Guvernul nipon a introdus în octombrie anul trecut o recompensă pentru cei care fac tranzacții fără numerar, lucru care a accelerat cererea de carduri. Cu criza COVID-19, cumpărăturile online au explodat, dar și numărul celor care aplică pentru un card de credit.
Astfel, s-a ajuns într-o situație neașteptată: nu prea mai sunt combinații de câte 16 cifre pentru noile carduri de credit.
În prezent, în această țară, există aproximativ 280 de companii emitente de cărți de credit, iar cele mai multe folosesc combinații de câte 16 cifre, pentru a putea face parteneriate cu mărci internaționale precum Visa și Mastercard.
Cele 16 cifre nu sunt alese aleatoriu. Primele 6 reprezintă țara, marca și tipul emitentului de card, iar celelalte indică informații legate de numărul de cont și tipul de membru al titularului cardului.
Una dintre soluțiile propuse pentru a rezolva situația a fost refolosirea numerelor de pe cardurile închise sau suspendate, dar acest lucru ridică probleme legate de siguranța cardului.
Astfel, se ia în calcul unei alte cifre, respectiv a 17-a.
„Creșterea numărului de cifre de pe card este singura modalitate reală de a face față problemei. Probabil va exista o schimbare în prima jumătate a acestui deceniu”, a declarat președintele unei companii care emite carduri.
Recomandări
România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”
Nu e o soluție lipsită de piedici: există alte întrebări legate de costul unei astfel de operațiuni.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
FANATIK.RO
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Elle.ro
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur