O secție de pediatrie a Spitalului Județean Botoșani, suspendată pentru că nu sunt medici. Ce spune conducerea unității medicale

Comentează
Arhiva foto

Este vorba de Secția Exterioară Săveni a SJU de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) „Mavromati”, unitate sanitară considerată al treilea cel mai mare spital din țară, ca număr de paturi. De mai bine de o lună, secția de Pediatrie s-a închis din lipsă de medici, scrie ziarul local Monitorul de Botoșani.

Cu secții la zeci de kilometri distanță una de alta, în trei orașe din județ, spitalul are 1.538 de paturi.

Una dintre cele mai grave situaţii este la Secția Exterioară Săveni a SJU, unde secția de Pediatrie a fost închisă după unul dintre medici s-a pensionat, iar cel de-al doilea a intrat în concediu de creștere al copilului.

„Momentan activitatea este suspendată la secția exterioară de Pediatrie Săveni pe o perioadă de 30 de zile. Noi facem toate eforturile să redeschidem acea secție pentru pacienții care se adresează acolo. De aceea și suspendarea se face doar pe 30 de zile, pentru că noi continuăm să căutăm un specialist care să meargă acolo”, a declarat Doina Caba, managerul SJU „Mavromati” pentru presa locală.

Din cauza lipsei de medici și a suspendării activității, asistenții și infirmierii au fost redistribuiţi pe alte secții ale spitalului, majoritatea dintre ei fiind trimiși la Botoșani.

Criză de medici pediatri nu este doar la Săveni, ci şi la Botoşani, iar din acest motiv municipiul nu poate ajuta secţia din judeţ.

„Avem medici în prag de pensionare, cea mai mare pondere fiind la Pediatrie. Tocmai de aceea este foarte greu să detașăm de la județean la Săveni, pentru că cinci dintre cei 11 medici pediatri sunt în prag de pensionare. Alți trei mai au unul sau doi ani până la pensionare”, a mai spus managerul Doina Caba.

Medicii sunt nevoiți să facă naveta cel puțin 100 de kilometri zilnic

La Săveni, în prezent sunt cinci medici care asigură camera de gardă, aceştia abia reuşesc să facă faţă numărului mare de pacienți.

Doi dintre aceştia sunt medici angajați, iar ceilalți trei sunt pensionari. Cei doi angajaţi au avut deja peste 600 de pacienți internați în această perioadă.

Aceștia sunt nevoiți să facă naveta cel puțin 100 de kilometri zilnic, fie de la Botoșani, fie de la Dorohoi.

„S-au scos posturi la concurs pentru camera de gardă, pentru medicină internă, iar la Pediatrie a fost sistată activitatea. Adresabilitatea copiilor era destul de mare, mai ales pentru spitalizarea de zi și atunci ne confruntăm cu părinți nemulțumiți de faptul că trebuie dirijați, indiferent de patologie, către spitalul din Botoșani. Uneori este foarte dificil să îi facem pe părinți să înțeleagă că nu este medic pediatru. Cazurile mai grave le trimitem cu ambulanța, dar celelalte în regim propriu de deplasare”, a precizat medicul Anca Șărban, medic specialist de medicină internă în cadrul Secției Săveni.

Medicii care lucrează în secția Săveni spun că pandemia, a fost într-un fel „de ajutor” în această perioadă.

„Eu sunt pensionară și suntem doi medici care deservim și secția și ambulatoriul. Avem noroc că în perioada asta, post-Covid, lumea încă are rețineri să vină la spital și așa facem față la numărul de prezentări. Dar la Pediatrie este o reală problemă. Acum a început școala. Sunt atâtea școli, licee în zonă. Nu este niciun pediatru în zona Săveni. Deservim o populație de peste 40.000 de oameni. Noi, ca interniști, nu îi putem interna sau trata pe copii. Noi sperăm să se rezolve această situație, pentru că este o problemă”, a spus medicul primar Vera Andronic.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
12:59
Peste 8.300.000 de români sunt acționari la Petrom, Hidroelectrica sau BT, deși majoritatea nu știu
Curcubeu de după nori
10:21
După ploi și frig, meteorologii anunță vreme mai caldă: unde se anunță 30 de grade Celsius
MONDEN
Madalina Apostol si Nick Radoi. Sursa FOTO/ Facebook
12:47
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
Mihai Bobonete la Romanii au talent 2026. Sursa FOTO/ Facebook
11:42
PRO TV a anunțat oficial noul juriu „Românii au talent” sezonul 17. Misterul a fost elucidat. „O mare onoare”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
09:34
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
08:34
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
14:29
Cine transmite meciul Alexander Zverev - Ben Shelton din finala masculină de la US Open. La ce oră începe competiția
14:23
Bianca Drăgușanu, devastată după ce a aflat de moartea Mădălinei Apostol. Iubita lui Nick Rădoi i-a fost prietenă bună. „Îmi e foarte greu”
14:09
„Am țipat, am plâns și am implorat”. Au scăpat din incendiul de pe insula Brac cu bebelușul de un an în hidrobicicletă
14:07
Insula exotică pe care riști interdicția pe viață și o amendă de 24.000 de euro, dacă faci un filmuleț
TRENDING
11:00
Black Friday 2026: când încep cele mai mari reduceri din an în România
ExclusivReportaj
07:00
Atacul „strigoilor” de pe TikTok într-un sat din Brăila unde primarul a renovat cimitirul: „Plictiseală mare, trăim timpuri urâte!”
08:12
Revolut, păcălit de infractori, le-a dat pașapoarte, selfie-uri și date despre Bitcoin
07:00
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Nasterea te face mama. Dr Ciprian Morariu si Aurelia Petre despre fenomenul cezarienelor. Foto arhiva personala
13:00
„Nașterea te face mamă, nu calea prin care naști”. Fenomenul cezarienelor în România: între decizia medicală, teama de durere și dorința de siguranță
Interior modern de bucătărie cu blat din lemn și ustensile de bucătărie pentru prepararea mâncărurilor, într-un apartament confortabil
12:30
Cum să îți organizezi bucătăria pentru a găti rapid și curat
O hartă meteo a Europei, unele dintre zone sunt marcate cu roșu sau portocaliu, indicând astfel țările în care este caniculă
12:19
Recordul de 72 de ani pentru cea mai caldă lună august, doborât de două ori în 3 ani, în Balcani
Porthdinllaen, Gwynedd, Țara Galilor, 21 octombrie 2023. Barul „Ty Coch” (Casa Roșie).
10:33
Satul din Marea Britanie care nu are mașini, drumuri sau pubele: „Simt că timpul se oprește în loc”
Un adolescent de 15 ani a supraviețuit miraculos după ce a petrecut mai multe zile pe ape înghețate, în Alaska. Sursă foto: captură video BBC.
12 sept.
Adolescent de 15 ani salvat după ce a plutit zile întregi în apele înghețate din Alaska. Fratele și vărul său au murit
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Judecătoare
Analiză
10:00
Procesul judecătoarei care n-a motivat 821 de hotărâri judecătorești: Monica Cipariu ar putea plăti pentru victima unui criminal eliberat și din vina ei
Cine este Teodora Sava, prima româncă la The Voice UK, care a întors toate cele 4 scaune. Sursă foto: Sava Mihaela / Facebook
07:54
Teodora Sava, prima româncă ajunsă la „The Voice UK”, a întors toate cele 4 scaune. Are 24 de ani și a plecat din Piatra-Neamț pentru muzică: „Este cel mai mare vis al meu”
Primul avion nou TAROM din ultimii 20 de ani. Când va zbura „Mircea Lucescu” și care este prima destinație
Reportaj
12 sept.
Primul avion nou din flota TAROM din ultimii 20 de ani: când zboară prima dată aeronava Boeing 737 MAX botezată „Mircea Lucescu”
Locuitorii din Botoșani au primit sâmbătă după-amiază un mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone. Foto: Getty Images
12 sept.
Dronă prăbușită în județul Suceava, după o alertă de incursiune aeriană în Botoșani. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă