Agenția de rating Moodys a păstrat ratingul României, dar a schimbat perspectiva de la stabil la negativ, iar ministrul finanţelor, Florin Cîţu, spune că nu este totul pierdut.
Pe români îi asigur că voi lua măsurile necesare, în aşa fel încât să nu existe nici un fel de problemă în finanţarea deficitului şi, implicit, plata facturilor statului la timp, chiar şi în condiţiile în care avem aceste aprecieri din partea agenţiilor de rating. În plus, voi face tot ce este posibil ca, la următoarele evaluări ale agenţiilor de rating, România să revină la perspectivă stabilă sau chiar direct la pozitiv.
Florin Cîţu:
Ministrul finanţelor subliniază faptul că, în ultimii ani, finanţele României au fost administrate „îngrozitor de prost”, în timp ce Legea pensiilor a trecut prin Parlament „fără nici un fel de sursă de finanţare”.
„Şi Moody’s, la fel precum celelalte două agenţii de rating, foloseşte Legea pensiilor ca motiv principal pentru schimbarea perspectivei la negativ”, susţine Cîţu.
Agenţia de evaluare financiară Moody’s Investors Service a anunţat că se aşteaptă ca deficitul guvernamental al României să ajungă la 7,7% din PIB în 2020, în timp ce nivelul datoriei ca procent din PIB ar urma să crească la 43,7% până la finalul anului, de la 35,2% în 2019, ca rezultat al deteriorării echilibrului fiscal şi al declinului economiei de 5%.
Moody’s a înrăutăţit perspectiva de rating a României, de la stabilă la negativă, şi a reconfirmat la „Baa3” ratingurile pentru datoria pe termen lung în valută şi monedă locală.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro