Aceste date au fost fost făcute publice în cadrul dezbaterii „Traficul de persoane şi exploatarea umană în contextul crizei refugiaţilor” susţinută de Centrul European pentru Educaţie şi Cercetare Juridică.

A fost prezentat şi un caz în care victime ale traficului de persoane în scopul prelevării de organe erau români şi brazilieni, cauză despre care în România s-a scris foarte puţin, iar autorităţile nu au investigat dosarul.

Prostituţie de lux şi decese suspecte în spitale româneşti

Discuţiile au vizat şi necesitatea cercetării penale eficiente şi efective a cauzelor de moarte suspecta în spitalele din România. Trimiterea concretă a fost făcută la cauza 1040/P/4.04.2016 înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti ce vizează moartea suspecta a unui cetăţean străin. Cauza decesului – anemie severă, însă dosarul pacientului este înregistrat pe Secţia de chirurgie II a Spitalului de Urgenţă Floreasca.

Decesul a survenit la data de 31 martie 2016, iar până în acest moment nu a fost audiat nimeni şi nici nu s-a făcut niciun demers în vederea identificării cauzei reale a morţii. Investigaţiile jurnalistice arată că victima fusese exploatată, cel mai probabil sexual, în zona Cartierului Francez din Bucureşti, lucrând pentru un om de afaceri controversat.

Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale
Recomandări
Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale

Urmând modelul de cooperare interinstituţională în materie de combatere a corupţiei, dezbaterile finale au condus la propunerea de abordare strategică a fenomenului criminalităţii organizate şi realizarea unei strategii naţionale, în acord cu menţiunile din Raportul de activitate al DIICOT pe 2015.

 

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
FANATIK.RO
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cât costă burgerul Dubai în restaurante. Preparatul de lux cu fistic şi cataif, noul trend
Observatornews.ro
Cât costă burgerul Dubai în restaurante. Preparatul de lux cu fistic şi cataif, noul trend
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI