Elevii au început școala astăzi, 4 noiembrie 2024, dând startul celui de-al doilea modul al anului școlar 2024-2025, care se va desfășura până pe 20 decembrie, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației.
Prima vacanță din anul școlar 2024- 2025 s-a terminat, elevii au început astăzi cel de-al doilea modul, care se va termina de 20 decembrie 2024.
Structura anului școlar 2024-2025 se va desfășura pe module/intervale de cursuri, la fel ca în anul școlar precedent. Anul școlar este împărțit în cinci module, separate prin cinci vacanțe, așa cum a hotărât Ministerul Educației:
Următoarea vacanță semnificativă va fi cea de Crăciun, programată între 21 decembrie 2024 și 7 ianuarie 2025.
Concret, intervalele de vacanță din anul școlar 2024-2025 sunt:
Cea de-a treia vacanță, denumită și Vacanța de schi, este programată pentru perioada 10 februarie - 2 martie 2025, iar datele precise vor fi stabilite de inspectoratele școlare.
Programele naționale „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se vor desfășura între 9 septembrie 2024 și 30 mai 2025, fiind planificate în intervale de cinci zile lucrătoare, stabilite de fiecare unitate de învățământ în parte.
„Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.”, a anunțat Ministerul Educației.
În timpul acestor programe, elevii din învățământul liceal tehnologic și profesional vor participa la activități de instruire practică.
„La clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică și din învățământul profesional, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică, urmărind și scopul acestor programe.”, potrivit ordinului Ministerului.