Lecțiile pe care ni le oferă istoria antivacciniștilor, curent apărut odată cu primul vaccin

Înainte de începerea campaniei de vaccinare anti-COVID, unii specialiști erau optimiști că multe din temeri vor dispărea când serul va începe să fie distribuit. Mai exact, în august 2020, Paul Offit, șeful Centrului de Educație privind Vaccinul de la Spitalul de Copii din Philadelphia, nu era îngrijorat în legătură cu studiile care arătau dorința scăzută de vaccinare și le considera neconcludente. Într-un vid de date, era rezonabil ca oamenii să fie sceptici, argumenta el. 

Și într-adevăr, în multe țări, dorința de vaccinare a crescut substanțial după apariția serurilor. De exemplu, în Franța, numărul celor care își doresc să se imunizeze a crescut de la 39% în decembrie 2020 la 51% în ianuarie 2021, iar acum, aproape 75% din populație este vaccinată cu ambele doze. 

Dar în unele țări, inclusiv România, rata de vaccinare a rămas una scăzută, iar controversele privind vaccinul „au luat fața” mesajelor oficiale. 

Ar putea istoria să ne învețe ceva?

Paula Larsson, un istoric al medicinei la Universitatea din Oxford, care studiază mișcările antivaccinare, crede că se poate învăța din istorie. Ezitarea este la fel de veche ca vaccinurile, spune ea. 

La acea vreme, vaccinarea nu se desfășura mereu în cele mai bune condiții sanitare. Asta ducea, uneori, la infecții, efecte secundare neplăcute și persistente care, dacă forțau un muncitor să-și ia concediu, duceau la o pierderi financiare.

Acestea au fost preocupări legitime de-a lungul secolului al XIX-lea, când vaccinul împotriva variolei era singurul oferit celor mai mulți oameni.

Iar aceste preocupări au reapărut în timpul epidemiilor ulterioare, când autoritățile sanitare au făcut eforturi pentru a crește acoperirea vaccinală. 

Ea dă exemplul doctorului Alexander Ross, autorul unui pamflet care a circulat pe scară largă la Montreal în 1885, în timpul unui focar de variolă în oraș. „Nu mai vorbiți despre tirania rusă”, spunea Ross, dând de înțeles că rușii – care atunci persecutau evreii în pogromuri – erau inferiori oficialilor din domeniul sănătății când venea vorba despre încălcarea libertăților civile.

Ross le spunea cititorilor săi că vaccinarea nu a prevenit variola, ci a provocat alte boli precum sifilis și a dus la moartea unor copii. Toate, minciuni. În plus, Ross afirma că nu a existat cu adevărat o epidemie în oraș și că dacă ar fi existat, cel mai bun mod de a te proteja era „aerul pur, curățenia și cumpătarea”. Drept „dovadă”, a oferit mărturiile unui număr de persoane fără nume, prezentate drept „Prof.”, „Dr.” sau „Domnul”.

Mai exact, tactica din 1885 era următoarea: 

• amenințarea bolii era ridiculizată (deși, în realitate, variola a ucis una din trei persoane infectate și a lăsat majoritatea supraviețuitorilor cu cicatrici pe tot restul vieții);
• vaccinarea era prezentată drept o alegere foarte riscantă;
• erau vehiculate tot felul de teorii ale conspirației.

Din cauza folosirii dezinformării, cei din mișcările antivaccinarea au primit eticheta peiorativă „antivaxx”, o etichetă folosită și pentru a-i diferenția față de cei care doar sunt ezitanți privind vaccinarea și care de multe ori ajung să se răzgândească, în urma datelor prezentate de autorități. 

În cele din urmă, s-a dovedit că și Ross s-a vaccinat împotriva variolei, în ciuda mesajelor publice, dar practicile lui au fost răspândite. 

„Cavalerii albi” moderni

Mai bine de un secol mai târziu, în 1998, Andrew Wakefield, fost doctor căzut în dizgrație, a publicat un studiu fals și mincinos în care susținea că există o legătură între vaccinul împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei (ROR) și autism.

Teoria sa nu a fost probată niciodată.

Pandemia de coronavirus a dat șansa și altor figuri să se remarce. Una este Judy Mikovits, virusologul ale cărui afirmații false au fost prezentate într-o serie de videoclipuri intitulate „Plandemic”, în care erau promovate teorii ale conspirației, chiar înainte de a exista un vaccin anti-Covid.

Pe măsură ce administrarea dozelor de vaccin anti-Covid s-a extins la nivel mondial, fiecare țară, inclusiv România, a avut parte de „cavalerii albi” care au profitat de fricile justificate din rândul populației pentru a răspândi dezinformări și pentru a-și clădi o imagine publică pe baza acestora.

Motivele sociale și politice

Istoria ne învață că motivele pentru care oamenii ezită cu privire la vaccinuri sunt diverse, complexe și extrem de sensibile la contextul social și politic. În timpul focarului de variolă de la Montreal, de exemplu, rezistența a fost alimentată de tensiunile preexistente între populațiile francofone și anglofone ale orașului.

„Lucrătorii vorbitori de limbă franceză erau supărați pe medicii englezi din clasa superioară care doreau să înfigă ace în ei”, spune Larsson. Nu a ajutat faptul că un lot contaminat de vaccin a provocat, la începutul campaniei, anumite iritații la nivel pielii. Și totuși, abia mai târziu, când autoritățile au făcut vaccinarea obligatorie, au izbucnit revolte. 

Asemenea temeri nu erau complet neîntemeiate. Există relatări înspăimântătoare despre minoritățile etnice vaccinate sub amenințarea armei sau despre populații vulnerabile din punct de vedere medical, cărora li s-au administrat cu forța preparate experimentale.

Hotărârea din 1905 a Curții Supreme a SUA, cunoscută sub numele de Jacobson v Massachusetts, a susținut dreptul statelor americane de a impune vaccinarea. Judecătorul John Marshall Harlan a recunoscut implicit brutalitatea mandatului când a afirmat că autoapărarea colectivă poate implica uneori riscul de vătămare corporală a individului. Veteran al Războiului Civil, magistratul a comparat mandatul cu un cetățean obligat „să-și ia locul în rândurile armatei țării sale, cu riscul de a fi doborât în ​​apărarea acesteia”.

Scepticii erau deja cu un pas înaintea judecătorului. La acea vreme, termenul „obiector de conștiință” se referea la cineva care se opunea vaccinurilor; abia în timpul Primului Război Mondial a ajuns să însemne o persoană care s-a opus să folosească arme de foc. Dar hotărârea din 1905 a unit antivacciniștii, iar în 1908 a fost creată Liga Anti-Vaccinare din America.

„Vaccinarea a fost întotdeauna violentă”, spune Bernice Hausman, profesoară la Penn State University și autoare a lucrării „Anti/Vax”.

Ezitarea, la un maxim istoric

Numărul de boli pentru care existau vaccinuri a început să crească rapid la începutul secolului XX, dar progresul a venit și cu eșecuri. În 1929, în Lübeck, Germania, un lot contaminat de vaccin BCG pentru tuberculoză a dus la moartea a 72 de bebeluși și la o „reaprindere” a fenomenului antivaccin. 

Totuși, astfel de incidente sau scandaluri au condus la îmbunătățirea supravegherii, până la punctul în care Paul Offit, șeful Centrului de Educație privind Vaccinul de la Spitalul de Copii din Philadelphia, a putut scrie în 2006 că vaccinurile se bucură de un record de siguranță „neegalat de niciun alt produs medical”. Și au schimbat și cursul istoriei privind protejarea sănătății.

Variola a ucis mai mult de 300 de milioane de oameni în secolul XX, înainte de a-și revendica ultima victimă, în 1978. Cu toate acestea, în ciuda istoricului impresionant al vaccinurilor și a abordărilor mult mai sofisticate ale mandatelor de obligativitate – care implică amenzi mai degrabă decât amenințarea armei și permit scutiri pentru scopuri religioase și alte motive -, ezitarea la vaccin este la un nivel maxim în ultimii 20 de ani, potrivit unor sondaje. Și este în creștere.

Eforturile de a educa oamenii nu au funcționat, mai spune Bernice Hausman. Iar ezitarea are la bază varii motive – de la o problemă de informare până la un deficit de încredere. 

„Faptele nu sunt respinse pentru că sunt văzute ca fiind greșite, ci pentru că sunt văzute ca irelevante.” 

Istoricul atrage atenția că este mai ușor să împiedici oamenii să facă ceva decât să-i convingi să facă. Acest lucru înseamnă că cei precum Edward Jenner, inventatorul primului vaccin, vor trebui întotdeauna să muncească mai mult decât opoziția. 

„Tot ce trebuie să facă cavalerii albi pentru a-și atinge scopul este să semene îndoială”, spune Paula Larsson.

Însă principala lecție din istorie este că nu doar ceea ce fac ei contează, concluzionează The Guardian.

La baza succesului vaccinării se află un contract social puternic, iar al nostru se destramă. După cum afirmă istoricul, „Imunizarea a devenit un test profund al capacității noastre de a coopera.”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE