De la Filarmonica din Timișoara la Opera din Oslo. Povestea lui Mihai Sîmboteanu: „Sunt român și patriot, dar nu mai aparțin acelei lumi!”

Dăm ocolul clădirii. În partea din spate poți urmări ca într-o vitrină culisele creării unui spectacol: costume și recuzită. Zeci de mașini de cusut și birouri, planșe, un șir lung de peruci victoriene. Iar angajații deja s-au obișnuit cu privirile indiscrete și continuă să coasă, să deseneze. Asta e scena lor.

Scena principală a Operei din Oslo, cea pentru spectacole, are o capacitate de 1.400 de locuri. Asta îți spune orice ghid turistic. Magia o descoperi singur, mergând la un spectacol. Eu n-am mai prins loc la nici unul, cu două săptămâni înainte. Dar am șansa să pășesc cu grijă în sala unde câțiva tehnicieni fac pregătirile pentru repetiții și să simt din atmosferă.

„Cu câteva ore înainte se pregătește sala pentru repetiții, ca atunci când vin artiștii, să poată lucra. Dacă sunt probleme la scenă, primești mesaj să nu cobori, că se întârzie 15 minute. La noi te duceai și stăteai, te uita vremea acolo”, îmi explică Mihai Sîmboteanu, care face și pe ghidul.

Este unul dintre cei șase români care fac parte din corul Operei din Oslo. După norvegieni, românii sunt a doua naționalitate, ca număr, care urcă pe scena grandioasei opere.

Respect și grandoare

Respectul față de artist, programul și salariul fac parte din pachetul de beneficii al oricărui angajat de la Opera din Oslo. Satisfacția supremă este tocmai faptul că urci pe una dintre cele mai prestigioase scene din lume, alături de artiști de renume, în producții moderne, în care se investesc sute de mii de euro.

Mihai Sîmboteanu a ajuns aici în urmă cu șase ani. Era bas în corul Filarmonicii din Timișoara când a aflat de concurs.

„A fost un concurs foarte greu. La interviul de angajare am stat o oră. Și m-au întrebat de ce am venit. Erau câteva întrebări mai capcană. Primul motiv: clima, am răspuns. S-au mirat că îmi place clima. Până în 21 decembrie, tot scade ziua. În primul an am fost șocat că era așa o beznă. Dar m-am adaptat”, povestește artistul.

„Sunt foarte bine pregătiți. Aici sunt 16 naționalități din 53 de oameni. Norvegieni 15-16, apoi urmăm noi, românii, ca număr, apoi finlandezi, polonezi, sârbi, danezi, suedezi”, face o trecere în revistă românul, care are o experiență pe scenă de 24 de ani. 18 în România, 6 în Norvegia.

Spectacole de sute de mii de euro, cu costume Christian Lacroix

Răsfoind caietele-program care arată ca niște reviste în toată regula, Mihai face o recapitulare a spectacolelor grandioase în care a jucat.

„Am avut un spectacol după Peer Gynt, am avut Elysium. Au trebuit să mai aducă niște motoare ca să ridice scena. A fost o schelă cu platforme care se roteau ca la carusel. Eu am rău de înălțime și m-au pus la ultimul etaj. Eram la 7-8 metri, sus. Sunt foarte creativi. A fost o producție bună – Olandezul Zburător, Spartan, foarte bune. Am avut un spectacol cu costume Christian Lacroix, 2.000 de euro bucata. La Satyricon a fost casa arhiplină. Este o trupă de thrash metal și au cântat împreună cu corul pe scena operei. A fost fabulos. Cenerentola a fost foarte bună. Ne-au pus peruci tuturor la fel. La Carmen au adus cinci Mercedes pe scenă. Costumele sunt minunate. Se lucrează și jumătate de an la o producție”, enumeră Mihai.

Artistul a rămas legat de România și de fiecare dată când revine, merge și la un spectacol.

„Am fost la două spectacole acasă, când am fost ultima oară în România. Sunt român și patriot, dar simt diferența, simt că nu mai aparțin acelei lumi”, povestește artistul.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

O clădire-simbol

Inevitabil, continuăm lista comparațiilor: „Aici se pune mare accent pe regie. În România, intri pe-aici, ieși pe-acolo, se lasă cortina. Aici e regie individuală, fiecare face ceva pe scenă”.

Filarmonica din Timișoara

Trecem pe lângă cabinele de machiaj. Fiecare oglindă are agățată fotografia unui personaj  a cărui înfățișare trebuie să o reproducă întocmai. Și fac niște transformări fabuloase, șterg sau adaugă ani de pe fețele artiștilor cu talent demiurgic. Oglinda este scena lor. La fel de respectată ca a oricărui alt angajat al operei.

Clădirea Operei din Oslo este preaslăvită de toate manualele de arhitectură ale lumii. O construcție fabuloasă, care a fost dată în folosință înaintea termenului stabilit și pentru care s-au cheltuit mai puțini bani decât au prevăzut. Turiștii pot face o plimbare pe acoperișul clădirii.

E ora 16.00 și lumina scade cât să prinzi un apus cenușiu, bun de Instagram. Așa e iarna în Oslo. O iarnă pe care Mihai o adoră. Și cu cât se obișnuiește mai mult cu clima norvegiană, cu atât se depărtează mai tare și de filarmonicile românești.

Sunt șase români pe una dintre cele mai importante scene ale lumii, la Opera din Oslo. Și nu putem decât să aplaudăm asta, deși nu am plătit nici un bilet.

Citește și:

Mica Românie de la Cercul Polar:

• REPORTAJ/Mica Românie de la Cercul Polar. Roxana a terminat Dreptul în ţară, iar acum e în clasa întâi în Skjervøy, Norvegia – VIDEO

• VIDEO/ Skjervøy, locul unde au emigrat balenele și 400 de români. Libertatea continuă să vă prezinte poveştile românilor care au ales să trăiască la 5 grade nord de Cercul Polar 

• VIDEO / Iubirea româno-norvegiană topește zăpezile Nordului. La nunta Alinei cu Pål, invitații au venit cu mâncare de acasă!
• VIDEO / Drumul peștelui din Norvegia până la restaurantul Ikea din România. Salarii de la 2.000-4.000 de euro și, bonus, respect
• VIDEO/ Primarul norvegian al comunei cu 400 de români de la Cercul Polar: „Nu e un lucru bun pentru România, dar pe mine mă bucură dacă oamenii se stabilesc aici!”
• FOTO&VIDEO/ Alexandru Cuc e românul care a pus tricolorul la Cercul Polar în urmă cu 18 ani: „În interior tot mor de dor…”
• VIDEO / Iubirea româno-norvegiană topește zăpezile Nordului. La nunta Alinei cu Pål, invitații au venit cu mâncare de acasă

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE