Gata cu stopurile de la intrarea pe DN 1 dinspre Capitală. Ieri au fost desfiinţate semafoarele de la intersecţia şos. Bucureşti- Ploieşti cu strada Elena Văcărescu şi s-a construit un sens giratoriu. Şi pentru ca pietonii să ajungă totuşi de pe o parte pe alta a podului de la Băneasa, Administraţia Lacurilor şi Parcurilor a amenajat un pasaj pietonal, chiar pe lângă lacul Herăstrău. Pietonii pot traversa intersecţia pe sub pod, existând scări, dar şi alei pentru persoanele cu dizabilităţi. Pasajul e luminat şi deschis tot timpul. “Am reabilitat întreaga zonă de sub pasaj şi pietonii pot merge cu încredere pe aici”, ne-a declarat Radu Popa, director la Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement.
Aşa vom trece peste Dâmboviţa
Două poduri paralele, câte unul pentru fiecare sens de mers, cu câte două benzi pe sens. Aşa va arăta lucrarea de la Mihai Bravu pe care municipalitatea a început-o deja. Pasajele lungi de 700 de metri vor face legătura între şos. Mihai Bravu, peste râul Dâmboviţa şi peste Splaiul Unirii, şi Calea Văcăreşti. Podurile vor fi gata în primăvara anului viitor.
Peste râu, de la Mihai B ravu pe Calea Văcăreşti, vor fi construite două poduri

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.