MENIU CAUTĂ
VIDEO Prietenia româno-norvegiană, la locul de muncă. Roxana Albeanu a terminat Dreptul, dar e chelneriță în Skjervøy, Norvegia, deasupra Cercului Polar
VIDEO

REPORTAJ/Mica Românie de la Cercul Polar. Roxana a terminat Dreptul în ţară, iar acum e în clasa întâi în Skjervøy, Norvegia - VIDEO

Andreea Archip

Libertatea continuă să vă prezinte poveștile românilor care au ales să trăiască la 5 grade nord de Cercul Polar. Printre cei 400 de conaționali ai noștri, este și Roxana. Care, după ce terminat Facultatea de Drept în România, a ajuns…elevă în clasa întâi în Norvegia!   

Norvegienii și-au adjudecat cea mai bună prăjitură din lume. „Verdens Beste”, adică „cea mai bună prăjitură din lume” înseamnă un munte de cremă de vanilie, prins interstițial între două roci de bezea, peste care s-au rostogolit fulgi de migdală. Și o găsești, alături de tortul de cafea și cel de ciocolată, și la cafeneaua din centrul comunei Skjervøy, unde de la ora deschiderii, adică 9 dimineața, vin clienții fideli. Își iau o farfurie, își aleg clătita, sendvișul și apoi comandă cafea, ciocolată caldă sau ceai. Roxana e cea care le aduce cu mâini sigure la masă ce au comandat. Și le răspunde, cu o siguranță mai mare cu fiecare zi, în norvegiană.

„Vent litt” a ceea ce a învățat prima dată Roxana când a ajuns în Skjervøy și asta i-a folosit cel mai mult. „Vent litt” le zicea tuturor clienților care veneau la ea la cafenea, îi cereau ceva și ea nu înțelegea o boabă. Adică „Așteptați puțin!”. Și alerga repede la șefa ei, Hanne, cu un carnețel în mână și o ruga să-i traducă în engleză.

Așa a învățat, picătură cu picătură, o limbă greu de descifrat pentru noi, românii, ce pare a fi o combinație între germană, poloneză și maghiară, cu sunete care se leagă fluviu în șiruri de nepătruns.

Un an departe de casă

Are aproape un an de când e în Norvegia, în susul hărții, tocmai la Skjervøy, o insulă care mai adăpostește încă 400 de români. A venit de mână cu prietenul ei, care îi va deveni și soț în decembrie. Se întorc în țară pentru cununia civilă atunci, prima oară după un an.

Își amintește bezna și munții de zăpadă care păreau nesfârșiți, înghițind orice speranță că vreo suflare de om ar rezista acolo.

„Unde am ajuns?”, își amintește că a întrebat.

Viitorul ei cumnat a speriat-o: „Sunt doar două-trei case unde mergem”. Dar Roxanei i-a venit inima la loc abia după ce a văzut orașul cu ochii ei. Ea nu a vrut să plece din România. Dar cum după ce a terminat Facultatea de Drept nu și-a găsit de muncă decât pe un salariu foarte mic, a zis să încerce. Prietenul ei a fost cel hotărât. Acum e împăcată cu decizia sa.

Și-a găsit repede de muncă, nesperat de repede, la cafeneaua unei norvegience. Și acum se întreabă cum de a angajat-o Hanne, ce a văzut în ea, când la interviu nu a putut să îngaime nici măcar două vorbe. „Mi-am uitat toată engleza. Hanne m-a întrebat dacă am mai lucrat într-o cafenea, lucruri dintr-astea și eu nu puteam să zic nimic. Când am plecat, nu mi-a venit să cred că eu eram fata aia care s-a bâlbâit acolo. Pentru că eu știu engleză”, își amintește acum cu relaxare.

Trebuie să înveți să mergi înainte de a alerga!

Cu timpul, a învățat și alte cuvinte, dar a deprins și o stare pe care norvegienii o numesc „hygge” – relaxare, confort, plăcere, răsfăț. A învățat să se simtă bine, la muncă și în general acolo, printre străini.

„Prima dată, trebuie să spun asta, era stresată și i-am zis: relaxează-te. Întreba întruna: e bine ce fac?”, își amintește Hanne Høgstad, șefa româncei.

„Dar Hanne venea și îmi spunea: nu te stresa, o luăm pas cu pas, chiar dacă sunt oameni care așteaptă, o luăm ușurel, că altfel greșim. Mă liniștea, îmi zicea că totul va fi bine”, completează Roxana. „Trebuie să înveți să mergi înainte de a alerga!”, revine Hanne. „Da, asta e cea mai importantă lecție pe care am învățat-o aici. Venea și îmi spunea mereu: trebuie să înveți să mergi înainte să începi să alergi. Așa nu cazi”, zice iar Roxana.

Prietenia dintre angajat și șef

Și uite-așa, cele două își completează vorbele de parcă s-ar ști de-o viață. E frustrată că ea a venit în buzunar cu o diplomă de avocat și servește cafele? Nu, spune răspicat. „Am fost foarte dezamăgită după ce am terminat facultatea, pentru că am fost la multe interviuri, dar mi-au spus că îmi trebuie experiență. Le-am zis că abia am terminat facultatea, nu am de unde să am experiență. Prietena mea cea mai bună a obținut un job, e jurist pentru o companie, dar salariul ei e foarte mic. Toți banii ei merg pe rata la bancă. Și ea mă felicită că am avut curajul să plec. Îmi spune că ea nu-și permite nici măcar o vacanță mică în România, în timp ce eu…”, reduce Roxana viața la supraviețuirea de zi cu zi. Lucrează și la cafenea și cu jumătate de normă la o firmă de curățenie. Hanne o tot întreabă, mămos, dacă poate să facă față. „Lucrez 9 ore jumătate pe zi. Trebuie să strângem bani pentru nuntă, că nunțile în România sunt scumpe”, spune tânăra.

După Facultatea de Drept s-a întors în clasa întâi norvegiană

Roxana s-a reîntors la școală. Învață iar alfabetul, numerele, zilele săptămânii, lunile anului. Merge la o școală pentru imigranți, de două ori pe săptămână.

Ne dau cărți, avem un profesor, e la fel ca atunci când ești în clasa întâi. La început era foarte grea limba pentru mine. Dar acum înțeleg bine, îmi place să cred. Dar mi-e greu să răspund, știu multe cuvinte, dar mi-e greu să fac fraze. E ușor dacă știi engleză, pentru că unele cuvinte în norvegiană sunt ca în engleză. Altfel, nu există nici o conexiune între norvegiană și română. E plăcut să auzi oameni pe lângă tine vorbind și să înțelegi ce-și zic. Chiar dacă reperezi doar o frază. Cred că progresez”, spune Roxana.

E încurajată și de clienți, și de șefa ei. Care ar putea veni și la nunta religioasă care va avea loc în Craiova, vara viitoare. „Îmi place de Roxana. Este atât de pozitivă. Ăsta e cuvântul și în engleză, și în norvegiană. Pozitivă!”. „Și în română e la fel!”, completează Roxana.

Și, în sfârșit, limba asta atât de străină, norvegiana, se întâlnește într-un punct comun cu româna.

Și așa s-ar contura și un final pozitiv, cu o tânără româncă ce și-a făcut un rost într-un colț de lume și are o viață bună. Doar că ești tentat mereu să pui lângă această nouă viață mai bună într-un tablou mai mare, în care alți și alți tineri sunt refuzați la angajare sau plătiți cu trei surcele. Și care nu pleacă, ci își mestecă amarul și ajung să-și urască traiul în țară.

În afară de familie, nu-i lipsește nimic. „Poate vom avea copiii noștri și ei vor fi familia noastră”, mai spune fata. Poate că Roxana se va întoarce, dacă… Acest „dacă…” improbabil adâncește parcă deznădejdea, ca o iarnă norvegiană ce pare să nu se mai sfârșească.


CITEŞTE ŞI:

REPORTAJ EXCLUSIV/ 400 de români trăiesc într-o comună de dincolo de Cercul Polar /VIDEO

VIDEO/ Primarul norvegian al comunei cu 400 de români de la Cercul Polar: „Nu e un lucru bun pentru România, dar pe mine mă bucură dacă oamenii se stabilesc aici!”

FOTO&VIDEO/ Alexandru Cuc e românul care a pus tricolorul la Cercul Polar în urmă cu 18 ani: „În interior tot mor de dor…”

Despre norvegieni, de la români. Cum trăiesc, cum își educă copiii, cât beau, ce mănâncă. Și ce putem învăța noi înșine de la românii care conviețuiesc cu ei

 

Comentarii