INTERVIU. Importantă scriitoare din Siria, „vânată” de regimul lui Assad și de ISIS: „Nimeni nu mai vorbește astăzi despre Siria, o țară distrusă”

Rima este o fată din Damasc, Siria, care nu se poate opri din mers. Mama ei o leagă de pat, iar sfoara îi permite numai să-și exploreze camera, nu și să iasă din casă. Rima citește foarte mult, dar de mulți ani refuză să vorbească. Desenează și își scrie povestea atât cât îi va permite pasta din singurul pix pe care-l are. 

Rima este eroina romanului „Fata care nu se putea opri din mers”, scris de Samar Yazbek în 2017 (traducerea în română a apărut la Editura Pandora M, în 2020). Adolescenta este vocea lucidă dintr-un spațiu al terorii sau, cum scria Le Monde la momentul apariției cărții: „Oamenii spun despre ea că e nebună. Nu, nu e nebună, mai curând nebunia explodează în jurul ei”. 

Zilele trecute, Samar Yazbek a participat la mai multe evenimente în cadrul Festivalului Internațional de Literatură și Traducere FILIT Iași. Cu această ocazie, scriitoarea a acordat un interviu ziarului Libertatea, în care a vorbit despre Rima, tragedia țării distruse de război, dar și despre „dublul standard al lumii vestice” față de războaiele din Siria și Ucraina. 

Recomandări

Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale

Refuză să vorbească despre copilăria în Siria. „E prea dureros”

Samar Yazbek, 52 de ani, are însă și întrebări la care refuză să răspundă. Nu vrea să vorbească despre copilăria ei în Siria, pentru că e prea dureros. Locurile în care a trăit în prima parte a vieții, Latakia și Raqqa, sunt acum sedii ale ISIS. 

Samar nu a vrut să vorbească nici despre cum a fost să-și crească fiica în exil și ce impact va avea războiul asupra generației din care aceasta face parte. „Pentru că nu putem vorbi despre o generație; fiecare om poartă o lume în sine”. 

Însă, la fel ca Rima, Samar spune în scris povestea ororilor din Siria: și în romane, și în cărți de nonficțiune, ca „The Crossing”. Pentru aceasta din urmă, scriitoarea a intrat clandestin înapoi în țară, la un an după ce fugise în Franța, fiind căutată de regimul lui Bashar al-Assad. 

Recomandări

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Regimul o consideră trădătoare, pentru că se alăturase rebelilor, deși este alauită, adică din minoritatea etnică din care face parte și Assad. 

Volumul „The Crossing” adună portrete ale sirienilor ale căror vieți obișnuite au fost mutilate de război. A obținut premiul pentru cea mai bună carte străină în Franța, în 2016.

„Sunt cu inima legată la Siria”

Libertatea: Spuneați într-un interviu: „Siria e ca o planetă în capul meu”. Care este forța gravitațională pe acea planetă?
Samar Yazbek: De exemplu, acum stau jos, de vorbă cu tine, dar mă gândesc mereu la ce se va întâmpla acolo. Sunt în legătură neîntreruptă cu toate evenimentele din Siria, sunt cu inima legată la Siria, citesc știri necontenit. Când spun „o planetă în mintea mea”, spun asta pentru că este un lucru care provoacă multă tristețe. Pentru că războiul persistă în mintea mea. 

– Ce ne poate spune literatura despre ororile care au avut loc în Siria, dincolo de ceea ce pot face documentarul și nonficțiunea?
– Lucrările documentare încearcă să exploreze adevărul și să caute dreptatea. În schimb, ficțiunea încearcă să găsească sensul și oferă opțiuni în ceea ce privește o viziune diferită a lumii. Ambele sunt la fel de importante, dar nu au același rol. Literatura este o plăcere, literatura înseamnă reinventarea lumii. 

Recomandări

Călin Georgescu va cere reintroducerea serviciului militar obligatoriu, dacă devine președintele României: „Înnobilează tinerii, reface cultul onoarei și demnității”

– A fost o perioadă de patru ani, după ce ați plecat din Siria, când nu ați mai scris deloc ficțiune. Ați simțit o responsabilitate să vă îndreptați spre nonficțiune?
– Da. În același timp, a fost apoi (cu romanul, n.r.) nevoia de a mă întoarce la mine însămi, pentru că eram exilată în afara Siriei, dar eram și exilată de sinele meu ca scriitoare. În primul rând, sunt romancieră. Am simțit nevoia să mă întorc la propriul meu adevăr. 

Schimbarea lumii prin scris

– A fost o experiență vindecătoare să scrieți „Fata care nu se putea opri din mers”?
– În niciun caz. Scrisul nu presupune pentru mine o formă de terapie. Era doar o parte din viziunea mea de schimbare a lumii prin scris. 

– Unii cititori au perceput-o pe Rima ca având o dizabilitate sau o boală psihică. Mi-a plăcut însă o perspectivă din Le Monde care spune: „nu ea e nebună, ci nebunia explodează în jurul ei”.
– Cei care cred că e nebună nu au înțeles cartea. Poți să compari personajul ei cu personajul din „Metamorfoza” lui Kafka, este o metaforă. Precum gândacul din Kafka: nu știi dacă e gândac, dacă este om.

Rima e cameleonică. Le reprezintă pe toate femeile. Un alt sens al titlului în arabă al acestei cărți îi desemnează și pe discipolii lui Aristotel, care acumulau cunoaștere în timp ce mergeau. Rima se află în căutarea libertății, deși mama sa o leagă cu o sfoară, pentru că asta simbolizează condiția societății siriene. 

Soluția ei de a trăi printre cărți și printre poveștile pe care le citește este ca un refugiu de la ororile războiului în Siria. Nu găsește nimic de spus și refuză să vorbească pentru că, în fața unor asemenea orori, nu ai cum să spui ceva. Devii mut. 

– Este tăcerea un protest?
– Da. 

„ISIS voia să mă lichideze”

– Ultima oară ați fost în Siria în 2013. Cum ați luat decizia să vă întoarceți a treia oară, deși era atât de periculos?
– În 2013 am dorit să lucrez cu femei în teren, în Siria. Cred că una dintre misiunile scriitorului este să contribuie la schimbarea din societate, inclusiv prin scrierea de articole despre ce se întâmplă în Siria, de la fața locului. 

– Erați deja căutată de regimul lui Assad. V-ați expus unui risc foarte mare.
– Riscul nu era doar din partea regimului, ci și din partea facțiunilor islamiste. Am fost nevoită să plec relativ repede, pentru că ISIS mă căutau și doreau să mă lichideze. Aș fi dorit să rămân în nordul Siriei, dar a trebuit să mă întorc în Franța, pentru că ISIS deja ajunsese și în acea parte a țării. Au fost întâmplări cumplite despre care am scris în cărțile mele.

„Siria pare uitată de lume”

– Dată fiind implicarea Rusiei în ambele războaie – și crimele de război comise de Rusia și în Siria – cum vă raportați la războiul din Ucraina și la reprezentarea lui în mass-media, față de cum au fost portretizate evenimentele din Siria?
– Îmi pare foarte rău de ce se întâmplă în Ucraina acum. Sunt total împotriva acestui război și împotriva lui Putin, dar consider că ce s-a întâmplat în Siria este cu totul diferit față de ce s-a întâmplat în Ucraina. 

În Siria, totul a început de la o demonstrație pașnică și a continuat cu un război civil și cinci intervenții militare străine. Desigur, regimul dictatorului Assad a contribuit la distrugerea Siriei. Dar și puterile regionale și străine care au intervenit în Siria, interesate de resursele naturale ale țării, au fost un alt motiv al distrugerii acestei țări. 

Cred că este o diferență mare între Siria și Ucraina, pentru că Siria pare uitată de lume. Siria a fost uitată într-o tragedie importantă pe care o trăiește. Nimeni nu mai vorbește astăzi de Siria, o țară distrusă complet, cu mii de probleme. 

Președintele Bashar al-Assad a rămas la putere, iar comunitatea internațională nu a luat nicio atitudine în acest sens. Singurul interes este cel pentru resursele naturale ale Siriei. Rusia, Iran, Turcia, SUA, țările care au ocupat acum Siria sunt cele care au interese direct în aceste resurse. 

– Există un standard dublu al comunității occidentale privind felul în care s-a raportat față de Ucraina sau față de Siria? Crimele de război comise de Rusia, de pildă, nu au fost abordate la fel în Siria față de Ucraina.
– Da, clar există un standard dublu din acest punct de vedere. Deși au fost documentate aceste crime de război, nimeni nu a căutat să le pedepsească, să-i tragă la răspundere pe vinovați. 

„O formă nouă de colonialism”

– Cum vă explicați asta?
– Simplul motiv este că nu sunt interesați cu adevărat de dreptatea umană, sunt interesați doar de accesul la gaz și de vânzarea de armament. Grupuri de companii ca Wagner, care furnizează armament, au piață de desfacere acolo. Rusia, de exemplu, a pus stăpânire pe toate porturile siriene. Este o nouă formă de colonialism, care a apărut după perioada de capitalism. 

Acum, în numele democrației și al instalării păcii, așa se cuceresc statele – asta se întâmplă azi în Siria. Ei îl țin pe Bashar al-Assad la putere, ca să ne fure resursele naturale. 

„Nu mai am încredere că Occidentul va ajuta Siria”

– Mai aveți încredere că Occidentul poate ajuta la un moment dat Siria să meargă spre pace?
– Nu. Nu cred că se va întâmpla. Am depus tone de documentație legată de crime și de cazuri de violuri în Siria, lucrând ca activistă în societatea civilă, și nu s-a întâmplat absolut nimic. 

– În contextul acesta, pe ce vă mai așezați speranțele legate de Siria?
– Sper ca Siria să fie liberă, sper ca președintele Bashar al-Assad să fie pedepsit și sper să se instaureze o democrație autentică. Sper să mă pot întoarce cât mai repede în țara mea. În timpul regimului a fost și continuă să fie foarte dificil, pentru că sunt căutată de regim. Serviciile secrete îmi vor capul în Siria. 

„Fiecare poartă o lume în sine”

– Cum îi poate ajuta comunitatea de refugiați sirieni pe cei care au rămas în țară?
– Asta încercăm să facem. Am înființat o fundație, Women Now for Development. Colaborez cu femei în acest sens foarte mult, în domeniul educației, în consiliere economică. Să facem cunoscută suferința lor și să scriem despre ele. Despre ei. Continuăm să lucrăm la asta mereu, dar aș prefera să nu dau detalii specifice pentru că este un subiect foarte delicat în ceea ce privește regimul sirian și facțiunile islamiste. 

– V-ați crescut fiica în exil. Cum a fost afectată ea și ceilalți tineri din generația ei de război și de strămutarea vieților lor exact în această perioadă de creștere?
– Prefer să nu vorbesc de lucruri personale. În plus, este foarte greu să definesc ce a fost comun pentru toți tinerii, pentru că, de exemplu, experiența exilului în Turcia sau în Franța e diferită. Fiecare tânăr va fi influențat de o anumită ideologie, o anumită identitate a țării respective. 

Ca atare, nu pot vorbi în numele lor, dar este ceva confuz în ce se întâmplă cu această generație. Nici nu putem vorbi despre o singură generație, pentru că fiecare este un individ și poartă o lume în sine. 

Femeile care au murit, din cauza cutumelor religioase

– E o scenă în roman în care, după un atac chimic, femeile mor, fiindcă cei din jur nu le dezbracă de hainele și hijaburile impregnate de gaz, pentru că ar fi haram (păcat). E o scenă care captează foarte bine felul în care violența războiului afectează femeile. Cum ați ajuns la acea scenă?
– Este o scenă simbolică în roman. Am ajuns să o descriu, pentru că eram în contact permanent cu femeile de acolo, care mi-au povestit ce se întâmplă. Ceea ce am relatat în carte este ce s-a întâmplat cu adevărat. Țineam legătura și cu activiști de la fața locului și îmi luam notițe. Am transpus în propria mea versiune. În special această scenă m-a afectat foarte mult și am ținut să scriu despre asta. 

– Considerați că mass-media occidentală s-a concentrat prea mult în portretizarea ISIS și prea puțin pe perspectivele vieților obișnuite frânte de război?
– Cu siguranță asta s-a întâmplat. A existat un interes mult mai mare de a importa știri despre ISIS în presa occidentală. În schimb, nu s-a relatat suficient despre suferința oamenilor de acolo și despre felul în care ISIS a afectat dramatic viața oamenilor. 

Urmărește-ne pe Google News