România fricii: Cum am ajuns să trăim din spaimă în spaimă

Nu mai știi când ai început să trăiești dintr-o spaimă în alta. Spaimele n-au dat buzna. S-au așezat fără să-ți ceară voie. Pur și simplu s-au așezat și nu dau semne că s-ar putea retrage prea curând. Nici tu nu ești în stare să le dai brânci, să le evacuezi, să le ștergi din viața ta. 

Spaimele te-au paralizat. Nu mai ești în stare să reacționezi, să lupți, să te eliberezi. Au reușit. Te-au spălat pe creier. Te-au înspăimântat. Te-au făcut o cârpă. Degeaba pretinzi că ești curajos, că ai înfruntat destule greutăți în viață, că ai pielea tăbăcită. Degeaba! Fricile te-au atacat din toate direcțiile; pe unele le-ai luat peste picior, pe altele le-ai exagerat. Ești speriat.

Nici nu mai poți să comunici cu cei din jur. Adică nu mai poți să vorbești normal cu amicii tăi. Invariabil, ai observat, o sperietură de-a ta (de-a voastră) este invocată în discuție: ba furtuna care a doborât un copac peste o mașină (a dat la televizor!), ba prețul roșiilor, care nu mai scade în piață, ba prețul telemelei de oaie, care crește în fiecare săptămână, iar la iarnă vor veni viscolul și întreținerea la bloc, care o să ne rupă!

Acestea nu mai sunt subiecte de discuție, ci pretexte de panică. Mai bine nu mai discuți cu prietenii și amicii. Nu-i mai căuta, nu le mai răspunde la apeluri. Ei te sperie mai tare decât gândurile tale obișnuite. Nici nu te ajută să ieși din anxietate, nu pot să te încurajeze. Probabil că și tu îi înfricoșezi. Așa că ține-i departe, stai deoparte!

Trăiește-ți singur spaimele. Individualism! Iată condiția românului: individualismul! Te simți mai bine așa: trăind numai pentru tine, pentru fundul tău – pardon de expresie! Trebuie să-ți fie frică și să devii agresiv pentru a te proteja de toate aceste pericole: cod roșu, inflație, viitură… 

Îți trăiești spaima și agresivitatea pentru a supraviețui într-o societate care și-a pierdut speranța, lumina și busola. Anomie socială. Sună savant, nu știi ce înseamnă, nu cauți să afli. Ce rost mai are? Trăiești într-o anomie socială. Nu-ți pasă cum trăiești; e de-ajuns că trăiești în România, o țară prăbușită.

Individualismul poate fi o salvare, până la urmă. Îți consumi singur aceste pericole (imaginare?) care îți întrețin spaimele. Hrana ta… spirituală. Din carnea lor trăiești, pe măsură ce carnea ta se împuținează. Simți și tu că ești implicat în aceste mari pericole care pun în primejdie țara și lumea. Simți că trăiești în România când te duci crispat în piață și te învârți printre tarabe. 

Simți o adâncă spaimă când îl auzi pe președintele Nicușor Dan vorbind despre orice chestiune a României. Nu este locul său la Palatul Cotroceni. Și președintele este speriat de cât de neputincios se dovedește în fiecare zi. Dar ce contează asta pentru viața ta în România? Fiecare cu spaimele sale. Cu deosebirea că ale președintelui sunt la vedere, iar asta te sperie și mai tare.

Vin rușii! Vin agențiile de rating! Vin vijeliile! Bucură-te că cineva trebuie să vină. Dacă n-ar fi anunțat că va veni? Mureai de plictiseală într-o țară în care nu se întâmplă nimic. Mai bine că are să vină un pericol, ceva care să-ți urce sângele în creier și să-ți ofere certitudinea că trăiești din plin în România. Asta-i viața, plină de pericole, plină de spaime.

Ești masă de manevră, ești victima manipulării. Liniștește-te: ești prea mic pentru a schimba ceva, ești prea neputincios pentru a te împotrivi, ești prea sărac pentru a-ți permite luxul să nu te înfricoșezi la toate prostiile astea ale lumii.

Trăind cu atâtea spaime, zi de zi, ai ajuns să crezi că, pentru a se salva de o scrânteală deplină, România are nevoie de un psiholog. Iar cel mai bun se află în Ceruri.                                  

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE