Patru milioane de euro furați ca-n filme din două mașini bilndate, de un comando înarmat cu puști Kalașnikov, pe o autostradă din Italia / VIDEO

 23 comentarii
Arhiva foto

Un grup de aproximativ zece bărbați înarmați a atacat trei vehicule blindate pe autostrada 131, în Sardinia, la intersecția cu Siligo (Sassari). Patru agenți de pază au fost răniți, în timp ce bandiții au scăpat cu prada, 4 milioane de euro, și sunt căutați în toată Italia, relatează Tgcom24.

Unul dintre agenții de pază a fost împușcat în picior, ceilalți trei au fost loviți când tâlharii au deschis mașinile blindate care transportau valori. Răniții au fost transportați la spitalul din Ozieri și la cel din Sassari, iar starea lor nu este gravă. Se pare că unul dintre atacatori a fost și el rănit în momentul ciocnirii cu una dintre mașinile blindate.

Patru milioane de euro, aceasta valoarea prăzii din atacul de pe 31 ianuarie, de dimineață, atac surprins de o cameră de supraveghere montată la bordul unui autovehicul, scrie Notizie Tiscali.

Au fost vizate trei vehicule blindate Vigilpol, blocate pe autostradă de un comando armat format din cel puțin 10 persoane. Bandiții au reușit să ia banii din două dintre cele trei blindate.

Directorul Brigăzii Mobile a Poliției Sassari, Michele Mecca, a făcut un bilanț al investigațiilor efectuate la fața locului, reconstituind cele întâmplate. Infractorii au întors din drum mai multe vehicule, amenințând șoferii cu puști automate Kalașnikov, au pus lanțuri și au presărat cuie pe asfalt. La aproximativ doi kilometri de locul atacului, comandoul a blocat cele două benzi spre Cagliari cu un camion de gunoi, în care a intrat primul vehicul blindat dintr-o coloană formată din trei mașini blindate de transport valori ale firmei Vigilpol.

Atacatorii, mascați și îmbrăcați în haine de camuflaj folosite de membri ai echipelor trupelor speciale, au deschis focul asupra vehiculelor, lovindu-l în picior pe unul dintre însoțitorii transportului. Un alt agent de pază, care conducea primul vehicul blindat, a fost rănit în urma coliziunii cu mașina de gunoi și a impactului cu celelalte două vehicule, care veneau din spate.

Alți doi agenți de pază au fost învinețiți la cap și pe piept, din nou din cauza coliziunii. Atacatorii au reușit să deschidă mașinile cu fierăstraie circulare pentru metal și au furat sacii cu bani din interior.

Atacatorii au incendiat apoi două vehicule pentru crea o perdea de fum și a-și acoperi fuga și au demarat spre Mores la bordul unui pick-up și al unui Fiat Panda, găsite la scurt timp după aceea, incendiate, la câțiva kilometri de locul atacului.

Pe un drum provincial care trece de-a lungul drumului de stat 131, în porțiunea în care cele trei vehicule blindate au fost atacate, a fost găsită o altă mașină arsă și în apropierea ei un sac cu explozibili.

Planul antitâlhărie a fost implementat în toată Sardinia și peste tot au fost înființate numeroase puncte de control. Căutarea tâlharilor a continuat pe tot parcursul zilei și este încă în desfășurare, inclusiv cu ajutorul elicopterelor.

Șoferul din duba căruia a fost filmat momentul inițial al atacului a povestit pentru La Nuova Sardegna cllipele trăite pe autostradă: „Purta haine de camuflaj și cagulă. Mi-a făcut semn să ies din dubă și mi-a ordonat să arunc cheile. Am fugit și am alergat 800 de metri. Am auzit împușcăturile, apoi am simțit mirosul de fum din cauciucuri. Au fost 20 de minute de groază”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (23)
  • Avatar comentarii

    costin1984 02.02.2024, 10:02

    Să sperăm că nu au fost români!

  • Avatar comentarii

    ..ZORRO.. 02.02.2024, 10:02

    ... foarte frumos... probabil nu ii vor prinde... sunt profesionisti...

  • Avatar comentarii

    Claudea 02.02.2024, 10:17

    Daca erau blindate, la ce a iesit soferul din masina? Na nu e ca in filme...

  • Avatar comentarii

    laurlaur2180 02.02.2024, 10:24

    Nu mai esti sigur nicaieri!

  • Avatar comentarii

    DMV75 02.02.2024, 11:00

    Cineva din interior a oferit informatia privind data si valoarea transportului. Agentii de securitate sunt simpli angajati, fara pregatire tactica pentru a face fata unor astfel de situatii. Mai ales daca se confrunta cu fosti militari. Masinile au nivel de blindaj max. IV, contra armelor de calibru mediu, gen 9mm sau 7,62. Dar cum pe piata neagra se gaseste orice inclusiv, munitie penetranta, blindajul masinilor de transport valori devine aproape inutil. Si in Franta a fost un jaf identic.

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!