Proteste în Israel, Marea Britanie și Franța după închiderea dosarului unui musulman care și-a ucis vecina evreică

Comentează
Arhiva foto

Mii de persoane protestează duminică în Israel, Marea Britanie și Franța după ce justiția franceză a stabilit că un tânăr musulman care și-a ucis vecina evreică nu poate fi judecat, pentru că a comis crima în cursul unui

„puseu delirant” pe fond de consum de droguri, potrivit publicație The Times of Israel.

Sarah Halimi, o femeie evreică în vârstă de 65 de ani, a murit în 2017 după ce a fost împinsă pe fereastra apartamentului său din Paris de vecinul Kobili Traore, care a strigat „Allahu Akbar” („Dumnezeu este mare” - în arabă) în momentul atacului.

Dar într-o decizie de la începutul acestei luni, Curtea de Casaţie din Franţa, cea mai înaltă jurisdicţie din ţară, a confirmat hotărârile pronunțate de tribunalele inferioare, potrivit cărora Traore nu poate fi judecat, deoarece consumase prea multă marijuana pentru a fi responsabil penal pentru acțiunile sale.

Protestele comunității evreiești

Proteste au loc simultan în Tel Aviv în fața Ambasadei Franței, dar și în Londra și Paris, unde comunitatea evreiască a ieșit în stradă pentru a cere un proces corect pentru uciderea lui Halimi. Alte demonstrații sunt plănuite să aibă loc duminică în mai multe orașe din Statele Unite.

Pentru comunitatea evreiască, faptul că în decizia sa, Curtea de Casaţie confirmă nu doar iresponsabilitatea penală a acuzatului, dar şi caracterul antisemit al crimei, nu poate fi decât o consolare minimă.

„În contextul în care crimele, atentatele şi actele antisemite s-au multiplicat în ultimele două decenii, această decizie dă un semnal dezastruos. Suntem însă decişi să continuăm lupta”, au precizat responsabilii comunităţii, citați de RFI

Emmanuel Macron, care se remarcase acum un an cerând un proces pentru autorul crimei, poziţie care a provocat o punere la punct inedită din partea celor mai înalţi doi magistraţi ai ţării, s-a abţinut de această dată să comenteze decizia Curţii.

Preşedintele Franţei i-a cerut însă ministrului justiţiei să modifice legea.

„Decizia de a lua stupefiante pentru a deveni ca un nebun nu ar trebui să-ţi suprime responsabilitatea penală”, a afirmat Macron.

Comunitatea evreiască a protestat în repetate rânduri pentru a cere ca ucigașul lui Halimi să fie judecat. Foto: Hepta

Crimă sub influența drogurilor

Scandalul Halimi a pornit după o crimă comisă pe 4 aprilie 2017. În aceea seară, Kobili Traoré, un tânăr de 27 de ani, de confesiune musulmană, a dat buzna peste vecina sa de 65 de ani, Sarah Halimi. Urlând «Allahu akbar» şi recitând versete din Coran, bărbatul o snopeşte mai întâi în bătaie pe femeie după care o aruncă de pe balconul blocului în care locuia, undeva într-un cartier estic şi popular al Parisului.

Autorul crimei, consumator de canabis, este arestat de îndată şi spitalizat. În timp ce judecătoare de instrucţie ajunge, în 2018, la concluzia că actul a avut un caracter antisemit, şapte experţi psihiatrici dintre cei mai eminenţi îl examinează, rând pe rând, pe Traoré şi ajung la o concluzie unanimă: tânărul era, în momentul faptelor, „pradă unui puseu delirant acut”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Philips România a fost amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu. Sursă foto: Profimedia
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
Analiză
07:00
Cât cheltuie Guvernul pe trataţii, cocktailuri şi mese oficiale, dar şi pe maşinile de serviciu
06:55
Cât costă, de fapt, o călătorie cu metroul. Liderul USLM: „Costul real este undeva spre 14 lei”
06:34
Donald Trump, după discuția cu Vladimir Putin: „El vrea un acord” cu Ucraina. Care este obstacolul pentru pace
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală