O fetiță de 15 zile a fost găsită îngropată de vie: „Am crezut că e o păpușă”. Micuța a primit numele „Înger”

Comentează
Cadru strâns cu mana unei femei din India, cu tatuaje Henna, cu un inel pe un deget, care ține mana mică a unui nou-născut

Într-un sat din nordul Indiei, un fermier a făcut o descoperire care a îngrozit întreaga lume: o fetiță abia născută, îngropată de vie, dar încă respirând. Povestea ei, spusă de CNN, scoate la iveală una dintre cele mai dureroase realități ale Indiei moderne, copiii uciși sau abandonați doar pentru că sunt fete.

Descoperirea care a îngrozit satul

Shyam Babu, un crescător de porci din districtul Shahjahanpur, mergea pe lângă o zonă mlăștinoasă când a zărit ceva care i-a înghețat sângele. Din pământ se vedea un braț minuscul.

„Am crezut că e o păpușă, dar când m-am apropiat, am văzut că degetele se mișcă și i-am simțit bătăile inimii”, a spus el pentru CNN.

Fetița era acoperită cu pământ și furnici, plină de mușcături de animale, dar respira încă. A fost scoasă cu grijă de polițiști, în timp ce localnicii priveau neputincioși scena.

Medicii i-au spus „Pari”, adică „înger”

Fetița de numai la 15 zile a fost dusă de urgență la Spitalul Medical Shahjahanpur, unde medicii au diagnosticat-o cu infecții severe, septicemie și leziuni.

„Când a ajuns la noi, era în stare critică. Avea pielea albastră, temperatura corpului foarte scăzută și respira greu. Miracolele se întâmplă totuși”, a declarat medicul pediatru Rajesh Kumar pentru sursa citată.

Echipa medicală a botezat-o „Pari”, cuvântul hindi pentru „înger”. „Toți o îngrijeau ca pe propriul copil”, a spus o asistentă.

Se crede că a fost abandonată pentru că era fată

Anchetatorii au luat în calcul mai multe ipoteze: că părinții au crezut că a murit și au îngropat-o conform tradiției, că ar fi fost abandonată din cauza unei malformații minore numită sindactilie, adică degete lipite, sau, cel mai probabil, că a fost lăsată să moară pentru că era fată.

„Am văzut mai multe cazuri similare în ultimii 20 de ani, dar niciodată nu a fost vorba despre un băiat”, a spus medicul Rajesh Kumar.

În India, preferința pentru băieți este adânc înrădăcinată.

„Femeile sunt presate să nască fii. Multe merg la temple și fac ritualuri pentru a avea băieți”, a explicat o localnică, Sapna Singh, pentru CNN.

Fetele, considerate o „povară financiară”

Tradiția zestrei, încă prezentă în multe sate, face din nașterea unei fete o problemă, o sursă de anxietate pentru familii.

„Pentru un băiat nu trebuie să plătești nimic, dar pentru o fată trebuie să pregătești zestre. E o cheltuială uriașă”, a spus Achal Kumar Gautam, un vânzător din zonă.

Mulți părinți recurg la teste ilegale de determinare a sexului copilului și la avorturi selective, în ciuda faptului că legea le interzice din 1994.

„Dacă află că e băiat, e bine. Dacă e fată, o avortează. Se întâmplă aici, în sate, în tăcere”, a adăugat Sapna Singh.

„Dacă femeia naște fete, viața ei devine un iad”

Kamaljeet Kaur, lucrător sanitar cu experiență în zonă, spune că discriminarea este sistemică: „Dacă o femeie are două sau trei fete, viața ei devine un iad. Este bătută, umilită, amenințată. Poziția ei în familie depinde de faptul dacă a născut un fiu sau o fiică.”

Această tăcere este menținută prin frică. „Dacă încerci să vorbești, vecinii nu te mai ajută, nu-ți mai vând lapte, ești exclusă din comunitate”, a spus femeia.

O luptă inegală împotriva unei tradiții vechi

Deși guvernul indian a lansat campania „Beti Bachao, Beti Padhao” („Salvați fetele, educați fetele”) încă din anul 2015, realitatea arată o schimbare care merge greu.

Raportul ONU din 2020 arăta că India are aproape 46 de milioane de „fete dispărute”, victime ale avorturilor selective sau infanticidului. Țara are un raport mediu de 934 de fete la 1000 de băieți, conform datelor oficiale.

Pari nu a supraviețuit

După câteva zile de speranță, Pari a încetat din viață.

„A fost greu să o deconectăm de la aparate. A fost ca și cum ne pierdusem propriul copil”, a spus asistenta Sarita Singh. „Când am văzut-o prima dată, era frumoasă. De aceea i-am spus Pari.”

Fermierul Shyam Babu, cel care a găsit-o, a fost devastat când a aflat vestea: „Soția mea mi-a spus să o aducem acasă, să o creștem. Aș fi muncit mai mult, dar nu aș fi lăsat-o să sufere. Voiam să o văd mare, sănătoasă”, a spus el cu ochii în lacrimi.

„Am scos-o din pământ, dar s-a întors acolo. Asta e cel mai dureros lucru”, a mai adăugat bărbatul, privind locul unde a descoperit brațul micuței copile.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: India
ALTE ȘTIRI
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
07:16
România instalează 7 turbine eoliene uriașe de 7 MW, cu rotoare de 175 de metri care pot produce energie chiar și la vânt slab
07:12
Cine este „Muza” de pe înregistrările DNA din scandalul uriaș de corupție din Ucraina: „Am un Porsche, o Loro Piana, ceasuri, brățări, genți, haine de blană. Trebuie să le ascund pe toate?”
07:10
Cât costă un litru de benzină și motorină, miercuri, 9 septembrie 2026, în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!