Primarul din Bozovici, după prăbușirea Cascadei Bigăr: „Dacă așa a vrut Dumnezeu”

Comentează

Cascada Bigăr, unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din Parcul Național Cheile Nerei - Beușnița, s-a prăbușit luni, din cauze naturale, a transmis Romsilva, pe Facebook. Primarul din Bozovici, comuna pe raza căreia se află cascada, rămâne însă optimist și spune că îi așteaptă pe turiști să vadă în continuare frumusețile din zonă. De asemenea, edilul a infirmat pentru Libertatea informațiile apărute în spațiul public luni seară, conform cărora motivul prăbușirii este „intervenția omului în circuitul apei”.

Cascada Bigăr s-a prăbușit „sub propria greutate”, a anunțat, luni, Romsilva, care a precizat că angajații Regiei Naționale a Pădurilor sunt la fața locului, iar zilele următoare vor reveni cu mai multe amănunte.

Ghidul de turism Mircea Jumanca a spus însă pentru Deutsche Welle că motivul pentru care Cascada Bigăr s-a prăbușit este intervenția omului în circuitul apei,

Arhiva foto

„Travertinul, roca din care este formată acea cascadă, este un calcar care se depune constant odată cu trecerea apei dulci. Dar apa din izbucul care alimenta cascada a fost deviată pentru o păstrăvărie, astfel că roca nu a mai avut parte de necesarul ei natural”, a declarat Jumanca.

Jumanca a mai afirmat că a observat fisuri în corpul cascadei în ultimii doi ani, potrivit unei postări publicate pe pagina de Facebook Deutsche Welle.

Romsilva a transmis, luni seară, pe Facebook, că „respinge cu fermitate informațiile false referitoare la prăbușirea Cascadei Bigăr, lansate în spațiul public de un ghid de turism și «activist de mediu»”.

„Acesta a lansat informația FALSĂ că prăbușirea cascadei Bigăr ar fi fost provocată de captarea apei de către păstrăvăria Valea Miniș”, a transmis Romsilva pe Facebook.

Primarul din comuna Bozovici: „S-a întâmplat din cauza depunerii de la an la an a mușchiului”

Adrian Stoicu, ediul comunei Bozovici, spune că nu există o legătură între devierea apei și prăbușirea cascadei.

„Acea păstrăvărie are, dacă nu greșesc, eram foarte mic, are peste 50 de ani. De când s-a construit păstrăvăria se face captare din izvorul de la cascadă. Apă se ia undeva la 30-40% din ea, înainte se lua și mai multă, dar de când a devenit un obiectiv turistic important s-a redus captarea de apă de acolo. Dar nu are niciun efect”, a declarat primarul pentru Libertatea.

Efectul și nenorocirea s-au întâmplat din cauza depunerii de la an la an a mușchiului. Nu știu dacă cineva studia sau scana, eu zic că se putea consolida un pic sub. Acel mușchi a rămas în aer, ca un voal. Adrian Stoicu:

„Eu zic că nu se confirmă chestia cu apa care s-a luat păstrăvărie. Păstrăvăria fiind tot a Romsilva, taxa se încasează tot de Romsilva. Noi, ca și comună, am beneficiat doar de acei turiști care veneau în zonă și de acei agenți economici care aveau activitatea pe raza comunei și plăteau chirii în zona respectivă”, a adăugat primarul din Bozovici.

„Viața merge înainte, cascada e tot acolo”

Edilul spune că îi așteaptă în continuare pe turiști în Caraș-Severin, inclusiv la Cascada Bigăr, în noua formă.

„Având în vedere că formațiunea de mușchi s-a format pe o stâncă calcaroasă, un sulf calcaros, în timp ea tot a crescut, a crescut, a crescut și s-a îngreunat. Sub ea a rămas gol, nemaiavând susținere s-a desprins o mare parte din acea stâncă. S-a desprins, din păcate pentru noi, pentru turiști, dar eu zic că viața merge înainte, cascada e tot acolo, obiectivul este, nu mai e la fel de spectaculos, dar e spectaculos prin ce s-a întâmplat acolo, desprinderea lui din întregul care a fost”, a explicat edilul.

Arhiva foto

Adrian Stoicu mai spune că „de fapt, Bigărul era magnetul principal”, însă „o să revitalizăm și două mori în Bozovici, muzeul pe care îl avem în Valea Almăjului”. „Toate astea eu zic că o să țină turiștii interesați. Inclusiv să vină să vadă cascada în hainele ei noi”, a mai spus edilul.

Dacă așa a vrut Dumnezeu să se întâmple, în momentul ăsta să se rupă o bucată din voalul cascadei, eu zic că turiștii chiar au ce să vadă.Primarul din comuna Bozovici:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește