INTERVIU. Ce Spune Schimbarea Politică A Numelui Străzilor Despre Societatea Românească. Sociolog: „Femeile Reprezintă Doar 6%, Bărbații 94%. O Inegalitate Flagrantă”

Doctor în sociologie și lector universitar la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Mihai Stelian Rusu este preocupat de fenomenul redenumirii străzilor. Anul trecut, a semnat, alături de Alin Croitoru, cartea „Politici ale memoriei în România postsocialistă: atitudini sociale față de redenumirea străzilor și înlăturarea statuilor”, publicată la Editura Institutul European.

De ce revoluțiile politice modifică toponimia străzilor și cum încearcă partidele să obțină capital electoral prin impunerea unor noi nume pe hartă. Care este soluția pentru a repara discrepanța flagrantă între arterele ce poartă nume de femei față de cele care marchează rolul bărbaților din istoria țării? Dar și de ce crede sociologul Mihai Stelian Rusu că schimbările ar trebui decise democratic, prin sondaje sau referendum, într-un interviu marca Vasile Ernu.

INTERVIU. Ce spune schimbarea politică a numelui străzilor despre societatea românească. Sociolog: „Femeile reprezintă doar 6%, bărbații 94%. O inegalitate flagrantă” — Mihai Stelian Rusu

„O formă de distrugere creativă”

Vasile Ernu: După schimbarea diverselor regimuri are loc un șir întreg de redenumiri ale străzilor. Care sunt cauzele și ce se urmărește cu acest proces?
Mihai Stelian Rusu: Schimbările de regim politic antrenează, aproape invariabil, redefiniri masive ale sistemului de denominație spațială. Iar nomenclatoarele stradale devin țintele predilecte ale unor asemenea transformări.

Recomandări

Euroins și-a șters propria conferința de presă de pe YouTube, după ce amenințase în ea că va investiga persoanele incomode, iar ASF a interzis ziarul Bursa

De la Revoluția franceză din 1789 încoace, redenumirea străzilor în urma unei schimbări de regim constituie un adevărat „ritual al revoluției”. Alături de demolarea statuilor, schimbarea denumirilor este o formă de distrugere creativă: este, înainte de toate, o acțiune iconoclastă, prin care se abolește o ordine simbolică și un regim al memoriei; dar în același timp, este și un act creator, prin faptul că se instituie o nouă simbolistică și memorie colectivă înscrise în spațiul public.

Așadar, practica de a schimba denumirile străzilor face parte din ansamblul măsurilor simbolice prin care un nou regim politic îl decomemorează pe cel vechi, ștergându-i denumirile care îl evocau în spațiul public, și se legitimează pe sine, înlocuindu-le cu propriile simboluri, valori și eroi.

„O denumire stradală este un loc al memoriei sau o declarație ideologică”

– Ce ar trebui să spună numele străzilor? E mai bine să folosim numere nu nume?
– Denumirile străzilor au suferit o schimbare majoră odată cu perioada modernității. Până în secolul al XIX-lea, străzile aveau nume vernaculare (care sunt proprii tradițiilor unei țări – n.r.), descriptive și populare, inspirate de topografia străzii (Str. Strâmbă), de oamenii și/sau meseriile care se găseau acolo (Str. Croitorilor) sau de instituțiile localizate pe ele (Str. Bisericii).

Recomandări

Dosarul „droguri în licee”. Directoarea Colegiului Caragiale: „Am transmis peste tot. Părinții au reacții violente și agresive”

Până la 1900, cam peste tot în Europa, această toponimie spontană a fost înlocuită cu un sistem de denumiri comemorative și onorifice. Pe fondul construirii statelor naționale, autoritățile politice au început să transforme aceste denumiri tradiționale în peisaje memoriale și spații identitare.

Așa se face că acum nomenclatoarele stradale sunt codificări ale memoriei istorice și identității colective. O denumire stradală este un loc al memoriei sau, după caz, o declarație ideologică. Dar în același timp, ea trebuie să îndeplinească și o funcție practică, anume cea de orientare în spațiu.

Nomenclatoarele stradale sunt întotdeauna prinse în această tensiune între impulsul politic de comemorare și nevoia practică de orientare. Denumirile numerice privilegiază aspectul pragmatic și sacrifică întru totul componenta comemorativă. Ca soluție tehnică, nomenclatoarele numerice sunt fezabile mai degrabă pentru localitățile cu planuri stradale rectangulare, cum sunt orașele nord-americane. Orașele din România au, de regulă, planuri neregulate, ceea ce face foarte complicată aplicarea unei astfel de soluții.

Recomandări

LECȚIA SCUMPIRII RCA. De la Sorin Ovidiu Vântu, statul român n-a mai fost atât de sfidat cum o fac patronii Euroins, care l-au numit ”o haită”. Datoria statului e să ne apere de excesele celor puțini și extrem de puternici

„E posibil ca un clujean să fi locuit pe șase denumiri stradale succesive”

– În orașe pe care le cunosc, precum Cluj și Chișinău, ai câteva straturi de nume. Bulevardul central din capitala Republicii Moldova a avut peste şapte denumiri, fiind clare distincțiile de epocă și putere. La Cluj e vizibilă o triplă stratificare, strada are cel puțin trei nume: numele maghiar, numele din epoca comunistă și numele din epoca postcomunistă. Cum vezi acest fenomen?
– Arterele centrale ale marilor orașe, cum sunt piețele și bulevardele, au fiecare un registru de denumiri istorice. Iar aceasta ne arată cât de importante sunt denumirile străzilor pentru regimurile politice, care nu ezită să rescrie nomenclatoarele după chipul și asemănarea lor, învestindu-le cu propriile simboluri și eroi care le legitimează.

La Cluj și în alte orașe din Transilvania, situația e chiar mai complicată, pentru că acolo denumirile s-au succedat într-o rafală a schimbărilor, în funcție de apartenența statală a regiunii. După ce au fost românizate în perioada interbelică, denumirile au fost remaghiarizate după Dictatul de la Viena, iar apoi, după ce Transilvania de Nord a revenit României, românizarea a fost dublată de sovietizare.

La mijlocul anilor ‘60, destalinizarea s-a tradus și pe plan toponimic, iar după 1989 a venit valul postcomunist. E posibil ca un clujean care a trăit între de-a lungul secolului al XX-lea să fi locuit pe șase denumiri stradale succesive, toate ale aceleiași străzi.

„Un nume de stradă e o statuie low-cost”

– Mai observ un fenomen: străzile mai vechi au numele legate mai puțin de oameni, cât de fenomene, istorii etc. E bine să punem în loc numele unor oameni?
– O denumire stradală este un memorial nominal. Este echivalentul mai ieftin al unui monument public. Mai în glumă mai în serios, un nume de stradă e o statuie low-cost.

Problema este că multe personalități imortalizate în denumirile stradale nu au fost oameni unidimensionali. Ci personalități complexe, cu biografii complicate și angajamente controversate. În plus, crezurile sociale și politice se schimbă în decursul timpului, apar noi sensibilități morale și se produce o mutație a valorilor.

Iar atunci, personalități anterior (cvasi)unanim admirate când au fost imortalizate, cum ar fi de exemplu Octavian Goga, Nicolae Iorga sau chiar Mihai Eminescu (ca să nu mai zic nimic de Ion Antonescu sau Mircea Vulcănescu, ambii condamnați pentru crime de război), pot face obiectul unei reevaluări contemporane (în cazurile amintite, pentru concepțiile lor antisemite).

„Să echilibrăm disparitatea de gen”

– Știu că ai scris despre lipsa numelor de femei date străzilor. Ca și cum în orașele noastre au trăit numai bărbați și doar ei pot rămâne în memoria colectivă.
– La nivel național, dacă luăm în calcul doar străzile numite după persoane, femeile reprezintă 6%, iar bărbații 94%. Aceasta este o inegalitate cantitativă flagrantă. Ea este numaidecât dublată și adâncită de o inechitate calitativă: cele mai multe femei prezente ca denumiri stradale în spațiul public sunt, de fapt, comemorate în calitatea lor de mame, soții, fiice și chiar iubite ale unor bărbați celebri.

Ceea ce înseamnă că celebrăm un model relațional și subordonat de feminitate. Sau chiar, prin ricoșeu, sunt omagiați tot bărbații cu care femeile respective sunt asociate. Desigur, această inegalitate fi explicată (dar nu și justificată) prin faptul că femeile au trăit, pentru cea mai mare parte a istoriei, în societăți patriarhale, dominate de bărbați și modelate de puterea masculină.

Fără șanse egale la educație, reprezentare politică și dezvoltare profesională, excluse așadar din spațiul public prin relegarea lor în lumea privată a gospodăriei, femeile nu au avut posibilitatea de a se afirma în „istorie” la fel ca bărbații.

Chiar și așa, au existat numeroase femei care au înfruntat toate aceste discriminări structurale și au reușit să se remarce pe cont propriu într-o lume esențialmente a bărbaților, iar ele se cuvine a fi recunoscute public.

Pe de altă parte, invizibilitatea istorică a femeilor poate fi făcută vizibilă și prin alte moduri, nu doar prin celebrarea femeilor cu realizări remarcabile. Ține, cred, de datoria noastră să imaginăm modalități inovative și nu neapărat elitiste prin care reprezentăm această invizibilitate istorică a femeilor și, prin aceasta, să echilibrăm disparitatea de gen atât de inechitabilă.

De la Bulevardul Primăverii la Bulevardul Monica Lovinescu

– Ultima polemică e legată de redenumirea unor străzi importante în București: Bulevardul Primăverii în Bulevardul Monica Lovinescu, respectiv Strada Herăstrău în Strada Virgil Ierunca. Aici nu punem în discuție persoanele în sine, ci fenomenul. Sunt două străzi foarte populare și bine cunoscute de bucureșteni. De ce să le redenumești? Ce bătălii simbolice se duc?
– Străzile acestea sunt localizate în Cartierul Primăverii, un spațiu al Capitalei asociat în memoria socială ca fortăreață rezidențială a nomenclaturii comuniste. Aceasta chiar dacă denumirile în sine sunt nepolitice și datează din perioada interbelică.

Există aici un prim conflict cu privire la semnificația denumirilor acestor străzi: sunt ele expresii ale privilegiilor nomenclaturii comuniste (și de aceea se cuvin redenumite) sau aparțin ele patrimoniului toponimic al Bucureștiului (și de aceea trebuie conservate ca atare)?

Avem apoi un conflict între voința ideologică a unor actori politici de a schimba denumirile și dorința localnicilor de a păstra denumirile intacte (care s-au și mobilizat pentru a contracara măsura).

Nu în ultimul rând, inițiativa sprijinită de consilieri PNL și USR poate fi interpretată ca expresia ideologică a unui anticomunism oportunist și tardiv. Oportunist, pentru că prin afișarea ostentativă a acestui anticomunism, actorii politici urmăresc să obțină capital simbolic, moral și – până la urmă – electoral.

Dar mai ales un anticomunism tardiv: pentru că anticomunismul nu mai „ține” ca paradigmă ideologică la 33 de ani după schimbarea regimului și la 16 ani după condamnarea sa oficială de către Președintele Traian Băsescu pe baza Raportului Final întocmit de către Comisia Tismăneanu. Anticomunismul acesta tardiv nu face decât să acționeze, pe de o parte, ca mecanism de compensare pentru absența unei disidențe anticomuniste în timpul regimului, și să servească, pe de altă parte, o funcție de legitimare a transformării capitaliste a societății postcomuniste românești, cu toate costurile sociale presupuse de aceasta.

În plus, un astfel de anticomunism întârziat constituie o perdea de fum care obscurează alte mize, cel puțin la fel de importante, de ordin socio-economic, ale societății actuale (sărăcie, inegalitate, polarizare socială, migrație, resurgență a etnicismului etc.).

„Numele străzilor trebuie decise democratic, prin sondaje sau chiar referendum”

– Cum ar trebui să se ia o decizie privind alegerea numelui unei străzi?
– Eu aș insista să vedem denumirile stradale ca resurse simbolice și bunuri publice. Ele sunt, în primul rând, resurse simbolice: aceasta înseamnă că denumirile stradale sunt instrumente prin care autoritățile pot să transmită mesaje în spațiul public despre valorile care ne definesc și cine suntem noi ca societate.

În acest sens, cred că autoritățile locale au datoria să promoveze valori ce transmit incluziunea socială și să reprezinte în spațiul public acele categorii care sunt fie subreprezentate, fie sunt de-a dreptul invizibile (femei, minorități etnice și alte grupuri „subalterne”).

Apoi, dacă ne raportăm la denumirile stradale ca la bunuri publice, atunci înseamnă că numele lor trebuie decise democratic. Ca atare, este un imperativ democratic ca nu doar cei domiciliați pe strada respectivă, ci toți cetățenii unei localități să fie consultați cu privire la redenumirea unei străzi. Și nu prin formalități administrative prevăzute de lege, ci în mod efectiv, prin sondaje sau, în anumite situații, chiar referendum.

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (2)

ivryernest • 03.01.2023, 14:57

Îmi place analiza de vulgarizare sociologică legată de numele străzilor. Există de asemenea un fenomen din lumea occidentală, pe care sociologul nu-l numește, dar la care e sensibil, în mod evident. ? Iată că o fac eu : este vorba de ideologia (sau religia, după unii) numită "Woke", care otrăvește lumea occidentală. Fiindcă românii, și mai ales media românească, adoptă fără discernământ tot ce vine din Occident, îi vom vedea în curând efectele patetice și în România. "Aveți puțintică răbdare !" (Caragiale — "O scrisoare pierdută"). ? Deocamdată, sociologul ne prezintă o mostră de americanizare a societății românești, când declară foarte serios că "un nume de stradă e o statuie low-cost"...

andrei.v.c • 03.01.2023, 12:47

Pai cum sa fie un număr egal de străzi cu nume de femei daca nu ai fost femei in istoria României decât abia după 1870? E că și cum aș spune că extratereștrii nu sub reprezentați. In plus modul în care sucește logica e de-a dreptul șocantă pentru un așa zis cercetător sau pentru nivelul libertatea. Nu se schimbă străzile pentru a se impune noua ideologie. Sunt foarte sigur că nimeni nu voia strazi cu numele lui Ceaușescu, Stalin sau alti comuniști. Omul ăsta pleacă de la coada la cap.