INTERVIU. Avertizat că în România e rău, e urât, un olandez s-a mutat în vară la Galați. Câteva din primele impresii nu sunt deloc măgulitoare

Comentează
Arhiva foto

Ricardo Kip, 30 de ani, mijlocașul batav al Oțelului Galați, a povestit într-un interviu acordat Libertatea ce impact are orașul dunărean asupra sa, cum a descoperit o țară despre care auzise doar lucruri negative

Mijlocașul olandez Ricardo Kip, 30 de ani, a făcut junioratul la prestigioasa academie a celor de la Ajax Amsterdam, însă n-a apucat să joace și pentru prima echipă a „lăncierilor”. Fotbalistul ofensiv a avut suișuri și coborâșuri în carieră, iar din luna iulie 2023 a ajuns pe malul Dunării, la Galați. Jucătorul Oțelului a sosit în România după câteva etape în țara sa, în Anglia și în Grecia. A pierdut mult, sportiv, pe durata pandemiei, iar acum încearcă să se adapteze la noua viață ce i s-a deschis în fața ochilor.

Libertatea: Ricardo, care este concluzia primelor tale luni în România, la Galați?

Ricardo Kip: România este mai bine decât credeam. Aveam o părere despre țara voastră, nu a mea, preluată, care nu corespunde cu realitatea din teren. Veneam din Olanda, unde totul este diferit față de România, de la stilul de viață la cultură, de la infrastructură la interacțiunea dintre oameni. Dar am început să înțeleg viața din România, cu toate că nu știam nimic despre această țară.

- Spui că nu știai nimic, dar aveai o părere despre această țară.

- Păi, despre România, în străinătate, auzi doar că e rău, că e urât, idei spuse de alții, care nu știi dacă au fost în această țară sau au auzit și ei de la alții. Care habar n-au! Fiindcă, sincer, vii cu ideea „pfff, să vezi că o să fie rău, urât, bla bla bla”, apoi nu ai cum să nu vezi că nu este așa. Este chiar drăguț în România, iar eu trăiesc, totuși, într-un oraș de provincie, Galați. Bucureștiul este top!

„Bătrânii nu știu engleză”

- Oamenii cum ți se par?

- Oamenii sunt drăguți. Încearcă să te ajute, dacă ai nevoie de ceva, te bagă în seamă, te ascultă. Am observat și destui străini. Totuși, am sesizat un detaliu. Oamenii în vârstă nu prea vorbesc limba engleză deloc. Sau o vorbesc foarte rău. Nu mai zic de limba germană. Nu am înțeles de ce bătrânii vorbesc doar limba lor, a voastră, româna, nimic altceva. La noi, nu este așa.

- Ce nu-ți place în România?

- Nu-mi place mâncarea tradițională.

- Cred că ești primul străin pe care-l aud spunând asta.

- Nu cunosc numele mâncărurilor exact, dar nu mi-a plăcut. Ciorba este OK, e foarte bună, dar „mamaia” sau ceva de genul ăsta.... Mămăliga. Da, asta, nu-mi place. Am mâncat cu ceva brânză sau cremă de brânză, chiar nu-mi place. Parcă a mai fost ceva cu carne. Nu există compatibilitatea între noi.

„Drumurile, oribile”

- În afara mâncărurilor, mai există ceva ce nu-ți place?

- Drumurile... Oribil! Nu prea aveți autostrăzi deloc. Fiecare deplasare de la Galați e foarte lungă, obositoare. Uneori, trecem prin sate, cai, porci, câini...

- Este ceva ce-ți place?

- Aveți restaurante drăguțe, clubul este mișto, atmosfera este bună la echipă. Mă înțeleg bine cu colegii. Îmi place viața de zi cu zi, chiar dacă există acel inconvenient când avem deplasări, unele foarte obositoare.

Recomandă Capitala

- Bucureștiul ai apucat să-l vezi, să-l vizitezi?

- București? Am fost de câteva ori. Mi-a plăcut foarte mult, este altceva decât Galați. Este normal să fie mai aglomerat, doar este capitala țării. Îmi plac și zona Centrului Vechi, și zona de centru cu restaurante chic.

- Ce-ai recomanda unui prieten, unui olandez, să viziteze din România?

- Nu aș putea recomanda chestii legate de istorie, cultură, dar să meargă să viziteze Bucureștiul. Merită! Un oraș foarte frumos, cu multiple opțiuni să-ți petreci timpul liber într-un mod relaxant.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!