UPDATE ora 21.15. Poliția germană a anunțat luni seară, într-o conferință de presă, că autorul atacului de la Universitatea Heidelberg a fost identificat în persoana unui student în vârstă de 18 ani, care nu era cunoscut de poliție și locuia singur, relatează DW.com. El a intrat într-o sală de curs înarmat o pușcă cu două țevi și o altă armă. A deschis focul asupra celor prezenți în sală, după care a îndreptat una dintre arme către el. Ulterior, suspectul a fost găsit mort în grădina botanică a campusului.

Patru persoane au fost rănite. Una dintre ele, o femeie, a murit câteva ore mai târziu în spital, iar celelalte victime au suferit răni la față, spate și picioare.

Poliția a mai precizat că a găsit un rucsac cu o cantitate mare de muniție aparținând atacatorului. O anchetă este în desfășurare pentru stabilirea antecedentelor acestuia și a modului în care a achiziționat armele. Potrivit unei investigații preliminare, armele ar fi fost cumpărate din străinătate fără licență.

Înainte de incident, tânărul ar fi trimis un mesaj pe WhatsApp, anunțând că persoane nespecificate vor fi „pedepsite”.

UPDATE ora 19.00. O persoană a fost ucisă și alte trei, rănite în atacul armat comis luni într-o sală de curs a Universității Heidelberg, relatează ziarul Frankfurter Allgemeine și The Guardian. Persoana care și-a pierdut viața este o femeie care fusese împușcată în cap.

Cinci reprezentanți ai elevilor explică pentru Libertatea de ce susțin greva profesorilor și critică guvernanții: „Se folosesc de noi și de contextul examenelor ca să oprească protestul”
Recomandări
Cinci reprezentanți ai elevilor explică pentru Libertatea de ce susțin greva profesorilor și critică guvernanții: „Se folosesc de noi și de contextul examenelor ca să oprească protestul”

UPDATE ora 15.40. Patru persoane au fost rănite, una dintre ele fiind în stare critică, în urma atacului armat comis la Universitatea Heidelberg, relatează Daily Mail.

Publicația Bild precizează că atacatorul s-ar fi sinucis. A deschis focul în sala de curs și a rănit patru persoane înainte de a întoarce arma către el. Informația nu a fost confirmată de Poliție. Atacatorul avea asupra lui mai multe puști, mai scrie presa germană.

„Credem că a fost un singur atacator. Nu mai există niciun pericol în acest moment”, a transmis poliția.


Poliția din Mannheim a anunțat că atacatorul a murit, dar nu a oferit detalii despre condițiile în care acesta și-a pierdut viața. Într-un mesaj publicat pe Twitter, Poliția le-a cerut oamenilor să evite zona Neuenheimer Feld din Heidelberg, unde se află campusul universitar.

Autoritățile nu au precizat câte persoane au fost rănite sau cât de grave sunt leziunile acestora și nu a oferit date cu privire la identitata victimelor sau a celui care a deschis focul.

Potrivit agenției de presă dpa, citată de publicația germană Bild suspectul era student și nu ar fi acționat din motive religioase sau politice.

Aflat la sud de Frankfurt, Heidelberg este un oraș cu aproximativ 160.000 de locuitori. Universitatea Heidelberg este una dintre cele mai cunoscute din Germania.

Foto: Profimedia

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Camilla, la mâna lui Kate şi a lui William! Detalii incredibile din Familia Regală, nimeni nu o va mai putea scăpa
Playtech.ro
Camilla, la mâna lui Kate şi a lui William! Detalii incredibile din Familia Regală, nimeni nu o va mai putea scăpa
De ce a lipsit Sorin Bontea de la nunta Ginei Pistol. Chiar el a spus acum adevărul: 'Nu am...'
Viva.ro
De ce a lipsit Sorin Bontea de la nunta Ginei Pistol. Chiar el a spus acum adevărul: 'Nu am...'
Ce a descoperit dr. Suto la CT: M-am bucurat, pentru că această boală...
PUBLICITATE
Ce a descoperit dr. Suto la CT: M-am bucurat, pentru că această boală...
Cel mai ieftin Ferrari din lume costă doar 36.000 de euro. Ascunde un mare secret
FANATIK.RO
Cel mai ieftin Ferrari din lume costă doar 36.000 de euro. Ascunde un mare secret
Universitățile încep să verifice dacă studenții folosesc AI pentru lucrări. Ce pățesc cei care nu respectă regulile
Știrileprotv.ro
Universitățile încep să verifice dacă studenții folosesc AI pentru lucrări. Ce pățesc cei care nu respectă regulile
A plătit cu 10.000 de euro mai puțin decât prețul real pe un BMW de lux în Norvegia. La vamă, românul a aflat că era de fapt furat
Observatornews.ro
A plătit cu 10.000 de euro mai puțin decât prețul real pe un BMW de lux în Norvegia. La vamă, românul a aflat că era de fapt furat
Felul în care Sepsi foloseşte limba maghiară public a provocat valuri: "Am o problemă că e prima limbă / Tu nu ai ţine cu echipa românească din Szeged?"
Orangesport.ro
Felul în care Sepsi foloseşte limba maghiară public a provocat valuri: "Am o problemă că e prima limbă / Tu nu ai ţine cu echipa românească din Szeged?"
Horoscopul lunii iunie 2023. Gemenii și Leii, favoriții astrelor. Probleme pe toate planurile pentru Pești
Unica.ro
Horoscopul lunii iunie 2023. Gemenii și Leii, favoriții astrelor. Probleme pe toate planurile pentru Pești
Horoscop 30 mai 2023. Peștii au idei noi și interesante despre cum să-și facă viața mai frumoasă și acestea sunt o sursă de bucurie
HOROSCOP
Horoscop 30 mai 2023. Peștii au idei noi și interesante despre cum să-și facă viața mai frumoasă și acestea sunt o sursă de bucurie