Șase zboruri care urmau să sosească în această dimineață au fost anulate. Trei curse internaționale, zborurile de la Barcelona și Doncaster ale companiei Wizz Air și cel de la Chișinău al Taromului, nu au aterizat. De asemenea, peste patru curse interne, tot de la Tarom, cele de la Suceava, Baia Mare, Timișoara și Chișinău au fost anulate.

Alte două curse de la Beirut și Aman au avut întârzieri de două ore.

În ceea ce privește plecările de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă din Otopeni, mai multe curse decolează cu întârziere din cauza timpului mai mare necesar degivrării.

Aeronavele au înregistrat întârzieri de până la 50 de minute la decolare, pe aeroporturile din Bucureşti, din cauza operaţiunilor de degivrare, informează Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.

„Pe aeronave s-a depus un strat serios de gheaţă, astfel că şi degivrarea acestora a fost mai anevoioasă, întârzierile ajungând, la unele decolări, până la 50 minute. S-a intervenit constant cu utilajele, astfel încât pistele, platformele, căile de rulare, dar şi căile de acces rutiere sunt curate şi au aderenţă bună”, precizează reprezentanţii CNAB.

În urma curselor anulate din cauza vremii, mai mulți români care trebuiau să ajungă acasă cu aceste aeronave au rămas blocați în aeroporturi.

Probleme pentru pasagerii unei curse Wizz Air care aşteaptau în aeroportul El Prat din Barcelona să decoleze spre România. Un telespector susţine că au fost anunţaţi că nu pot ajunge în ţară din cauza vremii schimbătoare de la Bucureşti, scrie Digi 24.

Capitala şi 25 de judeţe se află sub Cod galben de ploi, lapoviţă, ninsori şi viscol, până vineri la ora 14:00.


Citește și: Cine este Juan Guaido din Venezuela, tânărul care s-a auto-proclamat președinte în locul lui Nicolae Maduro


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.