Fabuloasa poveste a românului care a lucrat acasă la regizorul Franco Zeffirelli. “Maestrul avea un suflet incredibil, avea grijă de mulți oameni. Și de câini”

• Libertatea a întâlnit un român de 56 de ani care l-a cunoscut pe Franco Zeffirelli, unul dintre cei mai mari regizori italieni din istorie, care a murit în iunie 2019, la vârsta de 96 de ani
• Dan Pavel a ajuns la Roma în 1993 și a devenit apropiat de Zeffirelli după ce s-a împrietenit cu cei doi băieți înfiați ai maestrului, Pippo și Luciano, la un club sportiv la care era angajat în Roma
• Bărbatul a povestit cu ochii în lacrimi despre anii pe care i-a petrecut în compania italianului devenit celebru pentru regizarea unora dintre cele mai puternice reprezentaţii de operă și a unor filme de referință pentru cinematografia mondială
• Românul a făcut și o dezvăluire dureroasă care, spune el, îl va bântui pentru totdeauna: “Am aruncat o avere mare de tot, zeci de role de film!”

Povestea lui Dan Pavel începe la fel ca poveștile altor zeci de mii de români. Bărbatul a decis să plece din țară la câțiva ani de la căderea regimului comunist. “Era în 1993. Am plecat în Italia, mai întâi singur, apoi mi-am luat soția și copiii”. Acum are o casă acolo, un rost, copiii îi sunt mari. Băiatul și soția lucrează la un hotel în Roma, iar fiica lui e bucătăreasă în casa unei femei de afaceri foarte bogate.

Recomandări

Procesul lui Vlad Pascu: cererea de abținere a judecătoarei, respinsă de Judecătoria Mangalia

Primii pași în altă lume

“Înainte să plecăm din România, soția mea a lucrat la criminalistică, în echipa domnului colonel Butoi. Tudorel Butoi. Și-a dat demisia. Erau salariile mici în poliție atunci. Și se ducea la tot felul de acțiuni cu microbi, găsea cadavre și n-a mai suportat. De fiecare dată când avea o acțiune vomita…”.

În Roma, Pavel a fost nevoit să o ia de la zero. Ca un copil care învață să facă primii pași, să facă față de unul singur într-o altă lume, pe care o văzuse doar la televizor și unde nu știa pe nimeni și absolut nimic. “A fost greu pentru că nu știam locurile, oamenii, limba. Am lucrat pentru prima dată într-un club sportiv de tenis. Mie mi-a plăcut munca și nu m-am dat niciodată în lături. La clubul sportiv lucram ca administrator. Făceam de toate, întrețineam terenurile, mă ocupam de frunzăraie, ce mai era pe-acolo. Ca fiecare la început. Acolo exista și o piscină, se mai organizau petreceri, evenimente”, povestește domnul Dan.

Recomandări

De ce a fost orașul iranian Isfahan ținta atacului atribuit Israelului. Mesajul transmis Teheranului

Întâlnirea cu maestrul și ziua când i s-a schimbat viața

“Într-o seară ne-am trezit la teren cu cei doi băieți ai lui Franco Zeffirelli, Pippo și Luciano. Veniseră să ne roage să dăm muzica de la piscină mai încet, că era prea tare. Ei stăteau foarte aproape de locul unde lucram eu. Și a fost un fel de ceartă, de scandal între cei doi băieți și cei de la club, dar am intervenit. Cum să ne certăm de la atâta lucru? Am intervenit în discuția asta mai aprinsă în care era implicat băiatul patronului. Eu, care nu vorbeam italiană, nu înțelegeam mare lucru, dar o poceam așa… Luciano a rămas impresionat că s-a rezolvat situația repede. Ulterior, a aflat de la cei de acolo că sunt român”, și-a amintit bărbatul.

“După o perioadă m-am trezit la teren cu Luciano. «Vrea să te cunoască tata!», mi-a zis. Mie nu-mi venea să cred că mă caută maestrul Zeffirelli. Am zis ca-și bate joc de mine, dar eram și curios, așa că am mers la ei acasă și așa l-am întâlnit pe maestru”, a povestit emoționat românul despre momentul care avea să-i schimbe viața.

Recomandări

Cum a rămas Costel Corduneanu subofițer cu privilegii post-mortem după decenii de „interlopie”. Un procuror a omis să ceară retragerea gradului în urmă cu 15 ani

“Un om extraordinar, cum rar am întâlnit. Era un om atât de bun, îi era drag să facă bine, să ajute, să fie toată lumea fericită. Să se simtă bine, să nu aibă greutăți și necazuri. După ce l-am cunoscut, m-a ajutat foarte mult în problemele pe care le aveam. I-am lucrat pe la casă, prin grădină și pe la piscină. Mi-a cunoscut toată familia. Când avea nevoie de ajutor mă suna și mă duceam. Făceam ce avea nevoie. A murit, săracul… Păcat! Așa mult am suferit și eu, și familia mea”, rememorează cu lacrimi în ochi Pavel.

“Am văzut costumele din «Romeo și Julieta»”

Dar povestea ce urmează e una incredibilă: “La un moment dat, m-a pus maestrul să-i găsesc doi băieți care să-i zugrăvească vila. Era casa plină cu pachete, cutii, tot felul de nebunii strânse în ani și ani. Stivuite și prăfuite prin depozite. Avea și o grădină mare de tot și eu i-am zis: Maestre, de ce nu comandăm un container pentru toate astea? A pus mâna pe telefon imediat și a comandat două! Acolo au intrat toate obiectele de valoare. Vă dau cuvântul meu de onoare că am văzut costumele din «Romeo și Julieta» și foarte, foarte multe altele din filmele lui. Se uita la ele, le admira atent și ne zicea unde să le punem”.

Cursa s-a încheiat de mult. Parcat pe un trotuar, în fața unui bloc din Crângași, taxiul galben se transformă într-un palat al amintirilor. Domnul Dan își continuă povestea. Astă seară nu-i mai pasă de bani.

Îl întreb de-o poză, dacă are o poză cu maestrul. Are. Dar are fotografii vechi, pe hârtie, le ține în albumul din casa de la Roma. În România e nevoit să trăiască în prezent, zice. Și râde.

“Ce mi-a trecut mie prin mână…”

“După ce am amenajat containerele așa cum i-am spus, am continuat procesul de mutare. El stătea mult într-un fotoliu. Se deplasa din ce în ce mai greu… Muncitorii scoteau din casă și el le spunea unde să le bage. Din păcate, cred că am aruncat o avere mare de tot! O avere! Mi-am dat seama târziu tare… Am umplut tomberoanele cu Luciano și am aruncat role de filme… Mi-era frică de carabinieri să fac eu singur asta, dar dacă era Luciano cu mine n-aveam nici o problemă. Căram cu duba și aruncam role, afișe, toate de care ne spunea că nu mai are nevoie. Ce mi-a trecut mie prin mână… Credeți-mă! Când am venit în țară și le-am zis… I-am povestit unui băiat de la Asociația Culturală și a înnebunit! Bă, băiatule, a înnebunit! Am primit și un cadou de la Zeffirelli. Un tablou, îl am acasă, în Italia. N-o să-l vând niciodată”, își încheie Dan Pavel povestea. Încă are lacrimi în ochi.

Într-o vreme, și bucătarul lui Zeffirelli era din România! Maseurul era din Argentina. Mai avea și o echipă de 12 jurnaliști. Avea și căței. Unul dintre ei i-a fost alături până a murit. Lătra și făcea un scandal incredibil, dar l-a iubit mult.

Dan Pavel:

Maestrul avea un suflet incredibil și avea grijă de o mulțime de oameni. El întreținea atâta lume cu un singur cap! Și își făcea mereu probleme pentru viitorul oamenilor care lucrau pentru el. Un om imens, mare păcat că a murit.

Dan Pavel:

Face curierat în Italia

După moartea lui Franco Zeffirelli, în vara anului trecut, Dan Pavel s-a apucat de curierat, după ce-a lucrat ca taximetrist în Roma: “Păi, v-am zis că nu-mi place să stau degeaba. Am trei dubițe Mercedes. Sunt mereu într-un du-te vino. Sunt partener la o firmă mare. Eu pe o dubiță, ginerele meu pe una și cumnatul pe alta. Am dat 54.000 de euro când am început afacerea. Îmi place să muncesc, iar în România e foarte greu. E cel mai greu să lucrezi cu oamenii de aici…”.

El n-a renunțat la casa pe care o are la București. “Am un demisol de clădire, pe Rosetti. La ultimul etaj din casa asta a stat Aristide Buhoiu. Promoul de la emisiunea lui care era pe Tele7ABC începea cu imaginea casei în care locuiesc. «Drumuri printre amintiri», se numea. Și soprana Silvia Voinea stă tot aici. Urmează să o amenajez ca la carte și o să o închiriez pe Airbnb”.

Cine a fost Franco Zeffirelli

Născut pe 12 februarie 1923, la Florenţa, a fost regizor, scenarist şi producător italian de film, televiziune şi operă, ale cărui creaţii cinematografice au devenit de referinţă. Şi-a început cariera ca asistent al lui Lucino Visconti, cu care a lucrat la “La terra trema” (1947), “Bellissima” (1951) şi “Senso” (1952). În 1968, a regizat filmul “Romeo şi Julieta”, care i-a adus prima nominalizare la Oscar, iar filmul său din 1967, “Îmblânzirea scorpiei”, cu Elizabeth Taylor şi Richard Barton în distribuţie, este una dintre cele mai cunoscute adaptări cinematografice ale piesei de teatru omonime scrise de William Shakespeare.

Este și autorul celei mai apreciate dintre adaptările biblice, “Iisus din Nazareth”, cu Robert Powell în rolul Mântuitorului.

Este unul dintre cei opt italieni nominalizaţi la Oscar, a fost premiat cu BAFTA, cu două premii Prime-time Emmy, cu cinci trofee David Di Donatello, între care unul onorific. Zeffirelli a semnat 25 de filme, lungmetraje de ficţiune, de televiziune, documentare şi scurtmetraje.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro