Ambasadorii susțin, în scrisoare adresată Guvernului, că marii furnizori E.ON, ENEL, ENGIE și Macquarie Asset Management (CEZ) și-au manifestat preocuparea cu privire la faptul că cea mai mare parte a poverii financiare a măsurilor de sprijin pentru populație revine sectorului privat.
Potrivit sursei citate, ambasadorii susțin că furnizorii se confruntă acum cu probleme reale de flux de numerar, având nevoie de finanțare prin linii de credit pe termen scurt de la bănci pentru a-și susține activitatea, în contextul în care încă nu au primit despăgubirile de la stat pentru compensarea facturilor.
În scrisoarea adresată Guvernului, diplomaţii arată că furnizorii ar fi afectați de plafonarea prețurilor impusă de Guvernul și de pierderile înregistrate din cauza faptului că autoritățile nu recunosc costurile mai mari de operare a rețelei, iar pierderea totală estimată pentru toate cele patru companii se ridică la un miliard de euro.
Ambasadorii speră că „neplata despăgubirilor se datorează unor chestiuni tehnice și că acestea vor fi plătite rapid și la timp”.
„Cele patru companii la care facem referire în această scrisoare sunt furnizori importanți de energie din România și au împărtășit analiza lor asupra situației actuale, pe care ne bazăm evaluarea politică, așa cum este precizată astăzi în această scrisoare. Furnizorii noștri furnizează gaz și electricitate pentru aproximativ 4 și, respectiv, 6 milioane de gospodării, cu o cotă de piață combinată de 90 și, respectiv, 70%”, susţin diplomaţii.
Scrisoare transmisă ministrului Energiei Virgil Popescu și premierului Nicolae Ciucă este semnată de către ambasadorul britanic în România, Andrew Noble, ambasadorul Republicii Federale Germania în România, Peer Gebauer, ambasadorul Republicii Franța în România, Laurence Auer, și ambasadorul Italiei în România, Alfredo Maria Durante Mangoni.
Luni, 21 februarie, ministerul Muncii a efectuat plăți în valoare de 2 milioane de lei către 9 furnizori de energie, prin Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), potrivit surselor citate de Libertatea. De asemenea, ministerul Muncii va plăti toate cele 30 de solicitări depuse din partea furnizorilor de energie pentru lunile noiembrie 2021-ianuarie 2022, facturi care se ridică la suma de aproximativ 150 de milioane de lei.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro