UPDATE ora 14:33: Cel puțin 4 persoane au murit, iar alte 42 au fost salvate de autorități în această dimineață. O anchetă a fost deschisă în acest caz. Cel puţin 203 persoane au murit sau au fost date dispărute, pe mare sau la sol, în încercarea de a ajunge în Anglia plecând de pe litoralul din nordul Franţei începând cu 2014, dintre care 27 într-o singură zi la sfârşitul lui 2021 într-un naufragiu, conform Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM).

UPDATE ora 13:20: Misiunea echipajelor de salvare este una dificilă, având în vedere și temperaturile extrem de scăzute din ultimele zile în Marea Britanie. Este posibil ca barca să fi transportat migranți care riscau să treacă din Franța, au mai transmis autoritățile.

Agenția maritimă și de pază de coastă a declarat că HM Coastguard a colaborat cu RNLI, Royal Navy, Border Force, marina franceză și poliția din Kent pentru a căuta barca.

Autoritățile au fost alertate în această dimineață și au început imediat căutările. Din primele date, este vorba de migranți care încercau să traverseze canalul.

INTERVIU. România și hidrogenul verde: cât este de sustenabil și când îl vom folosi pentru transport și încălzire? „Nu ar trebui să crească factura”
Recomandări

Un purtător de cuvânt al guvernului britanic a transmis că în misiune sunt implicate mai multe echipaje de salvare. Totodată autoritățile britanice au anunțat că vor anunța ulterior detalii suplimentare legate de misiunea de salvare. Încă nu se știe numărul persoanelor carer se aflau pe barcă. 

O navă de pescuit din zonă ajută și la intervenție .

 „Ambulanța de pe Coasta de Sud-Est și poliția Kent lucrează cu noi și a fost trimisă o ambulanță aeriană”, au precizat autoritățile.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Actorul din Las Fierbinți care a slăbit 10 kilograme de la plâns. A ajuns la psiholog
FANATIK.RO

Tulburător ce i-a spus Mirel tatălui său, care l-a vizitat în arest. I-a vorbit despre victima lui, Andreea: "de fată..." Gestul imediat al bărbatului
Viva.ro

Poftiți la conacul Adelei Popescu, e aproape gata! «Tadaaam! Eu efectiv mor de plăcere. Foarte mulțumită». Poze noi de la moșie
Libertateapentrufemei.ro
Poftiți la conacul Adelei Popescu, e aproape gata! «Tadaaam! Eu efectiv mor de plăcere. Foarte mulțumită». Poze noi de la moșie
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO

Documentarul de pe Netflix despre misterele aurului din Transilvania. Ce comori sunt ascunse în România

O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Știrileprotv.ro
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Adela Popescu, primele imagini din casa de la Șușani. Vedeta își construiește o căsuță de vacanță ca-n povești la Vâlcea! Foto
Unica.ro

Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro

"A început şi pe aici să dea. Treaba groasă cu ruşii ăştia". Localnicii din Frecăţei, speriaţi de drona prăbuşită la 7 km de Brăila
Observatornews.ro
"A început şi pe aici să dea. Treaba groasă cu ruşii ăştia". Localnicii din Frecăţei, speriaţi de drona prăbuşită la 7 km de Brăila
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP

RECOMANDĂRI