Povestea cântarelor vechi de 93 de ani din Parcul Cișmigiu și a familiei care se ocupă din tată-n fiu de ele. Cum au rezistat prin război, comunism și pandemie
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În 1928, fraţii Gheorgon au adus din Germania un lot de cântare electrice. Trei dintre ele au fost montate în Cișmigiu, două în Herăstrău, două în Parcul Carol, restul în diferite zone ale Bucureștiului.
Cuprins:
După cel de Al Doilea Război Mondial, multe dintre ele au fost desființate, singurele care au mai fost păstrate și care sunt funcționale fiind montate și astăzi, vizavi de Primăria Generală.
Cișmigiul este cel mai vechi parc din Capitală. La începutul secolului al XIX-lea, aici se afla o dumbravă cu un lac format de izvoarele naturale. În istorie e menţionat sub numele de „Balta lui Dura neguţătorul”.
În 1830, generalul Pavel Kiseleff a ordonat ca tot locul să fie transformat într-o grădină publică. A fost chemat de la Berlin arhitectul peisagist Karl Fr. Wilhelm Meyer, iar din 1847 până în 1854, anul inaugurării, aici a fost șantier.
Te cântărești cu doar 50 de bani
Dar nu despre istoria Parcului Cișmigiu e vorba astăzi, ci doar de cea a unor obiecte albastre, cu cadran mare, ce pot fi ușor observate în timpul unei plimbări printre aleile largi, pline de porumbei. Sunt celebrele cântare automate din Cișmigiu care rezistă de 93 de ani. Și încă sunt funcționale, cu câte o monedă de 50 de bani.
Povestea începe în 1928, atunci când firma „Fraţii Gheorgon”, Spiru şi Marcu, aromâni de origine, născuți în Beala de Sus, din Macedonia, lângă granița cu Albania, importă un lot de 21 de cântare de la o firmă din Germania.
Dintre acestea, doar șapte erau echipate cu un motor, dar și cu un dispozitiv special ce elibera un tichet pe care erau tipărite automat ziua, luna și greutatea celui care se suia pe ele. Interesant, în perioada sărbătorilor de Paşte, de 10 mai, Ziua Regelui sau de Ziua Naţională, prin tragere la sorţi a tichetelor se ofereau de către fraţii Spiru şi Marcu Gheorgon premii în alimente celor care se cântăriseră anterior, spun acum, cei din familie.
„Cel mai vechi cântar al grădinii”
Cele șapte cântare echipate cu motor aveau neapărată nevoie să fie alimentate la curent electric. Două dintre ele au ajuns în Parcul Herăstrău, două în Parcul Carol, iar alte trei în Parcul Cișmigiu.
Restul au fost montate în gări, pe diferite străzi din București și chiar pe litoralul Mării Negre. Unul dintre cântare este menţionat drept „cel mai vechi cântar al grădinii” în cartea „Bătrânul Cişmigiu”, sub semnătura lui Paul Filip.
În anul 1940, după decesul lui Spiru Gheorgon, activitatea este preluată de văduva acestuia, Angela, iar în timpul războiului a fost parţial întreruptă. Datorită schimbării regimului, mai multe cântare dispar, iar abia în 1950, Marcu Gheorgon le recuperează. Până în 1974, când acesta a încetat din viață, regimul comunist a încercat în mai multe rânduri să interzică folosirea acestora.
Cântarele îi aduceau singurii bani în casă
Conform celor din familie, asupra lui Marcu Gheorgon s-au făcut nenumărate presiuni să renunţe la afacerea sa cu cântarele, dar datorită situaţiei în care se afla, bolnav de diabet şi TBC, având în întreţinere trei copii și o soţie fără venit, a reuşit să păstreze doar cele trei cântare din Grădina Cişmigiu.
Celor din Parcul Carol le-a fost anulată autorizația de funcționare în 1959, atunci când a început construirea Mausoleului, iar cele din Parcul Herăstrău au fost vandalizate.
După decesul lui Marcu Gheorgon, soția acestuia, Ecaterina, ajutată de cei trei fii, Ioan, Mihai şi Constantin, obţine o nouă autorizație şi continuă activitatea. În 2004, Ecaterina vinde cele trei cântare din Parcul Cişmigiu fiului ei Constantin.
„Piesele de schimb sunt problema! Eu mai am două motoare”
Libertatea a luat legătura cu Constantin Gheorgon, proprietarul actual al cântarelor, care ne-a povestit cu emoție în glas că cele trei cântare din Cișmigiu sunt tot mai greu de întreținut.
Cu unele probleme medicale, domnul Gheorgon a găsit un băiat care să aibă grijă de ele, să le facă mentenanța în toată această perioadă.
„Băiatul ăsta era pasionat, le îngrijește, îi place ceea ce face. Și-atunci am zis să se ocupe el. Le-a racordat din nou la curent și așa funcționează și astăzi după aproape 95 de ani. E greu rău cu piesele de schimb, se găsesc foarte greu, dar mergem înainte. E o mare problemă cu asta! Eu mai am acasă două motoare noi-nouțe, care mai funcționează câteva zeci de ani, după ce-o să fie montate. Și câteva geamuri pentru ele. Am fost pregătit din timp să am tot ce-mi trebuie”, spune domnul Gheorgon.
Sper să reuşesc să asigur continuitatea funcţionării acestor cântare. Multă lume îmi spun că le ştiu din copilărie. Când mă vedeți prin Cișmigiu, să vă opriți și să stăm de vorbă, ar fi o plăcere și pentru mine!
Constantin Gheorgon
„Cei de la ALPAB mi-au pus multe bețe-n roate!”
Constantin Gheorgon are și alte supărări. Unele legate de pandemie, dar și adresate celor din administrația locală.
„Cei de la ALPAB mi-au pus multe bețe-n roate în ultimii ani. Au tot încercat să-mi dea afară din parc cântarele. Astea sunt obiecte de patrimoniu! Toți turbații au vrut să-mi facă rău. E unul pe la ALPAB, un directoraș care fusese dat afară, dar am înțeles că s-a întors. Sper să se potolească și să lase istoria la locul ei”, spune Constantin, ajuns la 70 de ani.
„Balamucul ăsta, virusul, ne-a făcut să stăm mai mult în colivie. Nu prea am mai umblat pe străzi, că trebuie să avem grijă de noi. Dar chiar și așa mă ocup de cântarele din Cișmigiu. Doar le am în îngrijire de când eram copil. Dar am avut o mulțime de probleme în ultimii 30 de ani de pe urma lor”, a mai declarat moștenitorul cântarelor.
