Înotătorul hunedorean Avram Iancu a pornit duminică dimineață antrenamentul pe râul Bega din Timișoara. El va înota timp de 12 ore, de la ora 9.00 la 21.00, încontinuu. Iancu nu va atinge deloc malul şi nici barca însoţitoare, în tot acest timp.

„Va fi un antrenament pe cinste, un antrenament foarte bun de 12 ore, neîntrerupt, de la 9 dimineaţa, la 21.00 seara. Am ales acest loc pentru că îmi place foarte mult Timişoara, este oraşul schimbării, iar după ce am trecut înot Canalul Mânecii, la Aeroportul din Timişoara am aterizat”, a explicat înotătorul.

Cursa de 12 ore este unul dintre antrenamentele premergătoare încercării de a realiza un nou record mondial de înot de anduranță. Pe 17 iulie, în Ungaria, Avram Iancu va înota în lacul Balaton 72 de ore fără oprire, pe o distanță de 150 de kilometri, a relatat publicația locală Opinia Timișoarei.

„Actualul record este de 67 de ore şi 16 minute, ori eu mi-am propus să înot trei zile şi trei nopţi încontinuu, adică 72 de ore, prin dubla traversare a lacului Balaton din Ungaria, voi înota şi 150 de kilometri. Va fi teribil de greu, dar nimic nu este imposibil, dacă crezi cu adevărat”, a declarat Avram Iancu, înainte de a începe cursa.

Avram Iancu este bibliotecar în Petroşani, judeţul Hunedoara, şi este cunoscut pentru performanţele sale sportive, fiind deținătorul recordului românesc la înot de anduranță, reușind în 2020 să înoate în apele Dunării timp de 36 de ore și 29 de minute.

El a traversat înot Canalul Mânecii, în august 2016, iar în 2017 a înotat întreg cursul Dunării, pe o distanță de 2.860 de kilometri.

Citeşte şi:

Incendiu la o fabrică cu substanțe periculoase din Timiș. Au intervenit pompierii din 4 județe

Turiști din Sardinia, amendați cu 3.000 de euro după ce au furat nisipul de pe plajă

În plin scandal cu Anamaria, Reghecampf face o mutare ULUITOARE! Decizia care îi schimbă viitorul!
PARTENERI - GSP.RO
În plin scandal cu Anamaria, Reghecampf face o mutare ULUITOARE! Decizia care îi schimbă viitorul!
Anamaria Prodan, reacție HALUCINANTĂ după ce Reghe s-a dus cu altă femeie în Grecia: ”Să scăpăm de circ”
Playtech.ro
Anamaria Prodan, reacție HALUCINANTĂ după ce Reghe s-a dus cu altă femeie în Grecia: ”Să scăpăm de circ”
ANIMAȚIE GRAFICĂ: Cum s-a produs accidentul cu 7 morți din Bacău. Altar de flori după tragedie: "Tremur toată, nu mai sunt bună de nimic"
Observatornews.ro
ANIMAȚIE GRAFICĂ: Cum s-a produs accidentul cu 7 morți din Bacău. Altar de flori după tragedie: "Tremur toată, nu mai sunt bună de nimic"
Horoscop 27 iulie 2021. Săgetătorii au parte de o nouă etapă de reconfigurare a relațiilor de familie
HOROSCOP
Horoscop 27 iulie 2021. Săgetătorii au parte de o nouă etapă de reconfigurare a relațiilor de familie
Un bucureștean cu HIV eliberat din închisoare, cu grade de colonel tatuate pe umeri, a mușcat un polițist: ”Astea sunt grade?”. ”Am mâncat 10 ca voi în pușcărie!”
Știrileprotv.ro
Un bucureștean cu HIV eliberat din închisoare, cu grade de colonel tatuate pe umeri, a mușcat un polițist: ”Astea sunt grade?”. ”Am mâncat 10 ca voi în pușcărie!”
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
(Publicitate) Casa del Santos – Cel mai bun loc, pentru cele mai bune zile
PUBLICITATE
(Publicitate) Casa del Santos – Cel mai bun loc, pentru cele mai bune zile