„Recunoaştem şi susţinem dreptul cadrelor didactice la o salarizare motivantă, având în vedere atât importanţa educaţiei, cât şi starea actuală a sistemului de învăţământ, inclusiv din perspectiva salarizării, mai ales atunci când există prevederi legale în vigoare care dispun creşteri salariale, ce nu au putut fi acordate până acum din cauza lipsei resurselor”, a arătat Cîmpeanu, într-un comunicat de presă transmis miercuri seară.

Ministrul a precizat însă că în domeniul Educației au loc creșteri salariale.

„Să nu uităm, însă, faptul că, în pofida constrângerilor impuse de obligaţia respectării deficitului bugetar asumat ca ţară, în anul 2022 au fost alocate creşteri salariale de 4% în educaţie, ajungându-se la un total de 20% din creşterile salariale (în valoare de 32%) prevăzute de Legea 153/2017. În consecinţă, rămâne restantă obligaţia de creştere a salariilor în învăţământ cu 12%”, a mai punctat Cîmpeanu.

Cîmpeanu a precizat că, pentru a fi găsite soluţii, vineri de la ora 11.00, consultările vor continua printr-o întâlnire a premierului cu sindicatele din învăţământ.

Precizările ministrului vin după ce sindicatele din învăţământul preuniversitar au organizat o grevă de avertisment miercuri, aproximativ 175.000 de cadre didactice din 4.000 de şcoli oprind activitatea între orele 11.00 şi 13.00.

Meditații de partid. „Caravana educației” sau cum încearcă PSD să transforme problemele din învățământ în voturi. Expert: „E campanie camuflată”
Recomandări
Meditații de partid. „Caravana educației” sau cum încearcă PSD să transforme problemele din învățământ în voturi. Expert: „E campanie camuflată”

Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de „refuzul” guvernanţilor de a negocia cu aceştia unele solicitări, între care cea legată de acordarea salariilor de bază şi alocarea a 6 la sută din PIB pentru Educaţie.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bărbatul din TRECUTUL Ginei Pistol care a făcut-o să PLÂNGĂ la nuntă! Moment critic de faţă cu toată lumea
Playtech.ro
Bărbatul din TRECUTUL Ginei Pistol care a făcut-o să PLÂNGĂ la nuntă! Moment critic de faţă cu toată lumea
Carmen Harra, previziuni despre căsnicia Ginei Pistol cu Smiley. Ce șanse are mariajul lor: 'Singura...'
Viva.ro
Carmen Harra, previziuni despre căsnicia Ginei Pistol cu Smiley. Ce șanse are mariajul lor: 'Singura...'
Ce a descoperit dr. Suto la CT: M-am bucurat, pentru că această boală...
PUBLICITATE
Ce a descoperit dr. Suto la CT: M-am bucurat, pentru că această boală...
Câți bani cheltuie lunar Vica Blochina. Alții nu fac nici într-un an atât
FANATIK.RO
Câți bani cheltuie lunar Vica Blochina. Alții nu fac nici într-un an atât
Imagini șocante, surprinse la Reșița. Apele mătură totul în cale, iar mai multe mașini au fost luate pe sus | VIDEO
Știrileprotv.ro
Imagini șocante, surprinse la Reșița. Apele mătură totul în cale, iar mai multe mașini au fost luate pe sus | VIDEO
Invitații au continuat să danseze la câțiva metri de criminaliști, după o răfuială sângeroasă la o nuntă din Bragadiru
Observatornews.ro
Invitații au continuat să danseze la câțiva metri de criminaliști, după o răfuială sângeroasă la o nuntă din Bragadiru
Felul în care Sepsi foloseşte limba maghiară public a provocat valuri: "Am o problemă că e prima limbă / Tu nu ai ţine cu echipa românească din Szeged?"
Orangesport.ro
Felul în care Sepsi foloseşte limba maghiară public a provocat valuri: "Am o problemă că e prima limbă / Tu nu ai ţine cu echipa românească din Szeged?"
La brațul cărui bărbat celebru, proaspăt divorțat, și-a făcut apariția Sore, la nunta lui Smiley! Noul cuplu i-a uimit pe toți!
Unica.ro
La brațul cărui bărbat celebru, proaspăt divorțat, și-a făcut apariția Sore, la nunta lui Smiley! Noul cuplu i-a uimit pe toți!
Horoscop 29 mai 2023. Balanțele au motive să fie dezamăgite de anumite aspecte legate de muncă, dar nu e momentul pentru o schimbare radicală
HOROSCOP
Horoscop 29 mai 2023. Balanțele au motive să fie dezamăgite de anumite aspecte legate de muncă, dar nu e momentul pentru o schimbare radicală