REPORTAJ | Vama Siret, poartă de intrare în Europa, pentru ucrainenii care vor să ajungă în Vest. „Merg undeva, oriunde”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Mii de oameni așteaptă în continuare să intre în România pe la Vama Siret. Libertatea a vorbit cu ucraineni, români și chiar americani care au plecat din calea bombardamentelor. Oamenii sunt speriați, dar încrezători. Chiar dacă abia au ieșit din Ucraina, nu se gândesc decât la momentul când se vor întoarce acasă.
Cuprins:
- Alexander: „Nu e niciun raționament, e doar Putin nebun cu ideile lui imperiale”
- Brian Kemple: „Îi iubesc pe ucraineni și cred că Ucraina nu poate fi înfrântă”
- Claudiu, din Brașov: „Cred că rămân străzile goale în Cernăuți”
- Maftei, din Germania: „Transpirația oamenilor nu trebuie cheltuită pe arme și bombe”
Vama din Siret a fost ieri mai aglomerată decât de Sărbători. O coadă de oameni care s-a întins pe 7 kilometri așteptau să intre în țară. De partea cealaltă, în buza frontierei, erau zeci de mașini cu numere de România. Sunt oameni care au venit să-și recupereze familiile sau prietenii întorși din Ucraina, iar altora să le ofere un refugiu sau să-i ajute să meargă mai departe, spre Europa de Vest.
Câțiva oportuniști își pun la dispoziție mașinile pentru curse contra cost între vamă și cel mai apropiat oraș, la doi kilometri. Sau, chiar mai departe, spre Suceava și Botoșani.
Dinspre Ucraina curg râuri de oameni, trăgând după ei trollere încărcate. Bărbații tineri fug de război. Mame cu doi-trei copii se uită în gol după ce pășesc pe pământ românesc, neștiind încotro să o apuce. O femeie în vârstă, cu batic colorat mă oprește, ieșind dintr-o parcare, și îmi vorbește în ucraineană. Nu înțeleg decât „dobre” și „hotel”.
Intervine în discuție Alexander, un tânăr de 25 de ani, care a trecut granița cu un rucsac de munte în spate. Femeia vine dintr-un sat de lângă Kiev, nu știe unde este în România, și căuta un loc unde să se cazeze până a doua zi, când va ajunge și restul familiei.
Alexander se întoarce către mine și mă întreabă zâmbind: „Dacă tot vorbești engleză, îmi spui, te rog, și mie unde suntem?”
Alexander: „Nu e niciun raționament, e doar Putin nebun cu ideile lui imperiale”
Alexander a plecat exact înainte ca lucrurile să se complice iremediabil pentru el: a auzit zvonuri că tinerii urmau să fie recrutați cu forța în armată. Lucrează în IT, a plecat din Kiev de miercuri seară și voia să petreacă o săptămână la Cernăuți „sau în alt oraș din Vest, până se linișteau lucrurile”.
„Acum sunt aici și merg... merg undeva, dar nu știu exact să îți spun unde, am o rezervare făcută, dar am uitat numele orașului. Am să stau o perioadă aici, în chirie să înțeleg ce naiba se întâmplă cu Rusia și apoi merg probabil în altă parte, în Germania, și încep să lucrez până o să mă pot întoarce. Știu doar că Rusia a invadat, dar de ce... cred că nu există niciun raționament economic, pur și simplu Putin e nebun cu ideile lui imperialiste și suferim toți din cauza asta. Nimeni nu va avea un profit în urma invaziei”, a spus Alexander, care a preferat însă să nu fie fotografiat.
Ieri dimineață, Alexander se afla în dreptul localității Ivano-Frankivsk și a văzut norul de fum care se ridica în urma bombardării aeroportului din apropiere.
Atunci i s-au risipit toate dubiile care-l împiedicau să plece din țară. Familia i-a rămas în Sud, într-un sat mic de lângă Odessa.
„Ei nu vor să plece, au niște găini și animale în curte care n-ar avea ce să mănânce. Sunt și în siguranță, cred, fiindcă nu e niciun obiectiv militar în apropiere”, spune Alexander.
Brian Kemple: „Îi iubesc pe ucraineni și cred că Ucraina nu poate fi înfrântă”
Un bărbat în jur de 50 de ani coboară dincolo de graniță dintr-un autobuz, alături de soție și un băiat adolescent. Brian Kemple e din Illinois, SUA, este directorul unui program USAID (Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională) care lucrează cu comunități în dezvoltare din toată Ucraina. A refuzat să plece în urmă cu 10 zile, când au venit primele mesaje de avertizare din partea Ambasadei americane. A refuzat să plece și în urmă cu cinci zile, când i-a spus compania că ar fi cazul să revină în SUA.
A acceptat însă să se retragă de la Kiev la Ivano-Frankivsk, de unde vine și astăzi.
„Stau aici de peste un an și am lucrat în Ucraina și în trecut. Inițial nu am vrut să plec, dar ne-au trezit telefoanele la 6 dimineață și deja aveam unele emoții, se simțea că situația escaladează. Cred că ucrainenii au trecut deja prin foarte multe lucruri, sunt obișnuiți cu pericolul și incertitudinea, îi respect foarte mult. Se descurcă foarte bine cu provocările, am multă încredere în ei, îi iubesc și iubesc Ucraina. Le dau o șansă în luptă, sigur, cred că Ucraina nu poate fi înfrântă”, a spus Brian Kemple.
Claudiu, din Brașov: „Cred că rămân străzile goale în Cernăuți”
În Vama Siret oamenii care abia pășesc pe pământ românesc se opresc în dreptul vameșilor să-i întrebe unde sunt. Resemnați și obosiți. Ieri, la ora 17.00, coada se întindea la pe aproape 7 kilometri de partea cealaltă a graniței.
Alături de ei se întoarce și Claudiu Lungu, care este din Brașov, dar e căsătorit cu o ucraineancă stabilită în Cernăuți. Erau la părinții ei acasă, unde plănuiau să stea o săptămână, iar de acolo să meargă spre Germania, prin Polonia. Când au căzut primele bombe în dimineața aceasta, Claudiu s-a temut că nu poate trece granița cu Polonia și a venit în România. Speră să găsească de aici o cale mai rapidă spre Europa de Vest.
„Am o afacere în Hamburg și ne îndreptăm acolo. Alaltăieri, când am venit în Ucraina, nu era nimeni la graniță, acum am stat aproape 7 kilometri. E o spaimă foarte mare: ne-a spus mama soției că a auzit bombe la 5 dimineață și să plecăm cât de repede putem. Ei au plecat în Italia, dar sunt foarte mulți cei care au fugit de astăzi dimineață; rămân goale străzile. Eu trebuia să stau o săptămână, dar nu îmi trebuie așa ceva”, a spus Claudiu.
Maftei, din Germania: „Transpirația oamenilor nu trebuie cheltuită pe arme și bombe”
Printre fețele îngrijorate sau bulversate ale oamenilor care trec granița, se zărește zâmbetul întins al lui Maftei Mihail. La cei aproape 60 de ani ai săi, e stabilit definitiv în Germania. Spune că a pierdut aproape complet legătura cu România, dar acum se întoarce din Ucraina, unde a fost cu o problemă certă: a mers la dentist.
„Am plecat ieri spre Cernăuți, m-am oprit la Budineț și azi-noapte a început bubuiala. De dimineață am fost informați și apoi am văzut la televizor. Să știți că oamenii sunt calmi, nu iubesc războiul, așteaptă ca Dumnezeu să se îndure de ei, ca să nu sufere. Ar trebui să ne iubim cu toții, unii pe alții. Să lăsăm războiul, să ne adunăm eforturile și energia pentru altele, nu pentru război. Transpirația oamenilor nu trebuie cheltuită pe arme și bombe”, crede Maftei Mihail.
Acesta spune că nu se grăbește să se întoarcă în Germania fiindcă nu și-a terminat încă problema cu dantura. Mai stă în România, ca să verifice dacă cele 12 implanturi sunt ok. „Păi, în Germania dădeam 60.000 de euro, aici dau 10.000, spuneți dacă nu-i așa tocmeală?”.
În ciuda numărului foarte mare de ucraineni, foarte puțini dintre ei sunt refugiați propriu-zis. Oamenii au actele în regulă și puțini dintre ei aleg să rămână în România. Pentru mulți a sosit momentul pe care l-au tot amânat în ultimii doi ani de pandemie: se duc să-și viziteze rudele și prietenii din Europa.
