Fără frică. Ce a spus în fața judecătorilor o studentă din Rusia, arestată la domiciliu de un an de zile, care are voie să iasă din casă doar între 8 și 10 dimineața
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
„Moartea fiecărui om mă micșorează și pe mine. De aceea nu întrebați pentru cine bate clopotul: bate pentru Tine”, a spus Alla Gutnikova, o studentă de 23 de ani, în fața instanței din Moscova. Ea a folosit citate și idei din mai mulți scriitori și gânditori ai lumii, spunându-le judecătorilor că „nicio carte, de copii sau de adulți, nu m-a învățat că autoritățile vor rezolva totul și eu nu pot face nimic”.
Cuprins:
- DOXA pleacă de la ideea că e nevoie de implicarea studențească în politică
- Acuzați penal pentru că au luat apărarea unor studenți
- Cine a susținut deja DOXA?
- Discursul Allei Gutnikova în fața instanței
- „Văd violență și nu vreau violență”
- „Și dacă nu acum, atunci când?”
- „Procurorul Triakin crede că am implicat minori în acte care pun în pericol viața lor”
- „Nicio carte nu m-a învățat așa: Autoritățile vor rezolva totul, eu nu pot face nimic”
- „Ceea ce este împietrit nu va învinge”
Amintiți-vă că frica mănâncă sufletul. Amintiți-vă de personajul lui Kafka care a văzut o spânzurătoare ridicată în curtea închisorii, a crezut din greșeală că este pentru el, a evadat noaptea din celula sa și s-a spânzurat. Studenta Alla Gutnikova, în fața instanței:
În ultimii ani au apărut în Rusia tot mai multe grupuri protestatare, mișcări de opoziție în rândul tinerilor, grupuri organizate neafiliate direct grupurilor politice. Au început să apară chiar primii deținuți politici asumați și un soi de mișcare a „noilor disidenți”. Iată povestea Grupului DOXA - o nouă generație de disidenți: tineri și curajoși.
DOXA se prezintă cam așa: o revistă studențească independentă, care relatează despre realitățile universității moderne.
DOXA prezintă preocupările studenților și ale personalului universitar și formează un spațiu de discuții în care pot fi exprimate opiniile critice ale studenților și ale profesorilor.
Termenul „doxa” se traduce din greacă prin „opinie”, iar acest titlu întruchipează misiunea grupului. Discursul despre învățământul superior și știința contemporană, spun ei, este adesea monopolizat de poziții de experți care sunt orientate către puterea de stat sau către puterea comercială de piață.
Scopul revistei este de a crea condițiile pentru o viziune independentă și critică asupra problemelor universității contemporane.
DOXA pleacă de la ideea că e nevoie de implicarea studențească în politică
„Nu credem că universitatea modernă este un spațiu unic de libertate, dar ne străduim să facem din ea un astfel de spațiu. Suntem conștienți de semnificația istorică a mișcărilor studențești și a altor mișcări care au luat naștere în cadrul universității și care au depășit adesea zidurile acesteia”, spune ei.
Nu tragem o linie de demarcație între universitate și politică, considerând că crearea unui spațiu antiautoritar și democratic în cadrul universității este o acțiune politică importantă și în afara zidurilor acesteia.DOXA:
DOXA găzduiește revista academică STADIS, care publică texte originale sau traduse în domenii cheie de cercetare în științele sociale, umaniste și filosofice contemporane, precum și recenzii ale acestora.
Acuzați penal pentru că au luat apărarea unor studenți
Din 14 aprilie 2021, a început procesul penal împotriva foștilor editori și redactori ai revistei DOXA. Natașa Tișkevici, Volodia Metelkin, Armen Aramian și Alla Gutnikova sunt acuzați, în temeiul articolului 151.2 din Codul penal, de „implicarea minorilor în acte periculoase pentru viața lor”, din cauza unui videoclip de 3 minute de susținere a studenților care au fost amenințați cu expulzarea pentru că au luat parte la o acțiune de susținere a lui Aleksei Navalnîi în 2021.
Alla, Armen, Volodia și Natașa se află în arest la domiciliu de aproape un an: nu au voie să iasă din casă decât două ore - de la 8 la 10 dimineața. Ei riscă până la trei ani de închisoare.
Pe parcursul anului, în timp ce procesul se desfășoară, ei își continuă activitatea. Nu au încetat să prezinte agresiunea militară împotriva Ucrainei, în ciuda cenzurii și a represiunii. Pentru a-și continua activitatea, e nevoie de sprijin.
Cine a susținut deja DOXA?
La 29 aprilie, Memorial – instituția-simbol a disidenței ruse - i-a recunoscut pe Alla, Armen, Volodia și Natașa ca deținuți politici. Ei au primit mult sprijin în timpul campaniei: cauza este acoperită pe scară largă în mass-media din Rusia și din străinătate. Multe mass-media și organizații au emis declarații de susținere a redacției DOXA și a revistei, iar oameni de știință de renume internațional au semnat scrisori deschise. Printre cei care au sprijinit aș aminti: Amnesty International, Civil Society sau intelectuali faimoși occidentali precum Slavoj Žižek și Judith Butler.
Discursul Allei Gutnikova în fața instanței
Iată ultimul discurs al Allei Gutnikova în procesul DOXA de acum câteva zile pe care l-a ținut la tribunal și care a impresionat lumea: are doar 23 de ani și enorm de mult curaj. Iată traducerea liberă a unei tinere lipsită de teamă. Intertitlurile aparțin redacției Libertatea.
„Nu voi vorbi despre caz, despre percheziții, interogatorii, volume, procese. Este plictisitor și fără rost. În ultima vreme am participat la școala oboselii și frustrării. Dar chiar înainte de arestare am reușit să mă înscriu la școala care m-a învățat să vorbesc despre lucruri cu adevărat importante.
Aș vrea să vorbim despre filosofie și literatură. Despre Benjamin, Derrida, Kafka, Arendt, Sontag, Barthes, Foucault, Agamben, Audrey Lorde și alții. Despre Timofeeva, Tlostanova și Rahmaninova. Aș dori să vorbesc despre poezie. Despre citirea poeziei contemporane. Despre Gronas, Dașevski și Borodin.
Dar acum nu sunt nici momentul și nici locul potrivite. Îmi voi ascunde cuvintele mele tandre în vârful limbii, în fundul gâtului, între stomac și inimă. Și voi spune puține vorbe.
„Văd violență și nu vreau violență”
Mă simt adesea ca un pește, o pasăre, un școlar, un copil. Dar recent am fost surprinsă să aflu că Brodski a fost judecat și el la 23 de ani. Și pentru că și eu am fost numărată în rândul rasei umane, voi spune așa: în Cabala există conceptul de tikkun olam - repararea lumii. Văd că lumea este imperfectă. Cred că, așa cum scria Yehuda Amihai, lumea a fost creată frumoasă, pentru ceea ce este bun și pentru pace, ca un loc de odihnă într-o grădină. Cred că lumea a fost creată pentru tandrețe, speranță, iubire, solidaritate, pasiune, bucurie.
Dar există o cantitate îngrozitoare, insuportabilă de violență în lume. Iar eu nu vreau violență. Sub nicio formă. Nu accept violența profesorului care-și agresează elevii, nici pumnii unui tată de familie beat care își agresează soția și copiii. Dacă m-aș decide să fac o listă a tuturor violențelor din jurul meu, nu mi-ar ajunge o zi, o săptămână, un an.
Pentru a vedea violența din jurul tău, tot ce trebuie să faci este să deschizi ochii. Ochii mei sunt deschiși. Văd violență și nu vreau violență. Cu cât văd mai multă violență, cu atât mai mult nu o vreau. Și, mai presus de toate, nu vreau cea mai mare și cea mai cruntă violență: războiul.
„Și dacă nu acum, atunci când?”
Îmi place foarte mult să învăț. De acum încolo, voi vorbi cu vocea altora. În liceu, la orele de istorie, am învățat frazele „Voi crucificați libertatea, dar sufletul uman nu cunoaște cătușe„ și „Pentru libertatea voastră și a noastră”.
În liceu am citit „Requiem" de Anna Ahmatova, „Drumul abrupt" de Evgenia Ginzburg, „Teatrul desființat" de Bulat Okudjava și „Copiii din Arbat" de Anatoli Rîbakov. Din Okudjava mi-a plăcut cel mai mult poezia:
Conștiință, noblețe și demnitate
Iat-o, sfânta noastră luptă
Întindeți-i palma
Pentru el nu există frică în foc
Fața lui este înaltă și minunată
Dedică-i viața ta scurtă:
S-ar putea să nu fiți victorioși,
Dar în schimb vei muri ca un om demn!
La MGIMO am studiat franceza și am învățat o frază din Edith Piaf: „Ça ne pouvait pas durer toujours” („Nu putea dura la nesfârșit”). Și de la Marc Robin: „Ça ne peut pas durer comme ça” („Nu poate continua așa”).
Când aveam 19 ani, am fost la Majdanek și Treblinka și am învățat cum să spun „niciodată din nou” în șapte limbi: never again, jamais plus, nie wieder, קיינמאל מער, nigdy więcej, לא עווד.
I-am studiat pe înțelepții evrei și am iubit mai ales două înțelepciuni. Rabinul Hillel a spus: „Dacă nu sunt pentru mine, cine este pentru mine? Și dacă sunt doar pentru mine, ce sunt? Și dacă nu acum, atunci când?”
Rabinul Nahman obișnuia să spună: „Întreaga lume este un pod îngust, iar cel mai important lucru este să nu-ți fie frică deloc”.
„Procurorul Triakin crede că am implicat minori în acte care pun în pericol viața lor”
Apoi am mers la Școala de Studii Culturale și am învățat câteva lecții mai importante. În primul rând am aflat - cuvintele contează. În al doilea rând, că trebuie să numim lucrurile pe numele lor corect. Și în final: sapere aude - adică să ai curajul de a-ți folosi propria minte.
Este ridicol că în cazul nostru sunt implicați elevi. Am predat copiilor științele umaniste în limba engleză, am lucrat ca bonă. Am visat să merg într-un orășel timp de doi ani în cadrul programului „Profesor pentru Rusia” ca să semăn sensibilitatea, binele, eternitatea. Dar Rusia - prin vocea procurorului de stat, procurorul Triakin - crede că am implicat minori în acte care pun în pericol viața lor.
Dacă voi avea vreodată copii (și voi avea, pentru că îmi amintesc porunca principală), voi atârna pe perete un portret al Procurorului Iudeii Pilat din Pont, pentru ca copiii mei să crească curați.
„Procurorul Pilat din Pont stă în picioare și se spală pe mâini - așa va fi acest portret. Da, dacă a gândi și a nu fi nepăsător este acum o amenințare la adresa vieții, nu știu ce să spun despre esența acuzației. Mă spăl pe mâini”
„Nicio carte nu m-a învățat așa: Autoritățile vor rezolva totul, eu nu pot face nimic”
Și acum este momentul adevărului. Atât eu, cât și prietenii și prietenele mele suntem înmărmuriți și îndurerați, dar când cobor la metrou, nu văd fețe plângând. Nu văd fețe plângând. Și e război.
Niciuna dintre cărțile mele preferate - nici cele pentru copii, nici cele pentru adulți - nu m-au învățat indiferența, nepăsarea și lașitatea. Nicăieri nu am fost învățată aceste fraze: suntem oameni mici, sunt un om neînsemnat, nu poți avea încredere în nimeni, nu sunt interesat de politică, sunt departe de politică, nu mă privește, nimic nu depinde de mine, autoritățile vor rezolva totul, eu nu pot face nimic.
Dimpotrivă, cunosc și iubesc alte cuvinte. John Donne, prin intermediul lui Hemingway, spune: „Niciun om nu este ca o insulă în sine, fiecare om este o parte a continentului, o parte a pământului; și dacă un val mătură o faleză, Europa va fi mai mică, la fel și dacă va spăla marginea unui cap sau îți va distruge casa și prietenul”.
Moartea fiecărui om mă micșorează și pe mine, pentru că sunt una cu toată omenirea, de aceea nu întrebați pentru cine bate clopotul: bate pentru Tine. Citat din Hemingway, rostit de Alla Gutnikova:
Mahmoud Darwish spune: „Când îți pregătești micul dejun, gândește-te la alții - nu uita să hrănești porumbeii. Când te lupți în războaie, gândește-te la alții - nu-i uita pe cei care caută pacea. Când îți plătești factura la apă, gândește-te la alții - cei care sunt hrăniți de nor. Când te întorci acasă, la casa ta, gândește-te la alții - nu-i uita pe cei din lagăre, refugiații. Când dormi și numeri stelele, gândește-te la ceilalți - cei care nu au unde să doarmă. Când îți exprimi gândurile în metafore, gândește-te la ceilalți - cei care și-au pierdut dreptul la exprimare. Când te gândești la cei care sunt departe, gândește-te la tine - spune: O, dacă aș fi o lumânare în întuneric”.
Ghenadi Golovatâi spune:
Orbii nu pot privi cu mânie,
Surdomuții nu pot striga furios.
Cei fără brațe nu pot ține o armă în mână,
Cei fără picioare nu pot mărșălui înainte.
Dar - surdomuții pot privi cu mânie,
Dar - orbii pot striga furios.
Dar - cei fără picioare pot ține arme în mâini.
Dar - cei fără brațe pot mărșălui înainte.
„Ceea ce este împietrit nu va învinge”
Unii, știu, se tem. Ei aleg tăcerea.
Dar Audre Lorde spune: „Your silence will not protect you” / „Tăcerea ta nu te va proteja”. Metroul din Moscova precizează: „Pasagerii nu au voie să urce în trenul care se îndreaptă spre o fundătură”. Și Aquarium din Sankt Petersburg cântă: „Trenul acesta e în flăcări”. Lao Tzu, prin intermediul lui Tarkovski, spune: „Principalul lucru este să-i lăsăm să nu creadă în ei înșiși și să devină la fel de neajutorați ca niște copii. Pentru că slăbiciunea este mare, iar puterea este minusculă. Când un om se naște, este slab și flexibil, iar când moare, este puternic și muribund. Când un copac crește, este blând și flexibil, dar când este uscat și rigid, moare. Rigiditatea și puterea sunt tovarășii morții. Slăbiciunea și suplețea exprimă prospețimea ființei. Prin urmare, ceea ce este împietrit nu va învinge”.
Amintiți-vă că frica mănâncă sufletul. Amintiți-vă de personajul lui Kafka care a văzut o spânzurătoare ridicată în curtea închisorii, a crezut din greșeală că este pentru el, a evadat noaptea din celula sa și s-a spânzurat. Alla Gutnikova:
Fiți ca niște copii. Nu vă fie teamă să vă întrebați, pe voi înșivă și pe ceilalți, ce este bine și ce este rău. Nu vă fie teamă să spuneți că regele este gol. Nu vă fie teamă să țipați, să izbucniți în lacrimi. Repetă pentru tine și pentru ceilalți: 2+2=4. Negrul este negru. Albul este alb. Sunt om, sunt puternic și curajos. Puternică și curajoasă. Puternic și curajos.
Libertatea este un proces prin care îți dezvolți obiceiul de a nu fi disponibil pentru sclavie”.
Procesul Allei Gutnikova și al colegilor ei din DOXA continuă.
