Investiția „pasivă” în încălzirea locuinței este aproape singura metodă la îndemâna majorității de a obține câștiguri de ordinul a 5-10% pe an, o cifră posibilă până acum câțiva ani, dar aproape de neimaginat în ziua de azi.
Când sistemele de încălzire ale orașelor încep să cedeze și orice metodă de încălzire se scumpește insuportabil – până și tradiționalele lemne de foc! – asta devine deja o problemă de confort și sănătate.
Pe de altă parte, atunci când ești asaltat cu oferte „de nerefuzat” de la furnizori de tehnologii de ultimă generație, decizia poate să se transforme într-un risc financiar pe care preferi să-l eviți.
Cu sau fără bani de la stat?
Din 2010 până acum trei ani a funcționat programul „Casa Verde” clasic (altceva decât mai recentul Casa Verde Fotovoltaice, unde mii de români au aplicat degeaba din vina statului), prin care s-au finalizat mai mult de 30.000 de proiecte.
Atunci când o parte sau tot proiectul este subvenționat, deciziile sunt, desigur, mult mai simple, dar vin și cu restricții pe măsură: fostul program a decontat doar investițiile în panouri solare și pompe de căldură.
Pe unii dintre beneficiari i-a ajutat să-și reducă factura, pe alții nu prea, din motive pe care le vom detalia mai jos, dar măcar n-au pierdut banii lor.
Acum, există în sertarele Ministerului Mediului un proiect similar celui clasic, care extinde posibilitățile de finanțare inclusiv pentru ferestre și lucrări de izolare, dar urmează să aflăm odată cu prezentarea bugetului de stat dacă e vreo șansă să fie aprobat. La cum arată acum finanțele publice, foarte probabil că nu.
Dar indiferent de ce va hotărî statul să subvenționeze sau nu, iarna nu va rămâne la fel de blândă precum cea de până acum, iar niște decizii tot vor trebui luate mai devreme sau mai târziu. Există însă o decizie destul de simplă și una foarte complicată.
Decizia simplă: izolarea
Aproape toți cei care au regretat o astfel de investiție sunt cei care s-au lăsat seduși de performanța din cartea tehnică a noului sistem și n-au citit „scrisul mic”: cifrele sunt valabile doar în cazul unei locuințe bine izolate.
În caz contrar, diferența poate fi atât de mică, încât investiția să nu se recupereze niciodată sau chiar, atunci când combustibilul este altul decât înainte, să coste mai mult. Nu de puține ori izolarea schimbă toate celelalte calcule, în sensul că este posibil ca instalația de încălzire să nu mai trebuiască înlocuită cu orice preț.
Nu da curs sfaturilor care încearcă să te convingă de contrariu, anume că metoda de încălzire este atât de performantă, încât izolația nu mai contează! Izolația trebuie aproape întotdeauna făcută prima, cu rare excepții – de exemplu, dacă centrala tocmai s-a stricat și trebuie să rezolvi rapid situația. Și atunci ieși în pagubă, dar măcar n-ai înghețat de frig.
Ceva mai complicat de stabilit este grosimea izolației: dacă este prea subțire, atunci nu vei atinge potențialul maxim de economisire. Dacă este prea groasă, nu se va amortiza niciodată investiția suplimentară (cea totală va părea în continuare că se amortizează, doar că într-un termen foarte lung).
Ideal este să consulți un specialist care să-ți facă calculul cost-beneficiu.
Decizia complicată: încălzirea
Odată rezolvată componenta pasivă, atunci când vine vorba despre sistemul efectiv de încălzire, nu există niciodată o soluție care să se potrivească oricui.
La bloc este mai simplu: deciziile le ia asociația de proprietari sau municipalitatea care finanțează investiția.
Pentru casele individuale însă, consultarea unui specialist devine obligatorie, iar găsirea lui este cea mai dificilă misiune.
Cei care chiar se pricep de obicei au și ceva de vândut, iar asta nu funcționează în favoarea ta. Cei care se ocupă cu eliberarea certificatelor energetice cerute de lege rar se pricep să facă un calcul cost-beneficiu realist, pe scenarii.
Iar cei care pot să le facă pe toate bine sunt rari și scumpi. Până la urmă, poate fi și onorariul consultantului o investiție foarte bună, în caz că nu găsești o cunoștință care să te sfătuiască în mod dezinteresat.
Ai trei criterii în funcție de care să evaluezi propunerea: unul este cel tehnologic, care trebuie într-o oarecare măsură lăsat în plan secund, mai ales atunci când e vorba de propuneri care n-au fost verificate cu succes în realitate; altul este cel subiectiv – confortul pe care dorești să ți-l asiguri; iar al treilea este unul obiectiv și, de asemenea, cel mai important pentru subiectul articolului de față: calculul cost-beneficiu.
Dacă investiția se amortizează în 10 ani sau mai puțin, este excelent: asta înseamnă un randament anual cu două cifre.
Dacă se amortizează în maximum 20 de ani, tot este acceptabil, randamentul coboară spre 5%, ceva aproape de negăsit pe piețele financiare azi.
În schimb, dacă durata de amortizare depășește 20 de ani, chiar dacă pari să rămâi pe plus, atunci intervine întrebarea dacă nu cumva sistemul va trebui înlocuit sau nu va ajunge la vreo reparație capitală, caz în care câștigul se poate transforma în pierdere.
Iar dacă ești în dubii și nu e vreo urgență, îți permiți poate să mai aștepți un an-doi până se hotărăște statul să reia programele de subvenție în vreo formulă. Atenție, însă, chiar și atunci când banii par să vină gratis, calculul cost-beneficiu este la fel de important: pentru că doar la finalul perioadei de amortizare îi vei regăsi pe toți în buzunarul tău.
*****
„Școala de bani” este o secțiune publicistică având ca temă educația financiară, finanțată de BCR, dar cu un conținut editorial independent. Aici veți putea citi informații proaspete, analize și sfaturi despre cum să vă gestionați bugetul, soluții de economisire și despre cum să luați cele mai bune decizii în ceea ce privesc veniturile și cheltuielile personale. Interacțiunea oamenilor cu banii e un lucru care se schimbă în permanență, iar informațiile despre cele mai bune practici mondiale, despre riscuri și tendințe ne pot influența viața în bine. BCR nu are niciun control asupra acestor articole, nu le vede înainte de publicare, ele sunt scrise independent de redacția Libertatea.