Un român a fost împușcat mortal marți seara la Viena, pe stradă, de polițiștii pe care-i amenința cu un topor, armă cu care își ucisese iubita în apartamentul în care locuiau. Eduard, care avea 26 de ani, a fost filmat cu câteva clipe înainte ca asupra lui să se deschidă focul și mai multe videoclipuri au fost publicate de presa austriacă.
Vă avertizăm că urmează informații și imagini care vă pot afecta emoțional!
Într-un videoclip care a fost publicat de cotidianul Krone Zeitung, românul poate fi văzut îngenuncheat pe trotuar în timp ce își face cruce de mai multe ori. Apoi lovește de mai multe ori asfaltul cu toporul, înainte de a se ridica și de a continua să meargă pe stradă, cu capul sus și toporul pus pe umăr.
Polițiștii au ajuns rapid la fața locului, moment în care bărbatul a devenit agresiv, a lovit cu toporul un geam de la parter și a avariat un vehicul parcat. Când i-a văzut pe polițiști, a fugit brusc spre ei și a învârtit toporul în direcția lor. A lovit apoi puternic ambulanța din care tocmai coborâseră paramedicii. „Parcă a vrut să treacă prin vehicul”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției, Markus Dittrich.
Într-un alt videoclip filmat de la o fereastră, poate fi văzut un ofițer adăpostindu-se în spatele ambulanței, cu arma scoasă și țintind spre român. Când bărbatul pe jumătate gol sare pe capota mașinii, polițistul se dă înapoi și cade la pământ. Atacatorul fuge și se trag mai multe focuri de armă. Întrucât situația pare să pună viața agentului în pericol, ofițerul rănit îl împușcă pe bărbatul care era înarmat cu un topor.
Măsurile de prim ajutor au fost inițiate imediat. Acestea au fost începute inițial de un ofițer instruit ca paramedic și apoi continuate de paramedici. Cu toate acestea, tânărul de 26 de ani a murit pe loc din cauza rănilor suferite.
Conform informațiilor publicate de cotidianul Österreiche, asupra românului s-a tras de două ori. Prima dat când a sărit pe mașină. Românul a plecat și a cotit pe o altă stradă, unde s-au tras mai multe focuri. Pe imaginile video se aud în total 11 focuri.
Jessy, o tânără care a fost martoră la incident, a vorbit pentru cotidianul Heute: „Eram pe stradă și deodată am văzut un tip care stătea acolo cu un topor”. Urmează apoi momentul șocant: „M-a văzut și a venit spre mine, am făcut repede un pas înapoi și m-am ascuns în spatele unei dube albe și atunci tot ce am văzut a fost făptașul îngenuncheat, rugându-se, și cu toporul a lovit pământul”.
După împușcăturile mortale a fost efectuată o percheziție în apartamentul lui Eduard, care era cunoscut poliției, după ce fusese cercetat pentru incidente provocate de tulburări psihotice, dar, până marți, lipsite de violență. În casă a fost găsită iubita românului, chiliana Carla Antonia S., care avea 22 de ani. Fusese ucisă cu mai multe lovituri în zona capului.
Potrivit anchetei, bărbatul de 26 de ani ar fi ucis-o pe tânără, iar apoi a ieșit pe stradă. Motivul crimei nu e deocamdată cunoscut.
Modoranvasile 13.06.2024, 12:25
Omul a înnebunit ori drogat și băut și ia luat mințile
Richardxyz13 13.06.2024, 12:54
A crezut ca este la el in Valahia... :)))
nici_nici 13.06.2024, 14:34
Asta e discriminare. În loc sa aibă grija de sărmanul om l-au omorat. Polițiștii austrieci musai la pușcărie cu ei.
m1a2r3i4a1n5a6 13.06.2024, 15:00
Nu a crezut nimic. Guvernul acesta și toate guvernele care vor veni trebuie să deschidă fabricile care nu au fost dărâmate, să creeze,cum se zice, din pământ din iarbă verde locuri de muncă pentru ca toți românii care vor să se întoarcă acasă. Să nu credeți că în Occident e raiul pe pământ. In Germania, mai precis, la Leipzig chiria pentru un apartament cu trei camere într-un cartier civilizat este 1100 euro. Un medic specialist are 7000 euro salariu, din care ia în mână 3ooo euro. Ea/el are și 2 copii ,care trebuie hrăniți , trebuie să poarte același tip de haine ca ceilalți copii, fac sport, ceea ce costă, așa că doctorița/doctorul poartă pantofi care s-au albit la vârf de atâta purtat. Un permanent costă 100 de euro. Doctorița/doctorul are nevoie de cărți de specialitate , sau beletristică, dacă e o persoană cultă. Cum o scoate la cap? M.Grancea
usernameGigel 13.06.2024, 15:30
Bine i-au facut lichelei asasine! La mai multe lichele inlaturate din societate. Numai la noi se plimba nestingheriti tot felul de criminali, multi din ei de guler alb.