Demnitarul a postat, vineri, 13 octombrie, la ora 7.00, fotografii de pe faleza râului Moscova, în timp ce făcea jogging.

Szijjártó, care era îmbrăcat într-un treining al formației germane Bayern Munchen, a notat: „Dis-de-dimineață, pe malul râului din Moscova, este liniștit, dar rece”.

Șeful diplomației de la Budapesta a participat și anul trecut la evenimentul de la Moscova. „Există două motive pentru care sunt la Moscova: să transmit că este nevoie de o încetare imediată a focului și de negocieri de pace și să mă asigur de asigurarea aprovizionării cu energie a Ungariei nu numai pentru această iarnă, ci și pentru anii următori”.

Spre deosebire de alți oficiali europeni, Szijjártó este un oaspete regulat în Rusia, această călătorie fiind a cincea sa de la începutul invaziei pe scară largă a Ucrainei, a numărat Kyiv Independent.

  • Iulie 2022: discuții despre transportul gazelor naturale;
  • Octombrie 2022: Săptămâna Energiei;
  • Aprilie 2023; discuții despre energie.
  • Iunie 2023: singurul oficial de rang înalt din Occident care a participat la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg, eveniment care are loc sub patronajul președintelui rus Vladimir Putin;
  • Octombrie 2023: Săptămâna Energiei.

Pe 22 septembrie, Szijjártó a declarat agenției de stat ruse TASS că noi sancțiuni împotriva Rusiei „nu sunt necesare” și „produc mai mult rău Europei decât Rusiei”.

Vezi subiectele la matematică de la Bac 2026 și subiectele la istorie de la Bacalaureat!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (9)
Avatar comentarii

bituca 14.10.2023, 11:07

Daca ii place asa de mult sa ramana in Rusia.

Avatar comentarii

mica 14.10.2023, 12:36

Un comunist se simte bine in Rusia.

Avatar comentarii

Simona.T 14.10.2023, 13:51

nimic nou, le stim orientarile

Vezi toate comentariile (9)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.