Interviu cu un expert care a negociat pacea din Columbia: Rusia și Ucraina au avut 70 de întâlniri ca să ajungă la acordul Minsk. Negocierile durează

Ucraina și Rusia se află la masa negocierilor din a patra zi de la începutul invaziei, când delegațiile celor două țări s-au întâlnit la granița cu Belarus. În cele 25 de zile de conflict, au avut loc mai multe întâlniri, inclusiv prin videoconferință. S-a conturat și un document, cu 15 clauze, printre care neutralitatea militară a Ucrainei și statutul regiunilor declarate de Rusia independente. Cât durează, de regulă, negocierile, care este alchimia lor și la ce ne putem aștepta? 

Expertul în soluționarea conflictelor Mark Freeman a explicat pentru Libertatea cum sunt organizate aceste întâlniri, în ce măsură sunt afectate de atacurile politice dintre Joe Biden și Vladimir Putin și de ce femeile sunt prezențe rare la masa medierilor de pace. „Cred că femeile ar putea schimba lucrurile în bine. Dar este încă o sferă de practică foarte dominată de bărbați”, a spus Freeman.

Libertatea: Cu toții ne uităm cu îngrijorare la războiul din Ucraina și de fiecare dată când sunt medieri, ne gândim că poate astăzi va fi ziua când încetează focul. S-ar putea să fie un mod naiv de a privi lucrurile, de aceea vă rog să ne explicați cum se desfășoară negocierile de pace.
Mark Freeman: Pârghiile pe care părțile le au în sala de negocieri sunt, într-o foarte mare măsură, un rezultat sau o funcție a pârghiilor pe care le au pe câmpul de luptă. În esență, pârghie înseamnă avantaj. Ce se întâmplă în sala de negocieri este în mare măsură un rezultat al avantajului pe care fiecare parte crede că îl are împotriva celeilalte.

Recomandări

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

Există voci care cred – și mă includ și eu în această categorie – că nu orice moment este un moment potrivit pentru o negociere, sau cel puțin pentru o negociere formală. Pentru că negocierile cu inamicul sau adversarul tău într-un conflict au costuri și beneficii politice. Chiar și alegerea de a sta la masa de negocieri oficiale cu adversarul tău ar putea avea costuri semnificative pentru una sau ambele părți. Dacă nu ai suficiente pârghii pentru a negocia cel puțin de la egal la egal sau cu un anumit nivel de avantaj, atunci nu ar trebui neapărat să negociezi. Dar avantajul este variabil, el se schimbă, fluctuează, crește, scade.

„Ne putem bucura cu toții că există o negociere, dar până la un punct”

– Așadar, pentru noi ar putea fi un semn bun faptul că Ucraina și Rusia se află la masa discuțiilor despre pace.
– Poate fi, da. Este posibil, din nou, ca ambele părți să se teamă că cealaltă parte nu este acolo cu bună credință și ambele părți ar putea avea dreptate în această privință. Ne putem bucura cu toții că există o negociere, dar până la un punct.

Războaiele sunt câștigate sau pierdute în termeni pur militari, dar totdeauna sfârșesc prin a fi rezolvate în jurul mesei de negocieri. Așadar, este important că acest efort diplomatic există.

Recomandări

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Capacitatea părților de a ajunge la un acord se rezumă la o expresie foarte cunoscută în breaslă, numită BATNA – „Best Alternative To a Negotiated Agreement” (cea mai bună alternativă la un acord negociat). Dacă una dintre părți consideră că își poate asigura mai bine interesele dacă nu negociază, atunci nu va negocia sau, cel puțin, nu va negocia cu bună credință.

Trebuie ca ambele părți să creadă cu adevărat că cea mai bună cale de a-și realiza interesele este negocierea. Dacă nici măcar una dintre părți nu crede cu adevărat că cea mai bună opțiune a sa este o soluție negociată, atunci este puțin probabil să se ajungă la un acord negociat.

Diplomații și avocații ruși și ucraineni nu sunt la prima întâlnire

– Din ce ați văzut și auzit cum arată negocierile?
– Atmosfera este foarte, foarte tensionată. Există însă un anumit set de ritualuri pe care toată lumea pare să le respecte, din ce am văzut, cum ar fi strângerea mâinilor.

Există diferite abordări și aici: există persoane care cred că în medierile de pace, negociatorii fiecărei părți trebuie să dezvolte un fel de relație de încredere interpersonală. Alții cred că încrederea interpersonală nu contează cu adevărat, de fapt, e mai bine să nu existe. Nu trebuie să devină prieteni sau chiar să aibă încredere deplină unul în celălalt. Sunt două școli de gândire.

Recomandări

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

În cadrul procesului de la Minsk (procesul de mediere dintre Ucraina și Rusia cu suportul OSCE pentru încetarea conflictului din Donbas, n.r.) au existat, cred, peste 70 de cicluri de discuții. Așadar, au existat multe întâlniri între diplomații și avocații ruși și între diplomații și avocații ucraineni.

Această negociere de astăzi nu e ca și cum ar avea loc între părți care nu sunt familiarizate una cu cealaltă. Probabil că mulți s-au mai cunoscut direct. Aș vrea să cred că este un lucru bun, în sensul că nimeni nu intră în negocieri cu naivitate, nimeni nu intră fără o interacțiune prealabilă cu cealaltă parte.

„Au existat multe eforturi pentru a vedea femei în roluri de mediere a păcii”

– Am observat ceva, că nicio femeie nu a fost în delegații. Este ceva obișnuit? Războaiele rămân un teren al bărbaților, dar și negocierile de pace la fel?
– Da, este adevărat. În ultimii 20 de ani au existat multe eforturi pentru a vedea femei în roluri de mediere a păcii. Dar este încă o sferă de practică foarte dominată de bărbați. Așadar, aș spune că o participare semnificativă sau chiar egală a femeilor, fie în cadrul delegațiilor, fie ca parte a unei echipe de mediere a păcii sau a unei echipe de facilitatori este foarte rar întâlnită. Femeile sunt aproape întotdeauna în minoritate, iar uneori nici măcar nu sunt prezente. Așadar, mai sunt încă multe de făcut în această privință.

– Credeți că prezența unei femei la masa negocierilor ar putea schimba lucrurile în bine?
– Personal, cred că da. În cele din urmă, cu cât femeile au mai multe oportunități de a juca aceste roluri în cadrul negocierilor de pace, cu atât mai multe dovezi vom avea cu toții despre diferența pe care o pot face. Dar acum dovezile sunt foarte limitate, deoarece practica nu este frecventă.

„Cu fiecare nouă zi care trece, posibilitățile unei rezolvări pe termen scurt sau mediu devin mai îndepărtate”

– Joe Biden a spus despre Vladimir Putin că este un criminal de război. Această remarcă a fost considerată inacceptabilă de către președintele rus. Pot aceste atacuri verbale publice să schimbe lucrurile la masa negocierilor de pace?
– Da, ar putea, deși știți că SUA nu participă la negocierile de pace. Așadar, vorbim realitățile externe care pot avea un impact asupra discuțiilor în sine. S-a folosit un limbaj extrem în general în acest conflict. Se pare că președintele Putin este foarte supărat că a fost numit criminal de război, dar și el a folosit despre ucraineni o terminologie dură, comparându-i cu naziștii.

– E clar că nu e ceva ce poate fi prezis de vreo ghicitoare, dar pot exista indicii că un conflict se apropie de sfârșit?
– Acest conflict durează doar de câteva săptămâni. Cu fiecare nouă zi care trece, în care se înregistrează mai multe morți, mai multe distrugeri și se acumulează mai multă furie, posibilitățile unei rezolvări pe termen scurt sau mediu devin din ce în ce mai îndepărtate.

Existența unei negocieri în paralel cu războiul este un lucru bun, deoarece este posibil ca pentru lucruri ce păreau imposibil de ajuns la un consens, să se ajungă într-o zonă de posibil acord, dacă discută.

Potrivit declarațiilor fiecărei părți, există semne că au identificat unele elemente a ceea ce se numește o „zonă de acord posibil”. Există unele semne încurajatoare, dar o soluție amplă mi se pare puțin probabilă pe termen scurt.

Ce cred eu că ar putea fi mai realist este ceva ce numim un acord-cadru. Chiar și acordurile de la Minsk au fost documente foarte scurte, de doar câteva pagini. Majoritatea detaliilor sunt lăsate în seama organismelor, comitetelor și grupurilor de lucru care vor fi responsabile pentru definirea detaliilor de punere în aplicare. Acesta este tipul de acord pe care mi l-aș putea imagina aici; ar putea fi doar câteva pagini care reflectă, în esență, o rezolvare a principalelor preocupări ale părților. Sau ar putea exista acorduri intermediare. Au existat unele acorduri, unele doar pe hârtie, cum sunt coridoarele umanitare, care nu ar fi avut loc în absența unei negocieri.

Negocierea este ca o altă cameră a războiului, este locul în care părțile încearcă, în principiu, să identifice o zonă de acord posibil. Este posibil ca astăzi partea ucraineană a negocierilor să simtă că se află într-o poziție mai puternică sau poate că Rusia simte asta astăzi și mâine lucrurile se vor schimba. Este o imagine în continuă mișcare.

– Sfârșitul războiului înseamnă, de asemenea, începutul unui proces de tranziție care nu este deloc ușor. Ce se va întâmpla după încetarea focului?
– În contextul acestui conflict, am putea folosi ca punct de referință procesul de la Minsk în sine. A fost convenită o încetare a focului și au trecut deja mai mult de șapte ani de când ambele părți și-au asumat un set de angajamente.

Acordurile de la Minsk ne pot da o idee despre cum ar putea arăta structura și apoi vine implementarea. Nu spun că Minsk este un bun punct de referință. Nu vreau să spun că amploarea a ceea ce a avut loc în Donbas în 2014 este în vreun fel comparabilă cu ceea ce se întâmplă acum. În ceea ce privește ostilitățile, victimele, semnificația geopolitică, este un cu totul alt nivel.

Dar în același timp, Minsk este relevant deoarece este cea mai recentă experiență de negociere și implementare pe care aceste două părți au avut-o una cu cealaltă.

„Pacea este o stare a societății în care dreptul la viață este dreptul suprem”

– Ați spus anterior că ne aflăm deja într-o eră a unor noi tipuri de conflicte armate, războaie climatice, cibernetice, că în zilele noastre luptele nu mai au loc pe un câmp de luptă clar marcat. Este înfricoșător. Putem face ceva în această privință?
– Institutul nostru a dezvoltat o amplă inițiativă globală pentru a crea un tratat multilateral care să stimuleze prevenirea și soluționarea conflictelor. Dreptul internațional este, în general, destul de limitat în ceea ce privește stimulentele pe care le oferă părților pentru a alege calea negocierii în locul confruntării.

În urma unui conflict de o asemenea amploare ce s-ar putea întâmpla este o reorganizare a arhitecturii de pace sau a arhitecturii de securitate într-o regiune, sau chiar la nivel global. Cum a fost la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, cu întregul sistem al ONU și al Convenției de la Geneva privind legile războiului.

– Ajungem să prețuim cu adevărat pacea atunci când o pierdem. Ce înseamnă pacea pentru dumneavoastră?
– Pentru mine, pacea înseamnă absența violenței sau, altfel spus, măcar absența violenței în masă. Sunt avocat specializat în drepturile omului, așa că mă gândesc la ea în termeni drepturilor umane. Pentru mine, pacea înseamnă o stare a societății în care dreptul la viață (la existență) este dreptul suprem.

L-aș putea cita pe Johan Galtung, cunoscut pentru că a făcut o distincție între pacea negativă și pacea pozitivă. Pacea negativă este absența conflictelor violente, pacea pozitivă este mai mult decât absența conflictelor violente – este, de asemenea, punerea în aplicare deplină a drepturilor omului, autorealizarea deplină sau autodeterminarea societăților, egalitatea etc. Dar, într-o perioadă ca aceasta, aș accepta pacea negativă, adică absența conflictului violent. Dacă nu avem asta, atunci nu avem prea multe.

Urmărește-ne pe Google News