Încă o îngrijitoare româncă în Austria a murit pe șosele. Riscurile transportului impus de firmele de intermediere românilor care fac „naveta” în Europa

În 23 august, la 4 dimineața, E.M., o femeie de 63 de ani din Huși și-a pierdut viața într-un accident de circulație grav, care a avut loc în apropiere de Stainz, în districtul Deutschlandsberg din Austria. Alte șase persoane au fost rănite.

Toate femeile din microbuz munceau ca îngrijitoare în Austria. Se întorceau în țară cu un microbuz pus la dispoziție de firma de intermediere. Mașina înmatriculată în Timiș, condusă de un român de 51 de ani, a derapat din cauza carosabilului umed, potrivit poliției austriece.

• Din 58.975 de îngrijitori la domiciliu aflați în Austria în iunie 2020, aproape jumătate erau din România: 27.841, conform datelor de la Camera de Comerț a Austriei (WKO). 

În zilele următoare, îngrijitoarele românce din Austria s-au organizat pentru a dona bani familiei lui E.M., ca să o poată repatria. 

Un caz cutremurător. Pleci pentru un bănuț și vii în sicriu.

Mesajul unei îngrijitoare:

Astfel de accidente mortale nu sunt evenimente izolate în rândul femeilor și bărbaților care muncesc ca îngrijitori și care fac lunar „naveta” între România și Austria, a arătat Libertatea într-un material audio publicat anul trecut. Ele se întâmplă frecvent și sunt rezultatul unor probleme sistemice. 

Recomandări

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

Protest în Viena pentru condiții de transport mai sigure

Pe 1 septembrie, mai multe organizații care luptă pentru drepturile îngrijitoarelor în Austria au protestat în fața Ministerului Social și al Economiei, revendicând condiții de transport mai sigure. 

De multe ori, firmele care plasează forță de muncă în Austria, pentru posturi de îngrijitoare, se ocupă și de partea de transport. În felul ăsta, își suplimentează veniturile. Multe dintre aceste agenții de plasare a forței de muncă condiționează oferirea unui loc de muncă de transportul cu microbuzele lor. 

Despre problemele din branșă, Libertatea a vorbit cu Roxana Rădulescu, o femeie de 53 de ani din Biled, județul Timiș, care muncește ca îngrijitoare în străinătate din 1999. Primii zece ani i-a muncit în Germania, iar din 2009, e îngrijitoare în Austria. Este înscrisă în organizația IG24, care luptă pentru drepturilor celor din domeniul îngrijirii. 

„Ne-am gândit toate că oricare dintre noi putea să fie în acel accident”, spune Roxana.

Libertatea: Cum v-ați organizat cu donațiile?
Roxana Rădulescu: Ne-am organizat foarte simplu. Unul dintre colegii mei a luat legătura cu familia, cu fiul doamnei. Ne-a dat contul și am donat atât cât am putut. 

– Ce v-a motivat să donați? 
– Lipsa protecției sociale și a faptului că în momentele în care ești așa de îndurerat și ai atâtea probleme, trebuie să mai suporți și costurile transportului până în România (pentru repatriere, n.r.). Noi nu beneficiem de niciun fel de protecție socială, chiar dacă plătim asigurări. 3,000-4.000 de euro pentru noi nu sunt puțini bani. Chiar dacă probabil toată lumea crede că noi câștigăm foarte bine, nu este așa. Și ne-am gândit toate că oricare dintre noi putea să fie în acel accident. 

„Și șoferii sunt victime, la fel ca noi”

– De ce spuneți asta? 
– Pentru că, de exemplu, eu călătoresc 22 de ore până aici. 22 de ore cu un singur șofer, un băiat de 27 de ani, care îmi este foarte drag ca om, foarte bun ca șofer, dar oboseala și stresul își spun cuvântul. Ei nu cred că se poate întâmpla, dar i-am explicat și acum, când am venit: e suficient să se întâmple o singură dată. 

Mă gândesc de multe ori că și ei, șoferii, sunt victime, la fel ca noi. Din cauza banilor, sunt obligați să facă meseria asta, iar condițiile în care trebuie să conducă le sunt impuse tot de transportatorii pe care nu îi interesează decât profitul. Nu îi interesează nici în ce condiții călătorim noi, nici cât de obosiți sunt oamenii ăștia. Ăsta e motivul pentru care ne mobilizăm. În situații din astea facem lucruri unele pentru altele, pentru că nu avem niciun fel de sprijin din altă parte.

Recomandări

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

„Eu nu trebuie să mor pentru că cineva e obosit”

– Ce impact a avut vestea acestui accident în comunitatea de îngrijitoare, de îngrijitori? 
– Au fost mii de comentarii și condoleanțe adresate familiei și păreri de rău vizavi de colega noastră, mai ales că noi îi cunoaștem povestea. Știm că, nemulțumită fiind de salariul pe care l-a primit până acum, mergea pentru prima oară cu agenția asta. Eu sunt de acord că și șoferii sunt oameni și se poate întâmpla oricui și oricând ceva, dar de ce să te expui la niște riscuri inutile? De ce să călătoresc cu un șofer care conduce 20 de ore? De ce să nu aibă un coleg cu care să se schimbe din 4 în 4 ore, să poată să-și odihnească ochii și mintea puțin? Eu nu trebuie să mor pentru că cineva e obosit. Să se odihnească, să facă ceva. 

Este un întreg lanț al slăbiciunilor. Șoferii sunt obligați să accepte, din cauza banilor, condițiile care le sunt impuse de firmă. Noi suntem obligați să acceptăm ce ne oferă firmele de transport. Toate se mișcă așa cum vor alții, iar acei alții nu fac decât să bage bani în buzunar, pentru că noi suntem cei care plătim și cu bani, și cu viața.

– Cât de comun e să călătorești din România în Austria cu un singur șofer? 
– Eu cunosc doar două agenții care au câte două șoferi, doar două agenții și eu lucrez de foarte mult timp și cunosc foarte multe firme de transport. Cu toate astea, toți au un singur șofer. 

– Care este motivul? 
– O fac pentru bani. Încă un șofer ar însemna un bilet de călătorie în minus și plata a încă unui om, ceea ce ei nu vor. Sunt și șoferi care refuză să aibă un coleg, pentru că salariile lor sunt mici și știu că li s-ar micșora salariul (dacă ar fi doi șoferi pe microbuz, n.r.), ceea ce iarăși nu este normal.

„Le iau mașinile foc pe munți și serpentine”

– S-a vorbit despre cazul acesta în presa austriacă? 
– Da, s-a vorbit destul de mult, problema mare e că nu fac nimic. Legea este foarte permisibilă și le dă voie să conducă și să lucreze așa cum vor ei, nu-i controlează nimeni. Mie nu mi se pare deloc normal să mă urc într-un autobuz, să merg 1.200 de kilometri și să mă întrebi „vreți bilet, aveți nevoie de bilete?”. Cum mă mai întrebi așa ceva? Nu mi se pare deloc normal nici ca autobuzul să se strice pe la Linz, să fiu nevoită să stau 10 ore până vine un autobuz din România. 

– Astea sunt exemple pe care le-ați trăit sau de care ați auzit? 
– Pe care le-am trăit, pe care chiar le-am trăit. Eu lucrez în Vorarlberg. Asta înseamnă munți, curbe și drumuri grele. Păi, le iau mașinile foc, motoarele iau foc. Așa autobuze au. 

Un lanț al slăbiciunilor 

– Sunt microbuzele de 8+1 în continuare cele mai folosite? 
– Da, sunt cele mai folosite. Adică sunt singurele folosite. Adevărul e că mai mult de 8 persoane ar însemna să meargă autobuzele în mai mult de 8 locuri. Și atunci iar ar însemna timp pierdut pentru noi. Vezi tu, în meseria asta este un întreg lanț al slăbiciunilor și al neregulilor acceptate. Poate nu neapărat din rea-voință, doar din lipsă de interes și indiferență. 

De fiecare dată doar noi suntem cei care plătim, îngrijitorii. Plătim prin sacrificiu, plătim prin bani.

– Și în lanțul ăsta al slăbiciunilor, ce alte slăbiciuni mai există, în afară de transport? 
– Asta voiam să spun. Și fetele noastre (îngrijitoarele, n.r.) ar vrea să fie lăsate din poartă în poartă, să le ia din fața porții, să le ducă în fața porții. Asta este pârghia cu care ne presează agențiile, că avem colege care nu s-ar descurca și trebuie să aibă transport impus. Eu cred însă că dacă le-ai lăsa să se descurce, s-ar descurca. 

Suntem victime ale sistemului viciat în care lucrăm, dar nu suntem niște proști și niște tâmpiți care nu s-ar descurca să ajungă la adrese. 

Eu m-am săturat de faptul că îngrijitorii sunt prezentați întotdeauna ca victime. Nimeni nu spune cât de curajoși suntem și ce oameni puternici sunt colegii care au plecat în toată lumea, ca să-și câștige bani pentru întreținerea familiilor, asta nu spune nimeni. 

– Care e legătura dintre firmele de plasare a forței de muncă și firmele de transport? 
– Cel mai mult câștigă agențiile de intermediere din transport, nu din comisioane. Au cel puțin două curse regulate pe săptămână. Se practică foarte des ca agențiile să încaseze banii de transport. Încasează de la familii mai mult decât face drumul. Vorbesc doar de agențiile care organizează și transportul. Ai o problemă și vrei să pleci cu altă firmă de transport sau trebuie să pleci cu altă firmă de transport, banii pentru drumul tău dus-întors rămân la agenție, indiferent că pleci cu ea sau nu.

Transportatorii aceștia nu fac nimic pentru siguranța noastră și pentru condiții mai bune de transport, pentru că ei nu trebuie să muncească să-și câștige clientela, ei pur și simplu au clientela asigurată de agenția de intermediere.

Ei iau mai mulți bani de la noi pentru drum decât firmele care nu sunt impuse și cotizează și la agențiile de intermediere. Cam 10-20 de euro din costul biletului de transport se duc la agenții. Nu vreau să zic că toată lumea practică acest mod de lucru, dar sunt foarte multe. 

Peste tot ni se spune exact același lucru, că este alegerea noastră să călătorim cu cine vrem în teorie. Practic nu se întâmplă așa. Sau cei din Austria spun „voi plecați din România cu ce vreți voi. Nu putem să ne implicăm în România”. Mie mi se pare că ar trebui făcute controale la nivel de trei țări, adică România, Ungaria și Austria. Ei aruncă vina și responsabilitatea de la unul pe altul și nimeni nu face nimic. 

Condiții mai bune la locul de muncă, siguranță pe autostradă!

– Ce revendicări aveți? 
– Condiții de siguranță la locurile de muncă și transport. Protestul se îndreaptă în special față de transport, dar bineînțeles, nu putem să ratăm ocazia să spunem tot ce ne doare. Așa cum ți-am zis și până acum, toate sunt legate între ele. Toate abuzurile și toate neregulile de branșa asta sunt legate între ele. O neregulă provoacă alta. 

– Aveți vreo speranță că lucrurile se pot rezolva sau îmbunătăți la moment? 
– Dacă nu aș avea speranță, nu m-aș fi implicat în IG24. Eu am încredere în colegii mei și știu că toți își doresc condiții mai bune de muncă, condiții decente de muncă, siguranță la locul de muncă, siguranță pe autostradă. Eu știu că toți își doresc același lucru. Unii dintre noi suntem mai curajoși, alții mai puțin curajoși. Nu înseamnă că aceștia din urmă nu sunt de partea noastră sau că nu ne susțin. 

Și mai sper și că autoritățile din Austria se vor sesiza în sfârșit și vor face ceva. Suntem lăudați și aplaudați oriunde. Toată lumea ne spune cât suntem de importanți pentru sistemul de îngrijire. Da, suntem importanți, dar asta nu ajunge. Ca în continuare să fim importanți, ca în continuare să beneficiați de serviciile noastre, trebuie să ne susțineți. Eu sper foarte mult că autoritățile din Austria vor face ceva pentru condiții mai bune și condiții sigure de transport. 

– Ați luat legătura și cu Ministerul Transporturilor din România?
– Noi am mai încercat să discutăm cu autoritățile din România. Întotdeauna ni se spune același lucru, că noi lucrăm după legile Austriei și cu ei trebuie să încercăm să facem ceva.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro