Începe fiesta şi în maghiarime. Pe 26-27 februarie va avea loc Congresul UDMR. De ce este importantă această întâlnire pentru noi, ăştia, majoritarii? Pentru că Uniunea Democrată Maghiară din România îşi alege un nou preşedinte şi este posibil să-şi schimbe şi politica. Nu degea- ba Crin Antonescu şi Victor Ponta vor fi prezenţi la acest Congres! Tocmai pentru a le transmite maghia- rilor îndemnul de a părăsi coaliţia de guvernare a PDL şi de a se alătura Uniunii Social-Liberale (USL). Altfel, minoritarii, atât de familiarizaţi cu puterea, s-ar putea să nu mai calce prin sferele înalte ale guvernării, după alegeri. Inclusiv soarta guvernului Emil Boc este legată ombilical de ce vor hotărî liderii maghiari.

Un alt motiv, extrem de important, este şefia Uniunii. La aceasta candidează Kelemen Hunor, Peter Eckstein Kovacs şi Olosz Gergely. Sincer să fiu, nu mi-e drag nici unul. Nu mă dau în vânt după UDMR, care îşi vede de planurile sale cu o tenacitate diabolică din 1990 încoace. Şi a-tunci, raţionamentul meu nu poate fi decât cel al unui român sănătos. Trebuie ales şi susţinut cel mai moderat dintre ei. Iar acesta nu-i decât Kelemen Hunor, actualul ministru al culturii! Care pare un tip frecventabil, faţă de consilierul prezidenţial Peter Eckstein Kovacs şi de Olosz Gergely. Nu că aceştia ar fi – Doamne fereşte! – nişte încuiaţi, dimpotrivă. Doar că vi-ziunile lor sunt e- xact contrare statului naţional român. Hai să-i ţinem pumnii lui Kelemen Hunor, răul cel mai mic!!! Un tip maleabil, cu care, cel puţin, se poate negocia.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Surpriză! Cristina Cioran a anunțat sexul bebelușului! Doamne, ce nume superb a ales! Când naște
Libertateapentrufemei.ro
Surpriză! Cristina Cioran a anunțat sexul bebelușului! Doamne, ce nume superb a ales! Când naște
De ce latră câinii în somn. Specialiștii explică fenomenul și oferă sfaturi importante
FANATIK.RO
De ce latră câinii în somn. Specialiștii explică fenomenul și oferă sfaturi importante
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Elle.ro
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Ce a făcut Alexia Eram, după ce Mario Fresh a lansat o piesă în care îi cere iertare: 'Îmi pare rău, tare rău'
Unica.ro
Ce a făcut Alexia Eram, după ce Mario Fresh a lansat o piesă în care îi cere iertare: 'Îmi pare rău, tare rău'
Un român a câştigat despăgubiri de 15 milioane de euro în instanţă, după ce a fost expropriat în 2020 de primărie
Observatornews.ro
Un român a câştigat despăgubiri de 15 milioane de euro în instanţă, după ce a fost expropriat în 2020 de primărie
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri
HOROSCOP
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI