Unul dintre tinerii români ai căror vot s-a pierdut pe drum este Radu Iordache, 28 de ani, software developer în Olanda. Din fericire pentru el, stă în Delft, o localitate studențească extrem de apropiată de Haga, așa că în 15 minute a ajuns pentru a vota.
Spune că mulți dintre românii din Olanda cu care a vorbit au avut aceeași problemă, iar unora le-a dispărut votul deși au apelat și la o aplicație de tip tracker pentru vot.
„Vineri am primit e-mail că votul meu n-a ajuns. Mi-am zis că ori e ceva intenționat, ori e incompetență, așa că nu vreau să mai fie nici una, nici alta și m-am dus la Haga”.
Chiar dacă au fost doar 15 minute, Radu recunoaște că e deziluzionat de prezența la vot din țară. „Sunt dezamăgit de nepăsarea generală, dar nu chiar ca în 2016, când nu mă așteptam la acel rezultat. De-atunci mi-am spus că nu trebuie să mai avem speranțe pentru ceva mai bun”.
„E vorba de mentalitate”
OK, însă dacă această nepăsare vine, de fapt, din lipsa de soluții și de partide pe la care le putem vota?
Radu nu este de acord cu asta. „E vorba de mentalitate. Românul de rând trebuie să își dea seama că votul său contează.
Românul nu a încercat cu toată lumea. Ieși la vot și dă-le tuturor o șansă, nu doar celor care te-au dezamăgit atâția ani”, spune el.
Ce înseamnă avionul anului 2030
Acum doi ani, Libertatea prezenta povestea lui Radu Iordache, cel care câștigase un premiu de 5.000 de euro cu un model de avion al anului 2030, realizat împreună cu o echipă de studenți ai universității Delft.
Avionul trebuia să aibă o capacitate de aproximativ 180 de pasageri, cu o autonomie medie și care să fie în competiție directă cu Airbus A320 si Boeing 737.
„Față de cele două modele de aeronave, avionul nostru trebuia să le ofere companiilor aeriene o reducere de costuri de 30%, în combustibil, echipaj, mentenanță, dar și o reducere de 20% în emisiile de noxe și una de 10% în emisiile de zgomot”, afirma Radu.
El și colegii săi au fost premiați în fața astronautului olandez Andre Kuipers și a conducerii Aeroportului Schipol din Amsterdam, principalul din Țările de Jos.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro