„Războiul mi-a schimbat ideea despre fericire. Să fac un duș sau să pot găti un borș e incredibil”. Jurnalul de război al unei ucrainence

Comentează

Antreprenoarea ucraineană Valentina K., 34 de ani, a ținut un jurnal de război, iar însemnările ei dramatice despre bombe, alarme antiaeriene, fuga din Kiev și speranță au fost publicate în ediția duminicală a cotidianului elvețian Blick.

Luni, 28 februarie: Supraviețuirea și cum mi-a schimbat războiul ideea despre fericire

Noaptea am petrecut-o în buncăr, aici, în Kiev. Am înghețat de frig. Zero grade Celsius. Port costum de schi, dar chiar și așa, e foarte frig. Dar trăiesc. Nu știu dacă așa va fi și mâine. Un convoi militar rusesc lung de 64 de kilometri se îndreaptă spre orașul nostru.

Nu mai vorbim de luni sau marți. Astăzi este doar ziua cinci - ziua cinci de la atac. Am dormit, în ciuda frigului. Sunt uimită de cât de repede oamenii se pot obișnui chiar cu războiul. În prima zi am intrat în panică când s-au auzit sirenele. Astăzi sunt calmă.Valentina:

Războiul mi-a schimbat ideea despre fericire. Am reușit să urc în apartamentul meu și am înțeles acum că lucrurile mici te fac fericit: dușul de azi și faptul că am gătit, am făcut un borș. Dar mi-e frică de noapte. Ne așteptăm la bombardamente puternice. Întotdeauna este cel mai rău dimineața, în jurul orei 5.00.

Borșul gătit de Valentina între bombardamente

Marți, 1 martie: În așteptarea luptei și amintiri despre mormântul bunicului pe care nu am putut să-l vizitez

Ziua a șasea. Cea mai grea zi de până acum. Astăzi este începutul primăverii, dar afară a început să ningă. Doar câteva magazine sunt încă deschise în oraș, iar în fața magazinelor se formează cozi lungi. Oamenii se aprovizionează de urgență.

Încerc să mă distrag cu muzică, dar e greu, trupele lui Putin bombardează turnul TV. Este greu să descriu haosul emoțional din sufletul meu. Un amestec de frică, epuizare și speranță.

Astăzi ar fi ziua de naștere a bunicului meu. A murit acum opt ani. Nu i-am putut vizita mormântul. Este situat în Donețk, în estul Ucrainei, unde războiul a început din 2014. Sunt la telefon cu părinții mei. Îmi este foarte dor de ei.Valentina:

Miercuri, 2 martie. Evadarea

La scurt timp după ce m-am trezit, mi-am dat seama cât sunt de epuizată mental. La amiază, am mers la gară, cu ce am putut să înghesui într-un rucsac. Am vrut să merg la părinții mei. Dar toate trenurile spre Dnipro au fost anulate.

Când am trecut pe lângă peronul opt, era un tren către Lviv, oraș din vestul Ucrainei, lângă granița cu Polonia, și m-am urcat.

E o nebunie: acum sunt brusc la Lviv, departe de casă. Imediat ce am ajuns, s-a răspândit vestea că o rachetă a aterizat la câțiva metri de gara Kiev. Au fost pagube și răniți. Mă bucur că nu mai sunt la Kiev. Aici suntem mai în siguranță.

Cu rucsacul în spate, în drum spre gară

Joi, 3 martie. Prima noapte fără sirene și cât de frumoasă poate fi tăcerea

Prima noapte fără sirene. Cât de frumoasă poate fi tăcerea. Am putut închiria un mic apartament în Lviv. Orașul este plin de oameni din toate colțurile Ucrainei. Mulți vor să meargă mai departe, în Polonia sau Europa de Vest.

Astăzi, ONU a raportat un milion de refugiați. Un milion! Ce nebunie. Acum că pentru prima dată stresul scade, mă simt complet epuizată. O adevărată cădere. Stau și mă uit pe pereți.

Vineri, 4 martie. Viața normală care nu se va mai întoarce și flautul magic

Astăzi, pentru prima dată de la începutul războiului, am încercat să trăiesc normal. Dar viața normală nu se va întoarce niciodată. Sunt traumatizată. În timpul nopții, am tresărit la cel mai mic zgomot, am ascultat cu rigiditate: E doar zgomotul orașului sau sunt împușcături? Dacă cineva trântește ușa, tresar. Bombele sunt în capul meu.

E absurd, dar astăzi am luat lecții de flaut online. Când am fugit de la Kiev, am uitat să iau o periuță de dinți cu mine. Dar mi-am împachetat flautul, un flaut magic!

Lecție online de flaut

Sâmbătă, 5 martie. Speranța, secundele care dor și cum simt că am îmbătrânit brusc

Ziua zece. Zece zile de război, distrugere, suferință. Fiecare secundă doare. Simt că am îmbătrânit zece ani în acele zece zile. Dar am speranță: nimeni nu se aștepta la puterea noastră. Am încredere în soldații noștri. Și cred în victorie. Acest război ne va face mai generoși și mai independenți ca niciodată.

Visez la ziua în care mă întorc acasă. Ne vom reconstrui țara.

Între atacurile cu rachete de acum câteva zile, de două lucruri mi-au adus aminte: de lalele galbene din glastra de acasă și o rochie pe care o pregătisem pentru o premieră de teatru. Premiera ar fi avut loc în ziua în care primele bombe au lovit Kievul.

Rochia pregătită pentru piesa de teatru

Am fotografii cu lalelele și rochia. O voi purta de Ziua Victoriei. Valentina:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Fosta termocentrală pe cărbune din Doiceşti a funcţionat din 1953 până în 2009. După închidere, a trecut prin toate etapele destrămării, începând cu vânzarea la un preţul modic şi terminând cu demolarea unor părţi din construcţie.
Exclusiv
07:00
Nova Power ar fi vrut să iasă din proiectul minireactoarelor de la Doicești înainte să înceapă lucrările efective. Compania vrea să răscumpere terenul pentru un proiect energetic propriu
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
28 sept.
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
28 sept.
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
28 sept.
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
08:00
Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce o dronă a fost detectată la nord de Isaccea, în apropierea graniței. Două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol
08:00
30.000 de țânțari care nu înțeapă vor fi eliberați în Lisabona
07:59
Cât costă un litru de benzină și motorină, marți, 29 septembrie 2026, în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
07:49
Curtea de Apel judecă marți contestația DIICOT în dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu: Procurorii cer arestarea sa preventivă
TRENDING
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Bilanțul activității Parchetului European în mandatul Laurei Codruța Kovesi, care expiră pe 31 octombrie: Numărul anchetelor a crescut, dar au existat și probleme
28 sept.
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
28 sept.
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
28 sept.
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
28 sept.
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
28 sept.
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
28 sept.
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
28 sept.
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
O mașină de poliție parcată
28 sept.
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
28 sept.
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
28 sept.
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”