‘Mi-am acordat o sansa de a trai fara Danut’

Poti sa innebunesti de durere, poti sa te inraiesti sau poti sa alegi moartea. ”Nu e drept sa moara copiii inaintea parintilor”. Nu e drept, dar cine suntem noi sa hotaram ce-i drept sau nu? Te joci cu ei, le vorbesti ca unor oameni mari, te umpli de incantare cand ii vezi crescand si brusc, fara nici un semn prevestitor, moartea ii rapeste de langa tine. Moartea, cu chipul unui vecin de bloc sau al unui prieten din sat. Si totul se sfarseste aici. Parintii copiilor ucisi simt ca nu mai au pentru ce sa traiasca. Viata lor incremeneste in fata unei cruci austere, pe care sta scris numele copilului lor.

Sau poti sa supravietuiesti. Sa ridici privirea cernita din pamant si sa-i opresti ratacirea fara tinta. “Am vrut sa-i fac un cadou copilului meu de ziua lui. Se apropia ziua lui si eu nu stiam ce sa-i daruiesc acolo sus, in Ceruri”.

Femeia din fata mea este imbracata in negru si vorbeste usor pripit. Aproape ca nu-si lasa timp sa respire intre cuvinte. Lacrimile au sapat riduri adanci pe chipul ei bland, dar ochii se lumineaza cand ne pofteste sa intram: “Bine ati venit la „Centrul de zi Danut””. Este mama lui Dan Paul Norocea, din satul Pitulusa, comuna Brosteni, judetul Vrancea. Baiatul ei, de 16 ani, a disparut din apartamentul familiei, din Focsani, in seara zilei de 17 septembrie 2005. Trupul sau lipsit de viata a fost gasit noua zile mai tarziu, de vacarul din Brosteni, intr-un mormant improvizat, sub o gramada de pamant si bolovani. Fusese injunghiat de un vecin din sat, ”din invidie”, asa cum avea sa marturiseasca mai tarziu in fata anchetatorilor ucigasul in varsta de numai 22 de ani.                    

“In seara aceea am lucrat impreuna la casa pe care o ridicam aici, in curte, pentru el”, adauga tatal lui Danut, preotul din Brosteni. Aceeasi casa pe care acum sta scris “Centrul de zi Danut”. Acum, la un an de la tragedia familiei Norocea, mama lui Danut strange la piept 15 copii pe care ii invata sa vorbeasca, sa cante si sa se joace ca niste pusti normali, chiar daca, din punct de vedere medical, ei au fost diagnosticati cu “dizabilitati psihomotrice”.  “Le-am acordat o sansa acestor copii si, in acelasi timp, mi-am acordat mie o sansa de a trai mai departe, fara Danut”, spune Elisaveta Norocea, in timp ce ii indruma atent mainile lui Danut cel mic, care vrea sa ridice un castel din cuburi. Danut cel mic are cinci ani si, ca orice copil de la tara, este innebunit dupa animalele din ograda. ”Mie imi place vaca. Vaca este un animal domestic. Animalele sunt domestice pentru ca se cheama animale”, mai apuca sa ne spuna pustiul, inainte de a-si inzestra castelul cu un ultim turnulet. Pentru isprava lui va fi incoronat rege la castel chiar de catre Elisaveta Norocea, “Doamna” cum ii spun toti micutii. “Sunt copii de aici, din Brosteni, atat din familii normale, cat si din familii de tip plasament. La tara, daca ti s-a pus eticheta de handicapat mintal esti automat izolat. Practic, sansele lor de a duce o viata normala sunt foarte mici.

Aici, in casa lui Danut, alaturi de multi prieteni de-ai fiului meu, ii ajutam sa descopere ceea ce nu ar fi descoperit niciodata singuri, si anume ca au dreptul la o viata normala”, adauga femeia care, fara sa mai poata ”netezi” drumul prin viata al fiului ei, pregateste un viitor pentru 15 copii considerati fara speranta.
Oana si Dana, gemenele de opt ani care nu stau nici o clipa locului, se pregatesc sa mearga la scoala, chiar daca, atunci cand le intrebi, nu se hotarasc in ce clasa: a doua sau a patra. Un mister care va fi fara indoiala dezlegat de indata ce fetele vor deslusi tainele alfabetului. Pana atunci, Dana, pictorita grupului de pusti, completeaza un desen inspirat de povestea Cenusaresei. Dar, surpriza, pe chipul Cenusaresei a aparut o pereche de ochelari.

„Am deschis Centrul de ziua fiului meu”

Cenusareasa e, de fapt, Dana. Fetele si-au gasit echilibrul aici, sub indrumarea Elisavetei Norocea, asistent social de profesie si de curand licentiata in psihopedagogie. Primii pasi au fost dificili. Cartile si jucariile sunt ale lui Danut, mobilierul a fost donat de o familie cu suflet mare. Mai e nevoie de rechizite, dar Elisaveta Norocea crede ca toate vor veni cu timpul. “Am deschis centrul pe 28 iunie, ca punct de lucru al Fundatiei „Lumea Copiilor” pe langa cultul ortodox, parohia Brosteni, cu o zi inainte de ziua lui Danut. Acesta a fost cadoul meu pentru el. Danut era un copil frumos si bun si cred ca acolo, in Cer, rade impreuna cu acesti copii si se bucura ca le-am daruit lor casa lui”.   
   
   
   
   
   
   
   
   
   

Urmărește-ne pe Google News