Nea Aline, poate dezvolți mai mult ideea de independența a justiției. Eliberați la greu făptașii din dosare de corupție, delapidare și abuz de putere a unor politicieni. Asta e independența pe care o cautati? Să decideți în funcție de preferințe și de clienți, mai ales cei care v-au ridicat în pozițiile alea. Și încă o chestie, minoră, de care matale nu ai menționat: faptul că ieșiți la pensie devreme și apoi lucrați în privat ca avocați ai borfasilor pe care abia i-ai scăpat ca magistrat superior , nu crezi că schimba ceva? Poți să ieși când vrei tu, dar să abuzezi de pensia de serviciu la 65, ca orice alt muritor. În perioada asta, când oricum ești plătit regește ca avocat mai profiți de o pensie barosana de nesimțit. Ăsta nu e un privilegiu?
Magistratii achita pe banda rulanta toti coruptii Romaniei sau amana procesele pana la prescriere, asa ca nu merita nici cel mai mic respect si nici salariile imense si pensiile speciale nesimtite. Alaturi de politicieni, magistratii formeaza noua nomenklatura.
Magistratul Alienatul apreciază că păcatele magistraților prin deciziile date cu eliberarea puscariilor de pagube de miliarde de lei echivalează cu un milion de euro promis pentru mită. Fapte reale contra faptă in derulare.
\"Sunt absolut iresponsabile și inacceptabile într-o democrație etichetările simplificatoare și discursul care induce ideea că drepturile magistraților sunt privilegii „luate de la gura cuiva”, a notat Alin Ene ,membru CSM
O buna parte dinre magistrati
sunt o. Casta lacomă,imorală coruptă care impreuna cu serviciile au iîncălecat Romania.
SUNT DE O OBRAZNICIE SI NERUSINARE DUSE LA EXTREM.
Parlamentul trebuie sa schimbe ,sa modifice urgent art 211 din Legea 303/16.12.2022 prin care sa se revină la normal, pension are la 65 de ani si calcul pensiei dupa contributivitate ca la toti cetățenii!
PS. CCR ,DACĂ DA DECIZIA DE NECONSTITUTIONALITATE
PARL A MENTUL IN CAMERELE REUNITE TREBUIE SA REVOCE MEMBRII CCR CARE SE OPUN
MODIFICARILOR DE ANULARE A PRIVILEGIILOR
„un atac public” la adresa independenței justiției\"....ciudat,deci justitia in Romania se face pe bani ? Independenta justitiei este un drept,nu salariul si pensia !De cind pensiile speciale sunt privite ca un fel de \"drept divin\"? Cei care le-au dat acest drept pot sa-l si ia,sau sa-l faca asa cum este \"drept\",pt ca pensia speciala este un \"drept nedrept\" !
Pài cum sà nui deranjeze adevàrul pe atarnàtorii sistemului. Dragnea si toatà clica lui de parveniti a transformat niste functionari in niste semi-zei. Astia oricum se vede cà tràiesc intr-o lume paralelà cu cea a comunilor mortali.
Alin Ene nu înțelege ca independentă justiției nu înseamnă pensii speciale , din contra ,este un abuz pe care justiția îl face de câțiva ani .Acest abuz josnic si criminatoriu nu se poate justifica când mai mult de 65% din pensia specială este plătită de către statul roman , deoarece loazele justițiare nu ajung sa plătească contribuțiile pentru a primi pensia .In 25 de ani, ei plătesc doar 45% din pensia pe care o primesc .In acest mod la fel nu se justifica ca pensia sa fie mai mare decât salariul primit , când toti oamenii de rând primesc doar 75 % din salariu in cazul când au mai mult de 36 de ani munciți . Pe lângă salariile foarte mari , primesc multe sporuri ( spor de lene ,spor de clocit oua sau amăreală de brânză , spor de achitări de politicieni care au furat zeci sau sute de milioane ,spor de amânare pana la prescripție de fapte etc. Este un act de adevarata justiție ca pensia specială sa nu fie un privilegiu pentru aceste loaze care cred ca sunt mai presus de lege
Alin Ene și cei care gândesc ca el par blocați într-o bulă a privilegiilor, convinși că orice discuție despre pensiile speciale e un „atac la independența justiției”. Nu, domnilor, independența justiției nu stă în portofel, ci în coloană vertebrală. E revoltător cum unii magistrați reacționează isteric la cea mai mică tentativă de reformă, ca și cum societatea le-ar datora o recunoștință eternă, plătită în bani publici.
E momentul ca acești oameni să înțeleagă că nu sunt deasupra restului țării. Nimeni nu vrea judecători săraci, dar nici privilegiați care confundă statutul profesional cu un drept ereditar la lux. Să vorbești despre „ură de clasă” când românii care muncesc 40 de ani abia își duc pensia până la final de lună e de-a dreptul sfidător.
Cei ca Ene nu apără justiția — apără un sistem care i-a făcut intangibili. Iar dacă asta li se pare normal, atunci au pierdut legătura cu realitatea pe care ar trebui s-o judece
Judecătorii, indignați după ce Oana Gheorghiu a spus că banii pentru pensiile speciale îi „pot lua de la gura unui copil care se culcă flămând”
« Înapoi la articol
Jumygool 09.11.2025, 17:07
Și noi suntem indignați când vedem ca sunt eliberați toți politicienii-infractori (votanți și susținători de pensii speciale).
Dorin63 09.11.2025, 17:17
Vai, ce sensibil e domnul Alin Ene... Și, vai, ce tupeu să le bați obrazul că pensiile lor speciale sunt prea... speciale!
Lauruco 09.11.2025, 17:34
Nea Aline, poate dezvolți mai mult ideea de independența a justiției. Eliberați la greu făptașii din dosare de corupție, delapidare și abuz de putere a unor politicieni. Asta e independența pe care o cautati? Să decideți în funcție de preferințe și de clienți, mai ales cei care v-au ridicat în pozițiile alea. Și încă o chestie, minoră, de care matale nu ai menționat: faptul că ieșiți la pensie devreme și apoi lucrați în privat ca avocați ai borfasilor pe care abia i-ai scăpat ca magistrat superior , nu crezi că schimba ceva? Poți să ieși când vrei tu, dar să abuzezi de pensia de serviciu la 65, ca orice alt muritor. În perioada asta, când oricum ești plătit regește ca avocat mai profiți de o pensie barosana de nesimțit. Ăsta nu e un privilegiu?
nasty1 09.11.2025, 17:46
Magistratii achita pe banda rulanta toti coruptii Romaniei sau amana procesele pana la prescriere, asa ca nu merita nici cel mai mic respect si nici salariile imense si pensiile speciale nesimtite. Alaturi de politicieni, magistratii formeaza noua nomenklatura.
AdInformal977 09.11.2025, 17:52
Magistratul Alienatul apreciază că păcatele magistraților prin deciziile date cu eliberarea puscariilor de pagube de miliarde de lei echivalează cu un milion de euro promis pentru mită. Fapte reale contra faptă in derulare.
Domnul 09.11.2025, 18:04
\"Sunt absolut iresponsabile și inacceptabile într-o democrație etichetările simplificatoare și discursul care induce ideea că drepturile magistraților sunt privilegii „luate de la gura cuiva”, a notat Alin Ene ,membru CSM O buna parte dinre magistrati sunt o. Casta lacomă,imorală coruptă care impreuna cu serviciile au iîncălecat Romania. SUNT DE O OBRAZNICIE SI NERUSINARE DUSE LA EXTREM. Parlamentul trebuie sa schimbe ,sa modifice urgent art 211 din Legea 303/16.12.2022 prin care sa se revină la normal, pension are la 65 de ani si calcul pensiei dupa contributivitate ca la toti cetățenii! PS. CCR ,DACĂ DA DECIZIA DE NECONSTITUTIONALITATE PARL A MENTUL IN CAMERELE REUNITE TREBUIE SA REVOCE MEMBRII CCR CARE SE OPUN MODIFICARILOR DE ANULARE A PRIVILEGIILOR
Moshu1 09.11.2025, 18:33
„un atac public” la adresa independenței justiției\"....ciudat,deci justitia in Romania se face pe bani ? Independenta justitiei este un drept,nu salariul si pensia !De cind pensiile speciale sunt privite ca un fel de \"drept divin\"? Cei care le-au dat acest drept pot sa-l si ia,sau sa-l faca asa cum este \"drept\",pt ca pensia speciala este un \"drept nedrept\" !
jonradu 09.11.2025, 18:34
Pài cum sà nui deranjeze adevàrul pe atarnàtorii sistemului. Dragnea si toatà clica lui de parveniti a transformat niste functionari in niste semi-zei. Astia oricum se vede cà tràiesc intr-o lume paralelà cu cea a comunilor mortali.
ALADINA 09.11.2025, 18:35
Alin Ene nu înțelege ca independentă justiției nu înseamnă pensii speciale , din contra ,este un abuz pe care justiția îl face de câțiva ani .Acest abuz josnic si criminatoriu nu se poate justifica când mai mult de 65% din pensia specială este plătită de către statul roman , deoarece loazele justițiare nu ajung sa plătească contribuțiile pentru a primi pensia .In 25 de ani, ei plătesc doar 45% din pensia pe care o primesc .In acest mod la fel nu se justifica ca pensia sa fie mai mare decât salariul primit , când toti oamenii de rând primesc doar 75 % din salariu in cazul când au mai mult de 36 de ani munciți . Pe lângă salariile foarte mari , primesc multe sporuri ( spor de lene ,spor de clocit oua sau amăreală de brânză , spor de achitări de politicieni care au furat zeci sau sute de milioane ,spor de amânare pana la prescripție de fapte etc. Este un act de adevarata justiție ca pensia specială sa nu fie un privilegiu pentru aceste loaze care cred ca sunt mai presus de lege
ionels 09.11.2025, 19:11
Alin Ene și cei care gândesc ca el par blocați într-o bulă a privilegiilor, convinși că orice discuție despre pensiile speciale e un „atac la independența justiției”. Nu, domnilor, independența justiției nu stă în portofel, ci în coloană vertebrală. E revoltător cum unii magistrați reacționează isteric la cea mai mică tentativă de reformă, ca și cum societatea le-ar datora o recunoștință eternă, plătită în bani publici. E momentul ca acești oameni să înțeleagă că nu sunt deasupra restului țării. Nimeni nu vrea judecători săraci, dar nici privilegiați care confundă statutul profesional cu un drept ereditar la lux. Să vorbești despre „ură de clasă” când românii care muncesc 40 de ani abia își duc pensia până la final de lună e de-a dreptul sfidător. Cei ca Ene nu apără justiția — apără un sistem care i-a făcut intangibili. Iar dacă asta li se pare normal, atunci au pierdut legătura cu realitatea pe care ar trebui s-o judece
1 2 ›
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.