Viscolul și frigul pătrunzător au pus în pericol viețile oamenilor fără adăpost din Galați. Polițiștii locali au umblat vineri noaptea și sâmbătă dimineața prin locurile în care se adună în locuințe improvizate cei care-și fac veacul pe străzi. Au încercat să-i convingă să se interneze la Centrul pentru persoane fără adăpost. 35 dintre ei au refuzat, preferând să doarmă sub cerul liber, la minus 12 grade Celsius.

„Nu vreau să mă duc acolo. Lasă că mă descurc eu. Suntem doi, ne-am făcut aici condiții, nu mergem la centru. Eu am rămas pe stradă din 1995 și nu am murit “, le-a spus polițiștilor Viorel Metincu (48 de ani).

Oamenii străzii au fost salvați de polițiști din calea viscolului. Unii au refuzat să fie adăpostiți și au dormit sub cerul liber chiar și la minus 19 grade Celsius

Acești oameni ai străzii au refuzat să meargă la centrul Primăriei Galați

Alții, doar opt ce-i drept, au acceptat să fie internați în centrul Primăriei.

Într-un adăpost improvizat din lemne și câteva pături, dârdâia Viorel Vestaru. Are 33 de ani și spune că stă pe străzi de la majorat. Imediat după ce a împlinit 18 ani, nu a mai stat în centrul de plasament, unde a fost abandonat de familie. A fost convins cu greu să meargă la centru, deși abia se mai putea ține pe picioare.

„E frig acolo unde stau, foarte frig. M-am învățat de când sunt pe străzi să mă descurc singur. Nu am mai avut casă de la centrul de plasament. Nu mai plec acum de aici până nu trece gerul”, a spus Vestaru (foto).

Oamenii străzii au fost salvați de polițiști din calea viscolului. Unii au refuzat să fie adăpostiți și au dormit sub cerul liber chiar și la minus 19 grade Celsius

Viorel Vestaru trăiește într-un adăpost improvizat pe o stradă din Galați

De ce votează românii din diaspora cu suveraniștii, deși ei susțin local partide care vor să-i expulzeze. Interviu cu politologul Radu Dumitrescu
Recomandări
De ce votează românii din diaspora cu suveraniștii, deși ei susțin local partide care vor să-i expulzeze. Interviu cu politologul Radu Dumitrescu

Nu mai puțin de 35 de oameni ai străzii au refuzat ajutorul Primăriei Galați. În schimb, au primit de la polițiștii locali mâncarea caldă care le-a fost împărțită de la Cantina de Ajutor Social.

„Având în vedere condiţiile meteorologice nefavorabile, la iniţiativa Primăriei Municipiului Galaţi, Poliţia Locală a avut că misiune principala identificarea persoanelor aflate în situaţii deosebite sau a celor fără adăpost care refuză internarea în instituţiile de ocrotire. Scopul acţiunii a fost acela de a veni în sprijinul acestor persoane defavorizate, cu hrană (caldă şi rece, pentru următoarele zile), mâncare acordată prin Cantină de Ajutor Social”,a precizat Aurelia Matei, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Galați.

Oamenii străzii au fost salvați de polițiști din calea viscolului și în Iași

A fost o noapte cu ger năpraznic și la Iaşi. Termometrele au arătat minus 13 grade, însă s-au resimţit minus 27 de grade Celsius din cauza viscolului. Pe o asemenea vreme câinoasă, Poliţia Locală i-a căutat pe oamenii fără adăpost ca să-i convingă să meargă pe timpul nopții la un cămin al Direcției de Asistență Comunitară, informează Mediafax.ro.

Un bătrân, care locuia la parterul unui bloc, a fost ajutat de polițiștii locali. Localnicii susțin că bătrânul a refuzat de nenumărate ori să se ducă la adăpost. Acum, însă, a primit un ceai și o mâncare caldă de la polițiști care l-au convins atât pe el, cât și pe mai mulți oameni ai străzii, să petreacă noaptea în căminul pentru cei fără adăpost.

Coșmarul Elenei Udrea: ar putea petrece vara în pușcărie, deși instanța a decis ca poate fi eliberată. DNA a făcut recurs
Recomandări
Coșmarul Elenei Udrea: ar putea petrece vara în pușcărie, deși instanța a decis ca poate fi eliberată. DNA a făcut recurs

„Având în vedere temperaturile scăzute din aceste zile, poliţiştii locali continuă acţiunile pentru identificarea persoanelor fără adăpost şi conducerea acestora în spaţiile special amenjate de către Primăria Municipiului Iaşi. Din păcate sunt şi persoane care refuză internarea, ocazie cu care le oferim un ceai cald să se încălzească şi îi avem în atenţie şi în caz că sănătatea lor se înrăutăţeste chemăm Serviciul de Ambulanţă pentru a-i analiza medical”, a declarat Daniel Ungureanu, purtător de cuvânt al Poliţiei Locale Iaşi.

Mulți dintre cei duși de ambulanță sau de polițiștii locali la adăpost rămân acolo doar o noapte ca să primească o mâncare caldă și să se odihnească câteva ore. A doua zi, aceștia se întorc pe străzi.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.