Toaletele din curte au fost construite în urmă cu 40 de ani, iar lucrările de construcție pentru cele din interiorul clădirii au început în urmă cu 12 ani, iar în toamnă vor fi finalizate, potrivit aradon.ro.

Primarul comunei Beliu, Emanuel Horhat Coraș, a declarat că lucrările au început în 2007, dar au fost blocate după trei ani din cauză că nu au mai fost alocate fonduri. În acel moment, corpul de clădire construit pentru grupurile sanitare, lipit de școală, era la stadiul de „roșu” și ar mai fi fost necesari 700.000 de lei pentru finalizarea proiectului.

Liceul din Arad unde construirea toaletelor a durat 12 ani. 500 de elevi din Beliu renunță din toamnă la wc-urile din curte

„Abia la sfârșitul anului 2016 am reușit să obținem o nouă finanțare, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, iar lucrările au fost reluate anul trecut, după ce s-au finalizat licitațiile. Ne bucurăm că școala noastră va avea în sfârșit grupuri sanitare moderne, începând cu noul an școlar. Lucrările se apropie de finalizare, acum se pun faianța și gresia, și pot garanta că vor fi gata în toamnă”, a declarat edilul pentru sursa citată.

Proiectul nu vizează doar terminarea toaletelor începute în 2007, ci și refacerea acoperișului școlii, a instalațiilor electrice, realizarea sistemului de încălzire centrală și renovări interioare, a precizat edilul.

Finanțarea venită de la Guvern a fost de 2,7 milioane de lei.

Sursa foto: aradon.ro


Citește și: Recomandările culturale ale săptămânii. Descoperim cum se simte Pescărușul pe acoperișul TNB-ului


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.