Născut în 1881, în satul Ţuţcani din judeţul Vaslui, Grigorie Leu a fost episcop al Huşilor începând cu anul 1940, până 1949, când a murit în condiţii suspecte, la câteva zile după o întâlnire cu prim-ministrul Petru Groza.
Încă de atunci, din mărturiile apropiaților și din dovezile circumstanțiale, au fost suspiciuni că înaltul prelat ar fi fost ucis de reprezentanți de vârf ai regimului comunist, se arată în comunicatul Episcopiei.
Adevărul a ieșit la iveală însă abia zilele trecute, când au venit rezultatele expertizei realizate după deshumarea episcopului, în 2018. Cauza morții: „intoxicații cu o substanță ce conține ioni de cupru”, „care nu puteau ajunge în organism decât prin ingestie”.
Cum a fost pusă la cale uciderea
În februarie 1949, Guvernul Petru Groza, prin Ministerul Cultelor, a adoptat noul Statut de organizare şi funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române, prin care instituţia arhiereului-vicar sau unele eparhii istorice erau desfiinţate. Astfel, Ministerul Cultelor a înaintat o adresă către Episcopul Grigorie Leu, prin care îl anunţa că eparhia îi fusese desfiinţată şi primea un domiciliu la Mănăstirea Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, care urma să se organizeze în jurul fostei catedrale huşene.
Pentru că şi-a exprimat deschis nemulţumirile faţă de Guvern, iar fiul său vorbea la Radio Londra despre abuzurile regimului comunist, Episcopul Grigorie Leu a fost convocat, pe 25 februarie 1949, la Guvern, pentru a da explicaţii. Episcopul s-a întâlnit cu Petru Groza, care l-a invitat la masă. În cadrul întâlnirii, ierarhul de la Huşi a criticat noul Statut de Organizare al Bisericii Ortodoxe Romane.
Imediat ce a plecat spre casă, pe drum, Grigorie Leu a început să se simtă rău, apropiații săi suspectând că ar fi fost otrăvit în timpul întâlnirii cu Petru Groza. A murit câteva zile mai târziu, pe 1 martie 1949. După moartea sa Episcopia Huşilor a fost desfiinţată.
Deshumat în anul 2018
În urmă cu trei ani, la inițiativa Episcopului Ignatie al Hușilor, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), a fost inițiat demersul pentru investigarea modului în care a murit Episcopul Grigorie Leu, existând suspiciunea că acesta a fost otrăvit de către reprezentanții regimului comunist.
În septembrie 2018, a fost demarată, la sediul Episcopiei Hușilor, acțiunea de deshumare a rămășițelor pământești ale Episcopului Grigorie Leu, prelevându-se probele necesare efectuării unei expertize medico-legale toxicologice.
Comisia a fost alcătuită din arheologi ai IICCMER, procurori ai Parchetului Militar și ofițeri criminaliști. Raportul de expertiză medico-legală nr. 16932/c/24.02.2019, întocmit de Institutul de Medicină Legală Iași, a concluzionat că moartea Episcopului Grigorie Leu s-a datorat unei „intoxicații cu o substanță ce conține ioni de cupru”, „care nu puteau ajunge în organism decât prin ingestie”.
În data de 28.07.2021 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare, a emis o Ordonanță care confirmă otrăvirea Episcopului Grigorie Leu de către reprezentanții regimului comunist.
Potrivit Ordonanței de clasare, „expertiza toxicologică face dovada faptului că moartea Episcopului Grigorie Leu a fost consecința inhalării ionilor de cupru, care, prin caracteristicile chimice și prin cantitatea mare îngurgitată, a acționat ca o substanță otrăvitoare, suprimând viața înaltului prelat la scurt timp după întâlnirea avută de acesta cu Petru Groza, președintele Consiliului de Miniștri al proaspăt proclamatei Republici Populare Române, întâlnire după care acesta a acuzat imediat o stare de rău, iar simptomele sunt și ele unele specifice unei intoxicații cu substanțe otrăvitoare, fiind întrunite elementele de tipicitate ale unei omucideri”.
În document se mai precizează că, în urma analizei documentelor existente în dosarul de urmărire informativă aflat în arhiva CNSAS, se dovedește opoziția constantă a Episcopului Grigorie Leu față de regimul comunist, caracterizând drept „execuție” acțiunea soldată cu moartea acestuia.
Nimeni nu poate fi tras la răspundere penală
Având în vedere că toți participanții la evenimente au murit, inclusiv „inculpatul Petru Groza”, dar și timpul trecut de la petrecerea faptei, procurorii au dispus clasarea cauzei.
„S-a finalizat astfel un amplu demers de stabilire a adevărului istoric, prin confirmarea, din partea instituțiilor abilitate ale statului român, a uciderii Episcopului Grigorie Leu al Hușilor de către reprezentanți de vârf ai regimului comunist ateu. Această realitate a fost întrezărită încă din perioada imediat următoare trecerii la cele veșnice a ierarhului, și mărturisită de apropiații săi și de dovezile circumstanțiale, care au putut fi strânse în lipsa unei analize oficiale, demersurile în acest sens fiind blocate de autoritățile comuniste din acea vreme”, au anunțat oficialii Episcopiei Hușilor.
FOTO: Ziarul Lumina, Episcopul Grigore Leu, primul din stânga
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro