Insoteste turistii in vacanta spre Mallorca

M-am urcat in avionul companiei Futura cu directia Mallorca. Valurile Mediteranei imi sunau deja in urechi. Fete vesele si destinse ne-au intampinat la bord. Mi-am cautat cu repeziciune prin bagajele modeste de limba spaniola cuvintele care sa rasplateasca zambetele insotitorilor de bord. “Ola” am salutat eu. “Buna ziua si bine ati venit la bord!”, am auzit replica stewardesei. Cuvintele familiare m-au blocat cateva secunde. Am privit spre cea care le rostise cu ceva indoieli, pentru ca o privire oachesa imi zambea amuzata. Semana perfect cu o spanioloaica get-beget.

Catalina Butunoi, cum aveam sa aflu mai tarziu, e o romanca ajunsa in Mallorca tocmai din… Galati. Vorbeste o spaniola perfecta si o romana usor stricata, care te face sa crezi ca a parasit meleagurile natale inca din copilarie. Dar nu e asa. A plecat de doar 6 ani, dar “nu-s o fitoasa, care se preface ca vorbeste cu accent doar ca sa para interesanta. Aici nu am cu cine vorbi romana. Foarte putini romani intalnesti aici in Mallorca. Acum ce au mai inceput sa vina turisti”, imi povesteste tanara, in timp ce cu ochii sta atintiti asupra pasagerilor din avion.

Åsta e job-ul ei. Sa se ocupe de circa 180 de pasageri, sa aiba grija sa nu le lipseasca nimic, sa le faca zborul cat mai placut. Si Catalina reuseste pe deplin. E vesela si comunicativa. Ochii ii rad parca atunci cand vorbeste cu tine. Si din ce povesteste nu poti spune ca a avut o viata usoara. “Am termiant liceul la Galati si m-am angajat pe ici pe colo. Cand am plecat in Spania lucram ca ospatarita la un restaurant in port. Nu era deloc ce-mi doream sa fac in viata. Atunci o prietena, care avea rude in Spania, mi-a spus ca pleaca la ei si m-a intrebat daca nu merg si eu cu ea. Am refuzat pentru ca nu stiam pe nimeni acolo. In plus nu stiam limba. Apoi am inceput sa regret ca nu-s mai curajoasa. Ca nu fac nimic sa-mi schimb viata. Pana la urma am sunat-o si am plecat si eu dupa ea. N-a fost usor. Am inceput ca orice roman care pleaca in Spania de capul lui. Adica am lucrat intr-un restaurant, tot ospatarita, ca asta mai facusem si in tara. Am invatat limba foarte repede, iar cu cheltuielile m-am descurcat. Am avut noroc cu unchii prietenei mele, care m-au tinut la ei o vreme. Locuiam langa Madrid. Castigam cam 500 de euro pe luna, dar ma descurcam. N-am fost niciodata prea cheltuitoare”, spune razand, si mai da o fuga la un pasager insetat.

“De la ospatarita am avansat intr-un alt post. Eram un fel de agent de vanzari. Duceam si prezentam in restaurante tot felul de produse alimentare sau chestii pe care le folosesc ei la mancare”. M-am facut ca inteleg, dar cu siguranta nu-si mai amintea exact toate cuvintele romanesti. Am tras concluzia ca era vorba despre ceva “ingrediente”.

Avea deja masina  – “nu te gandi la cine stie ce, o rabla acolo” – si umbla prin Madrid cat era ziua de lunga. “Patronul mi-a pus o harta in mana si mi-a zis descurca-te! Si  m-am descurcat. M-a ajutat foarte mult. In primul rand sa vorbesc cu oamenii si sa ma imprietenesc usor. Asa am ajuns aici, la Futura”.

Intr-adevar, Catalina a ajuns de la ospatarita din portul galatean sa zboare oriunde in lume; are un apartament dragut in Mallorca – acolo unde altii tanjesc sa vina macar intr-o vacanta; un salariu bun, care-i permite sa-si aduca mama sa stea cu ea chiar si cateva luni pe an; colegi foarte draguti care o intreaba mereu cand ii invita la o partida de pescuit in Dunare.

Din pacate are si cateva nemultumiri, ca orice roman plecat departe de casa. Un tata bolnav care n-a apucat sa vina niciodata sa o vada in Spania si un iubit roman care, desi vine destul de des la ea, nu poate ramane definitiv inca. “Dar eu cred in dragoste si stiu ca ne va fi bine odata”, incheie Catalina filmul vietii ei, o data cu aterizarea noastra in Palma.

Urmărește-ne pe Google News