RADAr CULTURAL. Legenda Meșterului Magnolie
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Se încheie anotimpul magnoliilor. A fost odată şi încă o dată şi va fi în fiecare aprilie: un trunchi contorsionat patetic spre cer înfloreşte în chip miraculos, ca o rugăciune primită.
Tot ce începe cu sfârşitul, florile care răsar înaintea frunzelor, de nicăieri sau ca dintr-un pretutindeni al vieţii, toate acestea au magia unei poveşti.
Magnoliile apar înainte ca arborele să se fi dezmeticit din somnul iernii, ca să ne spună ceva important. Poate vor să ne dezvăluie cel mai bine păzit secret al nostru, atât de bine păzit, încât nici noi n-am pătruns în taina lui. Sau poate intenţionează să ne poarte prin locuri unde nu ne-am încumetat să ajungem.
Magnoliile – spunând, cu fiecare petală care cade în zbor planat, povestea întoarcerii. Sunt flori care nu mor, ele se retrag în exil în mintea noastră, precum ceva ce iubim atât de mult, încât n-am avut curajul să atingem vreodată.
Magnoliile sunt absolutul florilor. Au ceva dramatic în felul în care îşi fac apariţia, grăbite să vadă luminile rampei acestei lumi înaintea frunzelor. Au ceva de mari tragediene în felul în care dispar, ca într-un fals final. Ne atrag atenţia asupra prezentului care ne scapă. Se dau în spectacol tăcând.
Am ales să-mi ilustrez gândurile cu o operă al cărei autor nu-l cunosc. Reproducerea nu ne dă, din păcate, nici un fel de indicii. Nu are metafizica cu care sunt încărcate tablourile marilor noştri artişti „florari”. Are însă tripticul acesta pictat cu stângăcie, o curăţenie stranie. Nu putea fi lucrat, îmi închipui, decât de un copil care vedea uimit magnolia pentru întâia oară sau de un bătrân care o vedea, la fel de uimit, pentru ultima oară.
ZBORUL MAGNOLIEI. Am devenit exegetul picturii artistei americane Georgia O'Keeffe, atunci când a trebuit să intru în personajul care a fost. Picta flori cu o pasiune fără egal. Forţă şi fragilitate se împletesc în pânzele ei. Strigăt şi şoaptă. Obişnuia să mărească detaliile, aducând în prim-plan amănunte care ne-ar fi scăpat. „Zborul magnoliei” descoperă cu mare intuiţie senzualitatea florii care urcă dezinhibată spre paradisul din care a coborât:
TIKTALK. VÂNĂTORII DE FRUMOS. #poveștidinBucurești are, pe contul de TikTok, o iniţiativă superbă. „Magnolia hunt” (Vânătoarea de magnolii). Alcătuiesc harta celor mai cunoscute magnolii din Bucureşti, pe care o reproduc cu plăcere, ca pe un memento pentru primăverile ce vor veni: Strada Jean Louis Calderon, Strada Nicolae lorga 1 (Palatul Ghica Victoriei), Muzeul Național de Artă, Calea Victoriei, Parcul Circului, Strada Dragoș Vodă, Bld. Lascăr Catargiu 46, Zona Kiseleff, în special pe Strada Mahatma Gandhi și Strada Barbu Delavrancea, Cartierul Cotroceni.
@povestidinbucuresti Magnolia hunt list in Bucharest ? ?Strada Jean Louis Calderon ?Strada Nicolae lorga 1 (Palatul Ghica Victoriei) ?Muzeul National de Arta, Calea Victoriei ?Parcul Circului ?Strada Dragos Vodă ?Blv. Lascar Catargiu 46 ?Zona Kiseleff, in special pe strada Mahatma Gandhi si strada Barbu Delavrancea ?Cartierul Cotroceni ?credits @bogdan.buzuleac #bucuresti #povestidinbucuresti #magnolia #fyp ♬ Richter: Spring 1 - 2012 - Max Richter & Daniel Hope & Konzerthaus Kammerorchester Berlin & André de Ridder
„CHIAR TREBUIE SĂ TAI O MAGNOLIE?!”. Simon este gazda „Walking Talking Gardeners”, un serial pe YouTube, plin de informaţii utile şi interesante, transmise cu acel umor britanic sec până pe muchia cinismului. Este horticultor cu şcoli înalte, deşi nu pare a se lua prea în serios. Are o bibliotecă de grădinărit… victorian, din care citează adesea. A vorbit nu o dată despre magnolii, dar am ales acest anume episod fiindcă pune pe un ton îngrozit întrebarea de ce ai atinge o magnolie cu o foarfecă. După care îşi explică teoria expert. Este cel mai carismatic grădinar, vorbind despre un adevărat „conflict cultural”:
