Pestele sau viata

eroare de casting: Ben Affleck joaca rolul unui „geniu in high tech” (opriti-ma sa nu rad!), Uma Thurman, pe cel al unei savante care se indragosteste de el (desi nu, nu e oarba…). E tot atata lipsa de chimie intre „Bennifer” si Uma ca intre J.Lo si Muzica. Ce mai lipseste, pe langa chimie? Ei bine – desi e greu de crezut, din partea lui Woo -, lipseste panasul: o scena-doua mai spectaculoasa. Prima parte se mosmondeste sa faca trimiteri la capodoperele lui Hitchcock („La nord prin nord-vest”, etc.), a doua trimite – hodoronc-tronc – un porumbel alb, ca o nalucire (zbu)ratacita printr-o usa intredeschisa, ca sa ne aduca aminte ca vedem un film de John Woo; cam asta e tot – si, pentru un film semnat „John Woo”, e frustrant de putin!
„Pestele cel mare” incanta, dar nu convinge. Aici, nu interpretarile sunt problema (Ewan McGregor/Albert Finney si Alison Lohman/Jessica Lange sunt OK, cu putin ajutor de la prietenii Danny DeVito si Steve Buscemi), nici una-doua scene mai memorabile (episodul chinezesc e mortal!), ci intregul: Burton a izbutit sa faca un film inimaginabil de frumos (masina sub apa, ecou al „Rumble Fish”-ului lui Coppola de-acum 20 de ani), incredibil de fellinian (Circul, „Otto e mezzo”…), gotic „as usual”, dar cu un strop (hai, un kil) de „feelgood” a la „Forrest Gump” & „Truman Show” – ce mai, o budinca ca din reviste! Reteta e-acolo, dar lipseste misterul. Pacat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE