Pentru a veni în sprijinul consumatorilor români – care își repară autoturismele în baza polițelor RCA, CASCO sau pe cont propriu, industria de asigurări propune introducerea unui tarif de REFERINȚĂ pentru reparațiile auto, publicat anual de o autoritate publică cu competență în domeniu. Tariful, care va avea caracter STRICT INFORMATIV, ar veni în sprijinul consumatorilor români, oferindu-le acestora repere și permițându-le să fie mai bine informați cu privire la costurile implicate de reparațiile auto.

Conceptul de tarif de REFERINȚĂ la reparațiile auto este susținut de rezultatele studiului IRES privind percepția românilor față de asigurările auto, studiu din care a reieșit că 94% dintre românii care conduc un autovehicul consideră că publicarea tarifelor de referință pentru reparațiile auto ar fi binevenită. 

Pentru a susține introducerea în legislație a acestui concept de tarif de REFERINȚĂ, reprezentanții industriei de asigurări au transmis Senatului României poziția lor, exprimată în mod public încă de la începutul anului, și anume că industria susține introducerea unui TARIF DE REFERINȚĂ pentru reparațiile auto, CU TITLU INFORMATIV, și NU impunerea unei plafonări a tarifelor aferente reparațiilor auto.

„Prin noi înșine”, etapa pe bani. Membrii și simpatizanții PNL au contribuit cu 10,51 de milioane de lei la partid, statul a dat 74,91 de milioane de lei
Recomandări
„Prin noi înșine”, etapa pe bani. Membrii și simpatizanții PNL au contribuit cu 10,51 de milioane de lei la partid, statul a dat 74,91 de milioane de lei

Propunerea vine și ca urmare a faptului că, pe de o parte, asigurătorii sunt supuși controlului, supravegherii și aplicării de sancțiuni de către autoritatea de reglementare, supraveghere și control, conform legii, inclusiv sub aspectul tarifelor practicate (raportarea la un tarif de referință pentru primele de asigurare RCA, cheltuielile administrative și de vânzare ale poliței de asigurare sunt limitate la 25%, notificarea prealabilă a modificării tarifelor de primă practicat etc.). Însă, pe de altă parte, pe zona despăgubirilor auto se observă o creștere continuă a costurilor de reparații datorată în special prestatorilor de servicii de profil care, așa cum prevede legea actuală, nu au niciun fel de restricție, constrângere sau interdicție în acest sens. În cele din urmă, toate acestea ar putea afecta consumatorii de asigurări RCA. Spre exemplu, conform unei analize de piață tip „mystery shopping” realizată de UNSAR în anul 2018, repararea unei mașini acoperită de o asigurare poate fi de până la 4 ori mai scumpă decât a aceleiași mașini cu aceeași daună, dar fără asigurare.

Nu în cele din urmă, industria de asigurări, care este angajată într-un dialog deschis cu toți cei interesați de revizuirea legislației RCA, recomandă menținerea de către toate părțile implicate a unei comunicări constructive, corecte, transparente, în beneficiul consumatorilor și al tuturor clienților, FĂRĂ A FOLOSI TEHNICI DE DEZINFORMARE ȘI FĂRĂ A TRANSMITE ÎN SPAȚIUL PUBLIC INFORMAȚII ERONATE.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Patru zodii care vor avea protecție de la Dumnezeu în luna mai 2024. Răul nu le poate atinge
FANATIK.RO
Patru zodii care vor avea protecție de la Dumnezeu în luna mai 2024. Răul nu le poate atinge
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Viva.ro
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Acasă la Dana Nălbaru și la Dragoș Bucur. Uite-i cum muncesc pământul la Moșteni-Greci! Actorul ară cu tractorul, solista și fiica ei văruiesc pomii în livadă
Libertateapentrufemei.ro
Acasă la Dana Nălbaru și la Dragoș Bucur. Uite-i cum muncesc pământul la Moșteni-Greci! Actorul ară cu tractorul, solista și fiica ei văruiesc pomii în livadă
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
GSP.RO
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
Secretul autorităților din toate buletinele românilor. Ce înseamnă, de fapt, ultima cifră din CNP
FANATIK.RO
Secretul autorităților din toate buletinele românilor. Ce înseamnă, de fapt, ultima cifră din CNP
O fetiță spunea că are un monstru în cameră, dar mama nu a luat-o în seamă. Ce au descoperit după a șocat întreaga familie
Știrileprotv.ro
O fetiță spunea că are un monstru în cameră, dar mama nu a luat-o în seamă. Ce au descoperit după a șocat întreaga familie
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
Unica.ro
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia s-a agravat"
Observatornews.ro
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia s-a agravat"
Horoscop 27 aprilie 2024. Scorpionii ar fi bine să dea dovadă de mai multă flexibilitate, în special în negocierile legate de bani sau bunuri
HOROSCOP
Horoscop 27 aprilie 2024. Scorpionii ar fi bine să dea dovadă de mai multă flexibilitate, în special în negocierile legate de bani sau bunuri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI