„Efectul Trump”, între binefacere și risc letal. Este oare busola strategică a Statelor Unite confiscată de Elon Musk?
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
America e încă prima putere a lumii pentru că statul federal e minimal și subsidiar, economia antreprenorială are o deplină libertate, pentru că fiecare angajat își plătește o pensie privată, pentru că piața muncii e ultra-flexibilă (concedierea e facilă, dar și crearea de joburi e favorizată) și, desigur, pentru că fiscalitatea nu inhibă investițiile și inovația.
O altă sursă a bogăției americane e legată de victoria categorică din cel de-Al Doilea Război Mondial: SUA au câștigat fără să aibă teritoriul distrus, precum europenii, chinezii sau japonezii. Și tot SUA au creat apoi ordinea globală bazată pe reguli care îi protejează interesele, prin supremația dolarului și instituții precum FMI sau Banca Mondială. Nu întâmplător, Carta ONU a fost semnată la San Francisco, iar sediul organizației a fost stabilit la New York.
S-a adăugat acestor factori și importul de creiere, început în Europa nazificată. 40% din premiile Nobel câștigate în America au fost acordate unor imigranți. Arma atomică, deși replicată de sovietici și alte state, a fost fabricată mai întâi la Los Alamos, cu fizicieni în mare parte europeni.
Supremația tehnologică de care beneficiază SUA (de la digital, până la apărare și Inteligența Artificială) decurge din excelența universităților și a cercetării americane, finanțate cu imense fonduri private și alimentate cu nenumărate minți strălucite venite din Asia și Europa, adică nu doar cu resurse umane „native”.
Astrele s-au aliniat atât pentru că America e protejată de două oceane (și până la 11 septembrie 2001 nu a fost niciodată atacată), cât și pentru că, în lumea bipolară a Războiului rece, puterea americană a fost democratică, profilând Washington drept capitală a lumii libere.
„Destinul manifest” al Statelor Unite, cu baza lui puritan-iluministă și sub pavăza unei Constituții geniale, s-a exprimat prin generozitate și solidaritate cu toate democrațiile, prin reconstrucția profitabilă a Europei de Vest (Planul Marshall) și prin victoria contra URSS, intrată în implozie, după ce America lui Reagan a accelerat o ultramodernă cursă a înarmărilor, secătuind economia sovietică.
Victoria occidentală din 1989 a fost protejată de NATO, care s-a extins, prefațând și reunificarea bătrânului nostru continent, sub auspiciile democratice ale UE, iar europenii au participat cu trupe și la operațiunile aliate extra-teritoriale, pe fondul războiului contra terorismului.
Am reamintit toate aceste fapte nu atât pentru eventualii cititori români mai tineri, ci pentru că ele par să fie deja trecute cu vederea și la Washington, în preajma inaugurării celui de-al doilea mandat al lui Donald Trump. Înainte de a reocupa Biroul Oval, dl Trump (totuși nevotat de circa jumătate din electoratul american) a înmulțit declarațiile provocatoare, anunțând schimbări epocale deocamdată retorice, dar nu mai puțin neliniștitoare.
Să-i spui Canadei, stat din G7, formal condus de regele Charles al III-lea și membru NATO, că îi pregătești anexarea reprezintă mai mult decât o provocare, chiar dacă premierul Trudeau, un campion al corectitudinii politice, și-a dat demisia. Cum și-ar concretiza dl Trump ambiția de a dubla teritoriul SUA? Va dicta de la Washington un referendum imediat organizat de guvernul de la Ottawa?
Și ce va face dl Trump, dacă electoratul canadian respinge perspectiva unei anexări care-l face pe Putin, cu modesta lui preluare ostilă a peninsulei Crimeea, să pară un biet elev de școală primară? Va invada Canada? Va intra în război și cu Marea Britanie? Oricât de „glumețe” s-ar pretinde asemenea declarații, ele nu au cum contribui la „măreția” Americii, bazată pe valori împărtășite cu o pleiadă de puteri occidentale civilizate...
Am mai spus-o: dacă „efectul Trump” va trezi UE din birocrație umanitară pacifistă și premature angajamente „verzi”, dacă îi va determina pe europeni să-și creeze o armată modernă și disuasivă pentru Moscova și va încheia dependența lor de gazul rusesc, atunci nu putem decât saluta asemenea evoluții realiste, menite să corecteze erorile unei politici prea „idealiste” față de abruptele convulsii din lumea contemporană.
O asemenea corecție de parcurs se obține mai eficient prin dialog diplomatic, decât prin amenințări și sancțiuni tarifare. Vom vedea în următorul an dacă dl Trump își mai dorește sau nu aliați europeni...
Pentru moment, Elon Musk pare să fie un distopic deus ex machina al noii administrații republicane, iar oportunistul Zuckerberg, dat pe brazda anti-woke, prefigurează împreună cu obscen de bogatul sud-african un soi de oligarhie globală populistă, antidemocratică și chiar extremistă, mai curând capabilă să pună pax americana pe butuci, decât să-l ajute pe dl Trump în consolidarea strategică a Statelor Unite, într-un spațiu geopolitic punctat de competitori care urăsc America.
Cu toții avem sentimentul că intrăm într-o perioadă istorică turbulentă, asociată unei schimbări de paradigmă, însă această anxioasă premoniție nu trebuie tratată prin mișcări iraționale, disproporționate și brutal opuse tradiției occidentale, ci printr-o responsabilitate colectivă lucidă, care să determine reașezarea relațiilor internaționale fără să arunce chiar totul în aer.
BOEMIAN 14.01.2025, 13:15
Baconschi, cred că jurnalistica de politică globală nu e pentru tine, pur și simlu nu o înțelegi, sfatul meu e să te limitezi la religie