatorii fac referire în mod repetat la existența a zeci de mii de soldați greci aflați în cazarme pe insule, asta chiar dacă aceste cifre par să provină din unele studii efectuate în urmă cu mai bine de 30 de ani.

Recent, postul oficial de știri al Turciei, Radioteleviziunea turcă, a publicat fotografii realizate cu drona care arată nave grecești descărcând zeci de vehicule blindate pe insulele grecești Lesbos și Samos.

Comentatorii din Turcia au luat imediat imaginile drept dovadă a dorinței Greciei de a „militariza” Marea Egee.

În mod și mai amenințător, Ministerul turc de Externe a declarat în repetate rânduri că un eșec în demilitarizarea insulelor ar putea pune oficial sub semnul întrebării chiar suveranitatea acestora.

Acuzațiile lui Erdogan

Erdogan însuși a precizat că acțiunile Greciei în Marea Egee nu reprezintă singura sursă de tensiune.

De la semnarea, în 2019, a unui acord de cooperare în domeniul apărării reciproce între Washington și Atena, el a criticat sprijinul SUA pentru Grecia, respingând afirmațiile potrivit cărora eforturile americane în regiune au ca scop sprijinirea Ucrainei în războiul împotriva Rusiei.

Susținătorii săi din mass-media turcă au amplificat în mod regulat aceste îndoieli, spune Gingeras.

Scopul Washingtonului, se afirmă adesea, este de a asedia Turcia. Ridicarea embargoului american asupra armelor pentru Republica Cipru, precum și sprijinul american pentru activitățile militanților kurzi din Siria sunt adesea citate ca dovezi suplimentare ale acestui complot. Erdogan, subliniază profesorul, a ajuns să se îndoiască tot mai mult de intențiile americane.

Livrarea de arme de către Washington către Grecia, a declarat președintele Turciei în fața Națiunilor Unite, constituie „o ocupație sub acoperire”. Sprijinul american și european, a avertizat el, „nu vă va salva”.

Temeri la Atena

Există multe motive pentru ca seriozitatea amenințărilor lui Erdogan să fie pusă la îndoială.

O ușoară majoritate a alegătorilor turci, arată un sondaj, rămâne convinsă că vorbele sale sunt pur și simplu o strategie electorală menită să „creeze o agendă” înainte de votul de anul viitor. O proporție și mai mare, 64% conform sondajului, nu crede că există „dușmănie între popoarele turc și grec”.

În același timp, există suficiente temeri că un conflict între Grecia și Turcia ar avea un efect devastator asupra economiilor fragile ale celor două state, spune Gingeras.

Veniturile din turism, în special cele generate de stațiunile de pe coasta Mării Egee, constituie aproximativ 15% din produsul intern brut al Turciei (și aproximativ 18% din cel al Greciei). Și ambele state depind în mare măsură de transportul maritim pentru comerț. Înainte de COVID-19, 87% din comerțul turc era derulat prin porturi.

Dincolo de daunele economice potențiale, ramificațiile internaționale ale unui conflict nu ar fi mai puțin grave. Atât Statele Unite, cât și Uniunea Europeană au lăsat să se înțeleagă că nu vor tolera un atac asupra teritoriului suveran al Greciei.

Cu toate acestea, puțini oameni din Grecia sunt dispuși să privească cu relaxare declarațiile lui Erdogan. În ultimele săptămâni, atât dezbaterile din presa scrisă, cât și cele televizate s-au concentrat mai mult pe posibilitatea unui război.

În contextul în care Grecia se îndreaptă spre propriile alegeri în 2023, Mitsotakis a declarat cu fermitate că orice amenințare directă la adresa suveranității Greciei este o „linie roșie” pentru țară.

Deși a criticat vocal decizia guvernului de a semna un acord de apărare cu Statele Unite, liderul opoziției, Alexis Tsipras, a încercat să echilibreze dorința de a-l înlătura pe Mitsotakis cu propriul angajament de a apăra țara în caz de conflict.

Există și alte semne, mai puțin subtile, care arată că Atena se pregătește pentru ce e mai rău.

Relatările din presă din luna iulie sugerează că armata greacă a început să desfășoare un scut antidronă pe insulele din Marea Egee, folosind tehnologie israeliană. Mai recent, navele grecești și franceze au efectuat exerciții comune în Marea Egee, ca parte a unui pact mai amplu de apărare reciprocă semnat în 2021.

Declarații războinice la Ankara

Riscurile unui conflict nu par însă să-l descurajeze pe deplin pe Erdogan. Și nici pe adversarii săi electorali.

Kemal Kilicdaroglu, șeful celui mai mare partid de opoziție din Turcia, a criticat chiar și promisiunile războinice ale lui Erdogan. Un lider adevărat, a susținut el, ar repeta invazia Turciei din 1974 în Cipru și ar pune pur și simplu mâna pe insulele „ocupate” de Grecia, fără amenințări sau avertismente.

Un purtător de cuvânt al partidului naționalist IYI a avut un discurs asemănător. Erdogan, a susținut el, și-a demonstrat incapacitatea de a conduce prin faptul că nu a obligat Grecia „să plătească un cost” pentru trimiterea de vehicule blindate în Samos și Lesbos.

Poate cea mai fermă demonstrație a sentimentului prorăzboi a venit din partea partenerului de coaliție al lui Erdogan, liderul naționalist Devlet Bahceli.

În iulie, acesta s-a pozat cu o hartă care descria majoritatea insulelor grecești din Marea Egee, inclusiv Creta, ca fiind teritoriu al Turciei.

Recent, Bahceli a declarat în fața Marii Adunări Naționale turcești că „suveranitatea, drepturile de proprietate, jurisdicția maritimă și spațiul aerian” ale mai multor insule grecești aparțin „fără îndoială și în mod legal” Turciei.

Ce vrea Erdogan?

Deși nu indică neapărat un conflict imediat, aceste opinii exprimate la Ankara ridică o întrebare evidentă: Ce speră Ankara să obțină prin continuarea escaladării?

În absența unor cereri mai clare din partea lui Erdogan, puțini din mass-media turcă au îndrăznit să speculeze pe larg.

Mai mulți foști ofițeri militari de rang înalt au sugerat o blocadă a insulelor Greciei sau atacarea lor în mod direct, în speranța de a îndepărta bazele și armamentul suspecte.

O cale de acțiune mult mai cuprinzătoare și mai nuanțată, scrie profesorul Gingeras, poate fi găsită în analizele lui Hasan Basri Yalcin, un comentator frecvent al știrilor și fost cercetător la cel mai important think-tank din Turcia, Fundația pentru cercetări politice, economice și sociale (SETA).

Amenințarea lui Erdogan de a „veni fără avertisment”, crede el, este începutul unei operațiuni pe termen lung care vizează preluarea insulelor din Marea Egee. Din punct de vedere juridic, el susține că Ankara ar trebui să acuze Grecia de încălcarea Tratatelor de la Lausanne și Paris, invalidând astfel suveranitatea Atenei asupra teritoriilor sale.

„Cel mai bun exemplu pentru o astfel de strategie”, conchide Yalcin, „este Cipru”. O invazie și o ocupație a teritoriului insular al Greciei ar contribui la „redeterminarea statutului insulelor”, așa cum s-a întâmplat și în cazul Ciprului.

De ce ar alege însă Erdogan să urmeze acest curs de acțiune?

Este posibil, așa cum a susținut un comentator, ca frustrarea personală a lui Erdogan față de puterea și vizibilitatea crescute ale Greciei pe scena internațională să îl împingă la escaladare, crede Gingeras.

Dorința de a obține un impuls electoral sau chiar capacitatea sa constituțională de a amâna votul sub amenințarea războiului ar putea juca, de asemenea, un rol, spune profesorul.

De asemenea, adaugă el, în Turcia pare să existe o senzație generală de încredere în ceea ce privește rezultatul oricărei confruntări cu Grecia. Există un puternic sentiment de optimism în Ankara că orice conflict cu Grecia va fi scurt, decisiv și victorios. La urma urmei, Turcia a umilit Grecia pe câmpul de luptă de mai multe ori înainte.

Pe scurt, spune Gingeras, dacă Erdogan alege războiul, s-ar putea să fie pentru că el, ca mulți alții, crede că succesul este asigurat.

Desigur, un atac turcesc asupra Greciei ar cauza un prejudiciu potențial ireparabil relației Ankarei cu Statele Unite, Uniunea Europeană și NATO, în special având în vedere pactul defensiv al Greciei cu Franța și prezența robustă a personalului american în Marea Egee.

După invazia din Ucraina, orice tentativă de ocupare a teritoriului grec i-ar aduce fără îndoială lui Erdogan comparații imediate și deloc de invidiat cu președintele rus Vladimir Putin.

Și totuși, avertizează profesorul, istoria indică faptul că el ar putea fi dispus și capabil să suporte consecințele. În 1974, Turcia a invadat Ciprul, în ciuda daunelor pe care acest pas le-a provocat relației sale cu Statele Unite și NATO.

În Siria, Erdogan și-a îndeplinit amenințările după ce a anunțat cu mult timp înainte intenția de a stabili o „zonă de securitate” în nordul țării. Iar trupele turcești continuă să amenințe că își vor extinde ocupația, în ciuda avertismentelor repetate ale Washingtonului.

În loc să se ferească de confruntare, Erdogan a prezentat aceste progrese ca fiind un efort de a învinge o conspirație NATO și americană pentru a distruge Turcia.

Dacă Erdogan crede, așa cum a spus un editorialist, că „America este inamicul nostru, și nu Grecia”, atunci este posibil ca el să considere riscurile unei rupturi ca fiind un preț regretabil, dar totuși esențial, care trebuie plătit în numele securității naționale, concluzionează Gingeras.

Urmărește-ne pe Google News