Horațiu Potra a scăpat de arestul preventiv. În casa fostului mercenar s-au găsit 2,2 milioane de dolari cash

 5 comentarii
Horațiu Potra în cătuse

Horațiu Potra, șeful mercenarilor lui Călin Georgescu, va fi cercetat în stare de libertate, după ce Judecătoria Ploiești a respins marți, 10 decembrie, propunerea procurorilor de arestare preventivă pentru 30 de zile. Potra a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, dar decizia luată de Judecătoria Ploiești nu este definitivă. Acum este așteptată motivarea instanței.

14:5410-12-2024Ce scrie în documentul instanței
14:1410-12-2024Judecătoria Ploieşti a respins propunerea procurorilor de arestare preventivă pentru 30 de zile

„S-a respins propunerea de arestare preventivă, decizia a fost control judiciar pentru 60 de zile”, au spus reprezentanții Judecătoriei Ploiești pentru Libertatea, după ședința de judecată care a durat două ore. Hotărârea nu este însă definitivă și poate fi contestată în 48 de ore.

O decizie similară a fost luată şi în cazul lui Andrei Florin Lup, în vârstă de 22 de ani, șoferul Mercedesului cu care Potra se îndrepta spre Bucureşti acum două zile şi în care au fost găsite arme.

11:1010-12-2024Horațiu Potra, liber după ce ordonanța de reținere a expirat

Horațiu Potra, fost mercenar acuzat că are legături cu Călin Georgescu şi în maşina căruia a fost găsit duminică, 8 decembrie, un adevărat arsenal de luptă cu care mergea spre București împreună cu șoferul, a fost lăsat în libertate luni seară, 9 decembrie, după ce ordonanța de reținere pe 24 de ore a expirat.

Procurorul de caz a emis un nou mandat de aducere la audieri pe numele lui Horațiu Potra, la doar câteva ore după expirarea ordinului de reţinere emis iniţial.

Potra a fost escortat de mascați si adus înapoi la Ploiești pentru ultimele audieri, după perchezițiile care au dat la iveală suma exorbitantă de bani. Inițial, anchetatorii au găsit 1,7 milioane de dolari, dar într-un seif din casa lui Potra din Mediaș au mai fost găsiți 500.000 de dolari. Astfel, suma găsită în total este de 2,2 milioane de dolari, relatează Antena 3.

Luni, 9 decembrie, mai multe fotografii distribuite pe Telegram arătau că Horațiu Potra a stat lângă Călin Georgescu. Anterior publicării acestor imagini, Georgescu a negat faptul că îl cunoaște pe Potra.

Cine este Horațiu Potra

Horaţiu Potra, 54 de ani, personajul care se află în spatele gărzilor de corp ale lui Călin Georgescu, candidatul pro-rus care a câștigat primul tur al prezidențialelor, este un fost luptător în Legiunea Străină, devenit și politician. La alegerile locale din anul acesta, a fost aproape să fie ales primar în Mediaş, pierzând cursa electorală la mai puţin 250 de voturi, în favoarea unui candidat de la PNL.

El conduce o grupare de mercenari din Congo și a fost acuzat de trafic de droguri.

De asemenea, Horațiu Potra are o avere fabuloasă. În declaraţia de avere, care se întinde pe 21 de pagini, sunt trecute peste o sută de terenuri şi imobile, lingouri de aur care valorează peste un milion de euro, dar şi 14 conturi bancare în care a adunat sute de mii de euro, în diverse valute. El a declarat că numai anul trecut a obţinut peste 1,1 milioane de euro ca persoană fizică autorizată cu obiect de activitate „Pregătire fizică şi antrenament de specialitate”.

În dimineaţa zilei de duminică, 8 decembrie, la ora 3.00, Horaţiu Potra a fost oprit în trafic în comuna Măneşti din judeţul Prahova, În maşina de lux în care circula Potra, condusă de un tânăr de 22 de ani și care se îndrepta spre București, a fost găsit un adevărat arsenal de război.

Mai precis un pistol, un dispozitiv de împrăştiere gaze iritant lacrimogene cu aspect de pistol şi butelia aferenta cu piper, o petardă din categoria F4, cinci bricege, un dispozitiv box, trei cuţite, două lame de cuţit, un baston telescopic şi diverse sume de bani, inclusiv coroane cehe şi franci congolezi.

„În urma cercetărilor s-a stabilit că, în noaptea de 7/8 decembrie, inculpaţii P.H. şi L.A.F. şi alte persoane se deplasau spre Municipiul Bucureşti, având asupra lor arme albe (macete, săbii, pumnale), arme de foc, precum şi importante sume de bani (aproximativ 18.000 USD şi 25.000 lei), laptopuri, medii de stocare şi o dronă profesională, cu privire la care se presupune că urmau a fi folosite pentru instigarea unor persoane în comiterea de infracţiuni în cadrul unor întruniri publice neautorizate şi recompensarea acestora”, a transmis Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (5)
  • Avatar comentarii

    suparman 10.12.2024, 14:24

    Potra are doua milioane de dolari in casa. Ca la mineriada, dolarii din sediile taraniste, corect? Zilele astea nimic nu este ceea ce pare, exact ca la Revoutia din 89. Serviciile se ataca intre ele. Numai aparent. La ordinul cui? La ordinul sefului tuturor serviciilor, nemultumit ca serviciile sunt prea suveraniste, prin constitutie. Toate miscarile care ies cu o rapiditate uimitoare in presa, par ca il tintesc pe Georgescu. In realitate sunt adunare de probe contra lui Iohannis. De aia se cheama servicii de intelligence, ca pana la urma o sa prinda pe cine nu trebuie. Darea in gat a lui Basescu ca Petrov a fost si un mic semnal pentru navigatorii in ape tulburi.

  • Avatar comentarii

    AndreyRlz 10.12.2024, 18:49

    Eu nu înțeleg dacă omul este deja milionar în dolari și nu își poate justifica averea, de ce se mai baga în chestii din astea și nu se retrage pur și simplu? Asta este scopul lui în viata, sa fie mercenar plătit?

  • Avatar comentarii

    BucovNaiv 10.12.2024, 18:56

    Daca e asa usor eliberat, sint toate acuzele reale? Par inventii din presa, in contextul asta....

  • Avatar comentarii

    fredi73 11.12.2024, 10:27

    Avem în continuare o Justiție Coruptă !!!

  • Avatar comentarii

    Octavian41 14.12.2024, 14:32

    Chiar mă gândeam că nu va face o oră pe pârnaie, la cât de 8nfluent și periculos este, și la câți bani are, ce credeți că, dacă îl băgau la bulău , procurorii și judecătorii mai aveau zile bune de trăit, voi nu știți cine e ăsta. În fond de asta , știu de la un avocat, legile sunt pentru omul de râd, nu pentru cei cu bai, cei cu influențe, și lericuloși, și mai știu că TRĂIM ÎN ROMÂNIA, ȘI ASTA NE OCUPĂ TOT TIMPUL.

ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
MONDEN
Laura Cosoi
13:09
Imagini cu Laura Cosoi în costum de baie, la o lună după ce a devenit mamă pentru a cincea oară
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
13:37
Un șofer de BMW a tras cu mitraliera și un pistol pe șosea: când au deschis portbagajul, polițiștii din Serbia au fost și mai surprinși
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!