Palatul Voievodal Curtea Veche așteaptă restaurarea: povestea unui monument unic în România abandonat ani la rând 

Palatul Voievodal Curtea Veche a ajuns, astăzi, un spațiu închis, împrejmuit de garduri și marcat de urmele vizibile ale deteriorării, devenind, odată cu trecerea timpului, doar un șantier uitat în mijlocul orașului. 

Recent, Primăria Capitalei a anunțat că a fost semnată autorizația de construire pentru punerea în siguranță a palatului, iar lucrările ar putea începe în următoarele săptămâni și vor costa două milioane de lei. „S-a mai încercat o punere în siguranță, în 2018, însă lucrările au fost oprite doi ani mai târziu și abandonate. Nu au fost luate atunci nici cele mai mici măsuri de conservare a monumentului istoric”, a mai scris Primăria Capitalei pe social media. 

O scurtă istorie a monumentului 

Aflat în incinta fostei Curți Domnești, locul a fost reședință a domnitorilor Țării Românești. Între 1459 și 1660, Bucureștiul a funcționat ca reședință domnească alături de Târgoviște, iar după 1660 a devenit capitală unică.

În perioada lui Constantin Brâncoveanu, palatul și grădinile ocupau aproximativ 25.000 de metri pătrați. Muzeul a fost amenajat între 1969 și 1974 și păstrează urme importante ale trecutului: fragmente de ziduri din vremea lui Vlad Țepeș, fundații ale primei reședințe domnești din secolul al XIV-lea și elemente care amintesc de amprenta secolului al XVIII-lea.

Informațiile istorice au fost luate de pe site-ul Muzeului Municipiului București, muzeulbucurestiului.ro. 

Cum arată astăzi Curtea Veche

Palatul Voievodal Curtea Veche este unul dintre cele mai importante repere istorice ale Bucureștiului. Situl păstrează unele dintre cele mai vechi mărturii ale orașului, datate din secolul al XIII-lea, dar valoarea sa vine mai ales din continuitatea locuirii acestui spațiu timp de peste 500 de ani.

La intrarea în Palatului Voievodal se află încă panoul care anunță începerea lucrărilor de restaurare în aprilie 2018 și finalizarea acestora în 2021. Prin gardul înalt acoperit cu plasă, palatul arată astăzi ca un spațiu abandonat în inima Capitalei.

Curtea este acoperită de vegetație crescută necontrolat, iar printre ruine se văd grămezi de cărămizi, materiale degradate, structuri de lemn afectate de trecerea timpului și schele ruginite. Unele zone par complet lăsate în paragină. Printre buruieni, garduri și structurile de lemn deteriorate, elementele arhitecturale vechi abia mai pot fi observate. 

În interiorul palatului, imaginea este și mai apăsătoare. În spatele zidurilor vechi se află PET-uri, ambalaje, cartoane și gunoaie împrăștiate. Într-un spațiu care reprezintă cel mai vechi monument medieval al Bucureștiului, urmele neglijenței sunt mai vizibile decât istoria locului.

Printre ruine, singurele care astăzi mai pot intra sunt pisicile. Se strecoară prin spațiul închis publicului și printre urmele unui șantier rămas în așteptare.

În magazinele de suveniruri din Centrul Vechi încă se găsesc vederi cu imaginea Palatului Voievodal Curtea Veche de dinainte ca situl să ajungă în starea de acum. Paradoxal, turiștii care le cumpără se află uneori chiar lângă monument, dar nu își dau seama. Privesc fotografia de pe vedere și întreabă unde se află locul, fără să știe că ruinele sunt la câțiva pași de ei, ascunse în spatele gardurilor. 

Povestea unei doamne care privește Curtea Veche de la fereastră de peste 50 de ani 

Pentru locuitorii din zonă, degradarea Curții Vechi nu este doar o problemă de patrimoniu, ci și una personală. Doamna Maria, în vârstă de 80 de ani, locuiește lângă Palatul Voievodal Curtea Veche din 1972. 

De peste 50 de ani, privește monumentul de la fereastra apartamentului său și spune că a văzut locul plin de viață, cu spectacole și copii care se jucau în curte, dar și felul în care acesta a ajuns, în timp, victima nepăsării statului. 

„Eu cunosc Curtea Veche din anul 1972, când se făcuse prima prezentare de muzeu în aer liber”, a povestit aceasta. Potrivit ei, în trecut aici aveau loc spectacole și evenimente culturale. „Regretatul actor Mircea Diaconu împreună cu soția lui, Diana Lupescu, făceau aici spectacole, o frumusețe. Făceau fel de fel de acțiuni culturale”.

Doamna Maria adaugă însă că situația s-a schimbat treptat în ultimii ani. „La un moment dat s-a aplicat un sistem de conservare, dar acum s-a distrus”, a afirmat ea. Își amintește și un moment în care, spune ea, la intrarea în palat ar fi avut loc o manifestație legată de oprirea lucrărilor. 

„La un moment dat au făcut la intrarea în palat o manifestație, cu pancarte, cred că erau restauratorii care spuneau «nu ni s-a plătit, nu putem să mai facem». Și de atunci am mers tot înapoi”.

În amintirea sa, Curtea Veche era un loc îngrijit și plin de viață. „Era curat. Se jucau copiii pe acolo”, a spus femeia. Astăzi, privind starea în care a ajuns monumentul, nu își ascunde tristețea și dezamăgirea: „Eu chiar sufăr, sunt îndurerată pur și simplu”.

Întrebată ce simte atunci când vede un monument istoric atât de important ajuns într-o asemenea stare, doamna Maria spune că a sperat, la un moment dat, că lucrurile se vor schimba. „Eu m-am bucurat când domnul Ciucu și-a propus să restaureze acest muzeu. Un muzeu în aer liber, pentru că chiar are potențial”, a spus ea.

Japonezi cu camere de filmat, ruși după Dracula și arhitecți cu schițe

Doamna Maria a vorbit și despre interesul străinilor pentru loc, mai ales datorită legăturii cu Vlad Țepeș. „Vă spun că foarte mulți turiști străini sunt curioși de Dracula”. Își amintește cum, într-o zi, pe Lipscani, a întâlnit o turistă rătăcită, care încerca să ajungă la Curtea Veche, iar reperul pe care i l-a dat doamnei Maria pentru a o îndruma a fost cuvântul „dracoli”. 

„Era dintr-un grup din țările foste sovietice, vorbea rusește. M-a întrebat dacă cunosc zona și i-am spus că da. A zis că nu mai știe exact unde să se ducă, dar spunea ceva cu «Dracoli, Dracoli», și mi-am dat seama că e Dracula”.

O altă amintire pe care o are în legătură cu interesul turiștilor a fost când un japonez i-a călcat pragul pentru a filma de la înălțime frumusețea Palatului Voievodal. „Odată vreau să spun că am venit acasă și trebuia să vină un elev la mine. Între timp eu mă uitam la o emisiune despre relațiile chinezo-japoneze. În momentul ăla, s-a auzit țâr la ușă și mă gândeam că a venit copilul, însă coincidența face că era un domn japonez care mi-a cerut voie să filmeze”.

Își amintește și de un alt bărbat care i-a cerut permisiunea să deseneze monumentul. „Un alt domn a venit și a desenat. Deci m-am uitat cum a desenat, cred că era arhitect. Era perfect, a făcut toate proporțiile. Asta mai demult, când avea ce desena, că acum…”.

În final, doamna Maria a fost întrebată ce înseamnă Curtea Veche pentru București și a vorbit despre importanța istorică a locului și despre felul în care acesta ar trebui valorificat. „Avem istorici, avem oameni care se ocupă cu valorile din țara asta și din orașul ăsta. Aici e cel mai vechi monument. Cel mai vechi monument, cea mai veche construcție a fost Palatul Voievodal”, a declarat ea.

Aceasta a comparat experiența vizitării Curții Vechi cu cea a altor locuri istorice din țară și a spus că „e un sentiment aparte când treci pe la locuri istorice. Dacă te duci în Târgoviște, pulsează, fiecare piatră spune ceva. Și aici…”

Turiștii caută monumentul, dar nu îl găsesc

Un lucrător comercial din Centrul Vechi, care a dorit să își păstreze anonimatul, a povestit că mulți oameni ajung să caute Palatul Voievodal Curtea Veche, dar nu reușesc să îl găsească. Potrivit acestuia, locația nu ar fi actualizată pe Google, iar turiștii se rătăcesc adesea prin zonă.

Acesta susține și că situl nu este păzit suficient de atent, iar oamenii străzii și-au atașat pe un gard o scară și și-au construit un tobogan pentru a intra mai ușor în interior.

De asemenea, a mărturisit că zona s-a transformat, în timp, într-o „groapă de gunoi” și că stivele de cărămizi vizibile în curte ar proveni din interiorul palatului. Lucrătorul se teme că, în cazul unui cutremur mai puternic, monumentul s-ar putea prăbuși.

Arhitectul Bogdan Fezi: „Clădirea trebuie privită atât ca obiect de arhitectură în sine cât și ca reper urban și catalizator pentru spațiile urbane dimprejur” 

Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă Curtea Veche pentru București și care sunt provocările restaurării unui astfel de monument, reporterul Libertatea a discutat cu Bogdan Fezi, arhitect, cu o experiență de proiectare de aproape 30 de ani în România și Franța, cu studii de arhitectură în România, Marea Britanie și Franța, cu un doctorat în arhitectură la Universitatea Paris 8, abilitat să conducă doctorate, profesor universitar la UAUIM.

Libertatea: Cum vedeți Palatul Voievodal Curtea Veche din perspectivă urbanistică: ca un monument izolat sau ca parte importantă a structurii Centrului Vechi?
Bogdan Fezi: Uneori avem impresia că orașele istorice pe care le vizităm și le admirăm sunt imobile în timp, ceea ce nu este cazul. Dacă ne gândim, spre exemplu, la un oraș ca Parisul, Palatul Luvru a fost construit inițial după 1100, refăcut de Francisc I, după 1500, și definitivat abia către Revoluția Franceză. Ulterior a fost din nou extins între iar ultimele intervenții notabile sunt celebra piramide din sticlă de la Luvru, proiectul arhitectului Pei din perioada președintelui François Mitterrand.

În ceea ce privește Bucureștiul, Palatul Voievodal nu numai că a evoluat în timp, dar și-a mai și schimbat poziția. Inițial, el a fost construit inițial în jur de 1400, iar de el își leagă numele domnitori importanți precum Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș sau Matei Basarab.

Soarta clădirii a fost afectată nu numai de dispariția tragică a domnitorului Constantin Brâncoveanu, dar și de dezastrele specifice vremii, un incendiu și un cutremur, survenite la puțin timp după aceea. De altfel, denumirea de Curtea Veche provine de la faptul că domnitorul Alexandru Ipsilanti a construit un alt palat, denumit inițial Curtea Nouă. Nici acea construcție nu a avut o soartă mai bună, ea fiind jefuită, arsă și apoi dispărută.

Atunci când principele Carol, viitorul rege al României, a sosit la București, la 1866, i-a fost oferită casa Golescu care, prin extinderi succesive a devenit palatul pe care îl cunoaștem astăzi ca Muzeul Național de Artă al României.

Dar iată că vorbim foarte mult despre clădiri și foarte puțin despre spațiile dintre clădiri, or oamenii trăiesc se întâlnesc și se deplasează chiar în aceste spații, piețe și artere de circulație. În orașele vest-europene, palatele regale au avut darul, de a lungul timpului, să ducă la crearea unor mari piețe de întâlniri publice în fața acestora. Fiind lipsit de asemenea clădiri ale puterii politice, Bucureștiul s-a văzut văduvit de prezența unor piețe importante. În anii 30, capitala României reușise să se construiască clădiri emblematice, dar suferea lipsa piețelor de reprezentare.

De aceea, pentru amenajarea pieței din fața noului Palat Regal au avut loc numeroase concursuri de arhitectură care urmăreau crearea unui spațiu reprezentativ. Cel organizat în 1943 a fost însă întrerupt de Al Doilea Război Mondial, iar concursul din 1998 nu a avut o finalizare, urmând exact modelul majorității concursurilor din perioada postdecembristă.

 Astfel, de la Curtea Veche și până la noul Palat Regal, Bucureștiul și locuitorii săi rămân văduviți de existența unor spații publice de reprezentare cum au majoritatea capitalelor vest-europene.

– Ce rol ar trebui să aibă acest sit istoric în identitatea Bucureștiului de astăzi?
– Relevanța istorică a palatului este de conservarea a straturilor memoriei, pornind de la continuitatea locuirii și până la diversele influențe culturale. Clădirea trebuie privită atât ca obiect de arhitectură în sine, cât și ca reper urban și catalizator pentru spațiile urbane dimprejur. De exemplu, Piața Sfântul Anton nu și-a atins încă potențialul de dorit.

Degradarea Curții Vechi, o pată pentru istoria Capitalei

– Cum afectează starea de degradare a Curții Vechi imaginea Centrului Vechi?
– Sigur că degradarea Curții Vechi reprezintă o pată nu numai pe zona respectivă, dar și pentru modul în care ne raportăm la istoria Capitalei. În vreme ce investiții private au ridicat nivelul din zona centrului istoric, proiectul de restaurare a palatului, contractat în 2010, încă stagnează. Infiltrațiile de apă și ninsorile, stagnarea apei în subsol afectează însăși rezistența structurală a edificiului.

Există totuși și proiecte de intervenții pe monumente istorice care pot fi repere, cum ar fi cea de la Hanul Gabroveni, un monument istoric care a fost salvat și transformat într-un centru cultural.

Cum poate fi readusă Curtea Veche în circuitul urban și turistic al Capitalei 

– Cum ar putea fi integrată Curtea Veche mai bine în zona Centrului Vechi, în relație cu repere precum Hanul lui Manuc, Biserica Sfântul Anton și strada Lipscani?
– Repere în oraș pot fi atât clădirile, piețele, dar și circulațiile. Într-o zonă prin excelență pietonală, conectarea la trasee pietonale poate fi cheia reintegrării urbane.

– Cum vedeți integrarea Palatului Voievodal Curtea Veche în ceea ce înseamnă turismul cultural al Centrului Vechi și al Bucureștiului?
– Curtea Veche este un element absolut necesar în puzzle-ul unei capitale și în mozaicul ofertei turistice. Antiquarium din Sevilla este un exemplu în acest sens, arătând cum un important sit arheologic, care a fost descoperit întâmplător în timpul lucrărilor pentru o parcare subterană, a putut deveni contor pentru urbanismul întregii zone. În urma unui concurs internațional de arhitectură câștigat de arhitectul Jürgen Mayer, ruinele romane au fost conservate și puse în valoare prin intermediul, acolo, și a structurii Parasol.

Trei pași pentru salvarea Curții Vechi

– Ce fel de intervenție arhitecturală ar fi potrivită aici, astfel încât să fie protejată identitatea monumentului, dar și vizibil pentru public?
– Toate marile orașe din lume adoptă aceeași metodă pentru descoperirea celei mai bune idei, anume concursul de arhitectură, în cadrul căruia este ales cel mai bun proiect, și nu licitația, unde prețul cel mai mic primează.

Restaurarea ansamblului a început în anii 2010, dar apoi s-a blocat din motive care au pornit de la dificultăți financiare ale primăriei, care s-a văzut cu prețurile crescute de 10 ori și au culminat cu insolvența constructorului, o companie municipală aflată chiar în subordinea primăriei. Chiar și proiectele care se aflau la acel moment în lucru, cu stadiul de avansare care nu a depășit 25%, au fost contractate fără un concurs de arhitectură. Ordinul Arhitecților și specialiști în restaurare au adus critici proiectului atât datorită metodelor tehnice cât și soluțiilor arhitecturale propuse. Toate acestea nu sunt suficiente, pentru că monumentul trebuie adus în atenția publicului prin intervenții mai complexe cum sunt căile de acces sau acoperire.

– Cum se poate interveni asupra unui sit aflat într-o stare avansată de degradare fără a-i pierde autenticitatea istorică?
– La ora aceasta, monumentul are un stadiu avansat de degradare în special din cauza inamicului numărul unu: apa. Trebuie să înțelegem că intervențiile viitoare se vor face pe 3 niveluri. Luna aceasta, primarul general Ciprian Ciucu a semnat o autorizație de punere în siguranță, ceea ce înseamnă un început necesar, dar sunt numai măsuri superficiale, care să protejeze împotriva continuării degradării și a riscului de prăbușire locală.  

În plus față de aceasta va trebui făcută o adevărată intervenție de restaurare. Iar pentru proiectul final va fi nevoie de niște studii temeinice și de o gândire pe măsura importanței edificiului, pe care numai un concurs de arhitectură ar putea să o aducă. 

„Principala provocare pentru București rămâne finalizarea acestor demersuri” 

– Cât de complex considerați că ar fi procesul de restaurare a unui astfel de monument și care ar fi principalele provocări?
– Cu siguranță se vor putea găsi arhitecții și echipa multidisciplinară capabili să intervină în această situație. Principala provocare pentru București rămâne însă finalizarea acestor demersuri. O bună parte a instituțiilor publice, de la primării și până la Guvernul României, au lansat, de-a lungul timpului, concursuri de arhitectură și urbanism care nu s-au mai concretizat. Printre cele nerealizate se numără marele concurs internațional „București 2000” din anul 1996, concursul pentru Piața Revoluției sau cel pentru extinderea Palatului Victoria, iar seria poate continua.

Mai mult, pentru realizarea proiectelor arhitecturale și, în special, a celor urbanistice, care depășesc cu mult durata unui mandat de primar, Bucureștiul are imperativ nevoie de rezolvarea unor aspecte de bază în ceea ce privește arhitectura și urbanismul.

Profesia de arhitect, care este una dintre cele mai complexe la nivel mondial, nu poate să funcționeze corect în România atâta vreme cât, prin legislația actuală, oricine își poate deschide o firmă de arhitectură și poate semna contracte de arhitectură având numai obligația ca proiectul final să fie semnat de un arhitect. Ne lipsesc și alte elemente esențiale, pornind de la un sistem un onorarii indicative corespunzător cu cel european sau un standard minim de desen în arhitectură. Am demarat un amendament în Parlament și inițiative în acest sens, dar punerea lor în aplicare depinde de decizii politice.

La nivel de urbanism, nu numai că ne lipsește, după mai bine de un sfert de secol, un plan urbanistic general actualizat, dar capitala României nu-și poate conduce propriile destine. Bugetul Bucureștiului era votat de Parlament și nu de aleșii locuitorilor, vocea cetățenilor nu este ascultată așa cum s-a exprimat în referendumul pentru București referitor la centralizarea deciziei urbanistice la centru și, timp de un deceniu, România nu a reușit să reformeze legislația prin Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, blocat în Parlament.

---

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro